Prăpastia dintre generaţii
Scriu aceste rânduri după ce am copt subiectul coflictului dintre generaţii câteva luni bune, întâi în flăcări vii şi mai apoi la foc mocnit. Le public în speranţa că ele vor deschide câteva minţi şi vor linişti câteva suflete.
Dacă am fi ieşit dintr-un ou poate că ar fi fost mai simplu. Fiecare cu oul lui, fiecare poveste începând cu o coajă crăpată şi părăsită pe malul unde nefiinţa îşi pierde prefixul, fiecare de unul singur. Dar începutul nostru e altul.
La început a fost ruptura…
Mulţi dintre noi am avut norocul de a nu păşi stingheri în viaţă de la început tocmai pentru că nu am lăsat în urmă o coajă goală. Oamenii dragi ce răsar din amintirile mereu însorite ale copilăriei par a fi eroi de poveste şi zâmbim când, stând cu ochii închişi, ne apar alături. Ei sunt părinţii de care ne-am rupt candva…
Citeste mai departe »
Lucrul bine făcut
Sunt aproape 11 ani din ziua aceea, dar îmi amintesc perfect cum a fost. Era iarnă, aveam biroul lângă o sobă potrivit de caldă şi pe monitorul Tulip de 14 inch şi 140 de kilograme rula pentru prima oară un joc de strategie care m-a ţintuit în scaun de la 9 dimineaţa la 9 seara. N-aş fi crezut că o să-l joc din când în când chiar şi 10 ani mai târziu. Starcraft Broodwar a fost jocul adolescenţei mele şi l-am întors pe toate părţile mulţi ani. Simplu, curat, echilibrat, era pur şi simplu perfect. Dar vremea lui a apus…
Joc Starcraft II – Wings of Liberty de aproape o lună, adică exact de a doua zi după ce a fost lansat şi tot ce pot să spun e că am cumpărat un joc foarte, foarte bine făcut. Legendarul producător Blizzard n-a inovat, ci doar a urmat modelul succesului primei versiuni.
Citeste mai departe »
Fenomenul Piteşti
Sunt cărţi care îţi zguduie temelia umană. Când le întâlneşti şi începi să întorci paginile intri într-o lume a neverosmilului, o lume pe care realitatea vremurilor actuale nu o poate include decât în rândul celor mai negre coşmaruri.
1984 a lui George Orwell e una din cărţile mele de căpătâi care m-a cutremurat şi m-a făcut să privesc istoria totalitarismului dintr-o perspectivă încă neexplorată suficient de propria-mi sete de adevăr. Romanul e catalogat ca o distopie, adică o lume imaginată şi profund negativă, dar privind realist regimurile totalitare nu pot să nu mă întreb cât de imaginată este totuşi povestea lui Orwell. O întâmplare a făcut să-mi cadă în mână o carte-document scrisă de Virgil Ierunca – Fenomenul Piteşti. Brusc, distopia lui 1984 e realitatea lui 1949, chiar în România…
În 1949, în închisoarea de la Piteşti începe un experiment de “reeducare” a dizidenţilor, regizat de regimul comunist prin şeful Securităţii, generalul Nicolschi.
Citeste mai departe »
Pe merit
Când eşti bolnav, speranţa te ajută să-ţi descreţeşti fruntea şi să respiri, dar numai drogul prescris te ţine pe linia de plutire. Aşa definesc relaţia mea cu fotbalul. Mereu îmi propun să nu mă mai enervez, să nu mai fiu dezamăgit şi să nu mai aud comentariile pe subiect, indiferent de direcţia din care vin, dar de ieşit nu-mi iese mai niciodată. În schimb mă hrănesc cu fotbal şi, uitând uneori de metehnele mele emoţionale, mă trezesc pe stadion. Acolo începe circul.
Suntem noi în tribună şi ei în teren. Noi am venit să vedem, să judecăm şi să încurajăm, ei au venit să joace cel mai frumos joc din lume. Suporterii şi fotbaliştii sunt un trup care ar trebui să respire cu nesaţ aerul competiţie, dacă ar şti cum. Uimitor în ţara lui Ştie-Tot-Vodă e că experţii în fotbal de pe stadioane n-au idee cum se învârte mingea.
Citeste mai departe »
Epistola cercetătorilor britanici
Stimaţi cercetători britanici,
Vă scriu aceste rânduri cu ochii umeziţi de lacrimi. Nu sunt trist, manifestarea lichidă cu accente sărate care mă tulbură are la rădăcină bucuria că voi existaţi. Voi, cercetătorii britanici devotaţi cauzelor drepte ale omenirii, sunteţi unica noastră speranţă în lupta cu un rău care bântuie planeta asta de milioane de ani.
Aţi auzit vreodată acel înfiorător bâzâit care se apropie de ureche seara, imediat după ce lumina lasă întunericul stăpân peste dormitor? Sigur că l-aţi auzit, că oameni sunteţi şi voi! Oameni botezaţi în apa vie a ştiinţei şi binecuvântaţi de Sfântul Newton cu harul cunoaşterii, dar tot nu puteţi fi străini de bâzâitul ţânţarilor.
Citeste mai departe »
O fotografie cât toate cuvintele
Am dat peste fotografia asta ieri.
Am rămas înmărmurit, ore întregi a rămas deschisă şi am privit-o de zeci de ori. Nici măcar o dată n-am putut să o închid. N-am văzut niciodată o imagine mai tristă.
Katherine îşi petrece ultima noapte alături de soţul căzut la datorie în Irak
Citeste mai departe »
Cum se scrie istoria
“Istorie” e un cuvânt cu o greutate covârşitoare. Istoria apasă şi sufocă omul, prea plăpând pentru a ţine pe umeri acest tom veşnic neterminat al vieţii. Istoria pare de neatins pentru cei care o descoperă în paginile cărţilor sau o privesc la televizor. Şi totuşi istoria e scrisă de oameni. Iată un om.
El este Asamoah Gyan, un om care a scris o pagină din istoria fotbalului african.
Vineri seara s-a jucat Uruguay – Ghana, un sfert de finală fără vedete coborâte în iarbă din Olimpul fotbalului, un meci care promitea doar o semifinalistă atipică pentru un Campionat Mondial
Citeste mai departe »
Un fel de cronică a fericirii vremelnice sub corola de minuni a muzicii – Partea a II-a
Adevăratul careu de aşi
Nu-mi venea să cred că văd Metallica a două oară live! Minutele lungi dinaintea celor două ore de magie le petrec meditând în mijlocul unui ocean viu care tremură în anticipaţia unei furtuni. Ce înseamnă Metallica? E trupa care rulează pe fundalul gândurilor mele de ani buni, muzica furiei şi a fericirii, acordurile care alintă şi biciuiesc, explozia de sunet care gâdilă timpanul. Metallica e muzica însăşi.
Hipnoticul James, magicianul Kirk, nebunul Robert şi neobositul Lars urcă pe scenă şi mulţimea înnebuneşte. Metallica! În sfârşit Metallica! Din nou Metallica! Iar şi iar Metallica! Adevăratul careu de aşi ai rock-ului a sosit şi muzica se scurge în valuri peste o mulţime frenetică. Învolburatele Creeping Death, Fuel şi Sad but True incendiază oceanul viu din faţă scenei, baladele Fade to Black, Sanitarium şi One fac valurile să vibreze. Master of Puppets e parcă mai bun ca oricând, All Nightmare Long şi Cyanide de pe Death Magnetic sunt demenţiale live, For Whom The Bell Tolls îmi ridică tensiunea până la o sublima senzaţie de rătăcire.
Citeste mai departe »
Un fel de cronică a fericirii vremelnice sub corola de minuni a muzicii – Partea I
A început ca o poveste. Într-o zi de aprilie, un curier oarecare a livrat unui satanist oarecare un carton oarecare ale cărui litere împrăştiate lăsau mintea să citească un singur cuvânt: EPIC!
Restul e poveste şi… durere. Mă dor tălpile după multe ore de concerte şi ceafa mi-e încă înţepenită după apocaliptice zguduiri ale capului pe ritmurile legendelor de pe scenă – dulci dureri după straşnicele concerte de la Sonisphere!
Citeste mai departe »
Cronica unei jumătăţi de iubire
Singurul anotimp de care nu mă satur niciodată e primăvara fotbalului. Liga Campionilor cu frumoasele ei seri de magie a trecut, încununând caracatiţa lui Mourinho pe Bernabeu şi lăsându-ne pe toţi în aşteptarea verii…
Aşteptam Cupa Mondială! Aşteptam primul fluier, prima tumbă a balonului, primul duel umăr la umăr, prima detentă reluată cu încetinitorul, primul şut la colţul lung, prima explozie de bucurie! Aşteptam fotbalul…
A venit şi s-a dus deja pe jumătate, aşa că, pătimaş cum sunt, mi-am suflecat gospodăreşte mânecile şi am scris cronica de până acum a mondialului african.
Citeste mai departe »
