Undeva jos pe scara binelui – o mărturisire
Rândurile care urmează după click vorbesc doar despre mine, fără nicio valoare adăugată. Continuaţi?
Citeste mai departe »
Experiment: 10 minute de scris
De ceva vreme am început să scriu în fiecare seară. Uneori cuvintele au sens, alteori au doar litere. Exersez neuronii cât să nu-şi găsească timp să fugă la încălzirea globală sau zecimalele lui pi.
În seara asta m-a trăsnit o idee de experiment: îmi impun singur un subiect şi scriu fix 10 minute despre el. Editez doar greşelile gramaticale, pun diacritice şi public. Începusem să înşir subiecte aleatoare cu gând să aleg unul la întâmplare, când divinitatea m-a tras de mâneca în semn că e cu mine şi că păşesc pe calea cea dreaptă: a picat curentul. Subiectul fiindu-mi impus de o forţă superioară nouă, iată ce a ieşit:
***
Pană de curent
Tocmai îmi venise ideea să fac un experiment când a picat curentu. E 12:45. A picat cum pică raţa lovită de vânător, fără avertisment. În cameră e un întuneric ca-n mină,
Citeste mai departe »
Portrete
Mereu am văzut relaţiile de orice fel cu femeile ca pe un război cu două tabere: noi şi ele. De fapt eu şi ele ar fi mai corect. Firea mea dificilă şi uneori chiar sălbatică mă face să mă lupt în loc să semnez o pace formală, nu altceva. Sunt conştient că nu sunt uşor de abordat, dar de unul singur nu a făcut nimeni război vreodată. E legea firii cumva…
N-am înţeles decât după ani buni de buletin că nu am cum să câştig în faţa lor. A fost un şoc atunci, credeam că pot să fac orice, dar am crescut mare şi am priceput că femeile care merită afecţiune vor doar să le ascult şi să ştie că se pot baza pe mine. M-au făcut să zâmbesc, m-au pus pe gânduri bune, mi-au dezvăluit frumuseţea lucrurilor simple şi astfel am pictat pentru fiecare doamnă din viaţa mea un portret viu în galeria cu oameni dragi. Chiar despre portrete vreau să vorbim puţin.
Citeste mai departe »
Crezul
Omul e o creatură născută în lanţuri.
Societatea face legile care stabilesc acceptarea sau marginalizarea, în timp ce religia se ocupă de nevoia omului de a aparţine unui grup guvernat de o putere superioară inexplicabilă în dualitatea sa de ocrotitor atot-ştiutor şi judecător nemilos. Fiecare păşeşte în acelaşi sistem care pare să meargă de la sine, alimentat doar de frica de izolare a unui individ pe care prea multă linişte îl împinge pe abruptul povârniş al meditaţiei. Nevoile de acceptare şi apartenenţă se nasc din frică şi sunt inoculate de timpuriu, astfel încât nimeni nu scapă.
Prizonier al unor tipare de gândire limitată chiar de la prima gură de aer, omul caută repere. Pe tavă îi sunt oferite societatea şi religia, cele mai uşoare ieşiri din labirintul îndoielilor şi al singurătăţii, însă oricare dintre cele două implică renunţarea la libertatea gândurilor şi amorţirea voinţei proprii. Aşa se nasc roboţi în carne şi oase.
Citeste mai departe »
Dilema pumnului
Într-o sâmbătă, la prânz, undeva în zona Pieţei Matache, aşteptam un taxi şi deja mi se lungise gâtul de uitat în zare, prin forfota de maşini după mirajul galben cu numărul 673, care-mi fusese promis. Pe fondul cenuşiu şi apăsător al amiezii de sâmbătă, oamenii gospodari erau fie la masă fie se pregăteau pentru ea, cartierul tocmai începuse să dea semne de viaţă. Dintr-un capăt al străzii, venea un cuplu de ţigani din mahala, amândoi păşind grăbiţi şi cu mare scandal către piaţă.
El la vreo 26-27 de ani, bine făcut, solid, curat, în obişnuitul trening de sub care se ghiceau nişte muşchi de muncitor pe şantier sau tâlhar-atlet mergea încruntat, cu mâinile în buzunare, cu un pas înaintea femeii. Ea, nici frumoasă dar nici urâtă, îmbrăcată ţipător în roz şi albastru, cu sârmă ghimpată de aur la urechi, avea maxim 23 de ani şi o gură mare pe care o folosea să-şi spurce bărbatul cu o dibăcie demnă de o cauză mai bună.
În 50 de metri de trotuar ţiganca a reuşit să nu-i rateze bărbatului nicio rudă, vie sau nu, culminând cu
Citeste mai departe »
Vulpea Herthei Müller
Trăind până nu demult într-o ignoranţă care nu-mi e caracteristică în materie de cărţi şi scriitori, am auzit prima oară de Hertha Müller la sfârşitul lui 2009, când a luat Nobelul pentru Literatură. S-a entuziasmat toată suflarea dâmboviţeană atunci pentru că scriitoarea de limbă germană s-a născut în Timişoara şi scrie despre România. Am zâmbit amar: încă un talent pe care ţara asta defectă n-a ştiut să-l păstreze, dar pe care şi l-a asimilat imediat ce a strălucit. Apoi s-a întâmplat inevitabilulu: m-am ciocnit într-o librărie de o carte semnată Hertha Müller.
Am început să citesc entuziasmat Încă de pe atunci vulpea era vânătorul, dar pe măsură ce m-am afundat în paginile cărţii, sentimentului de la început i-a luat locul o încordare a minţii care încerca să pătrundă în esenţa poveştii. E ca un joc de puzzle amestecat, unde fiecare paragraf e o piesă care nu pare să aibă nicio legătură cu vecinele ei. Abundând de frazele scurte, aparent lipsite de orice trăire, cu imagini care se succed cu repeziciune ca într-un colaj abstract
Citeste mai departe »
Doar aplauze
Mă strecor în tramvaiul plin cu sardine prin ploaia măruntă şi deasă de seară. Suntem cam 200 în conserva de metal cu geamuri aburite şi în jur se aud comentarii în romană şi în engleză cu accent britanic. Toate şoaptele vorbesc despre Liverpool.
Liverpool! Ce vis frumos trăim cu toţii! Parcă plutesc până în faţa filtrelor de jandarmi, trec de poarta electronică şi urc aproape în fugă treptele până când verdele gazonului mă loveşte în faţă. Mă simt proaspăt şi odihnit, ca trezit din somn într-o răcoare plăcută şi revigorantă. O echipă în alb se încălzeşte la o poartă. E Unirea Urziceni, Cenuşăreasa Europei, campioana fără suporteri, născută în praful câmpiei, care vine în faţa a 20.000 de oameni cărora le e indiferentă după un meci de vis pe Anfield. Românii se agită pe teren dar privirile din jur îmi spun că toată lumea aşteaptă pe altcineva.
Din tunel apare deodată legenda – FC Liverpool!
Citeste mai departe »
Cui ne predăm?
Suntem patrioÅ£i, nu-i aÅŸa? Suntem aÅŸa de daÅ£i dracu’ de atâta patriotism încât Åžtefan cel Mare e etalonul la care ne raportăm în materie de vitejie ÅŸi iubire de neam. Ne luptăm cu americanii, cu ruÅŸii, cu ungurii, cu bulgarii ÅŸi cu oricine ar îndrăzni vreodată să ne calce hotarul fie ÅŸi pentru a ne aduce cu un dolar mai aproape de hârtia igienică pe care o căutăm pe întuneric. Noi suntem patrioÅ£i, ne iubim Å£ara ÅŸi debordăm de valori umane încă din cele mai vechi timpuri, străinii n-au cum să înÅ£eleagă chintesenÅ£a naÅ£iei noastre, ei ÅŸtiu doar să fie civilizaÅ£i ÅŸi să facă bani. NiÅŸte ţărani…
Exerciţiu de imaginaţie:
Mâine dimineaţă începe Al Treilea Război Mondial şi se termină până seara. La un ceai cu prăjiturele învingătorii rescriu ordinea modială, împărţindu-şi frăţeşte merele culese de prin livezile lumii. Noi, românii, suntem prinşi de catastrofă cu pantalonii în vine
Citeste mai departe »
Gladiatorii
Un disc de foc se ridică încet din spatele coloşilor de piatră. Mereu acelaşi, mereu stăpân al zilei, mereu aducător de speranţă, niciodată mai frumos ca atunci când alungă întunericul. Canionul prin care şuvoiul de oameni curge fără încetare străluceşte ca aurul când soarele se eliberează din umbra rece a uriaşilor. Nu-l poate privi nimeni, dar el îi vede pe toţi.
Zumzetul defilării de pe strada murdară ajunge în toate urechile şi de acolo pătrunde în toate gândurile. De aceea toţi vor acelaşi lucru: să zboare. Paşii grăbiţi par să capete aceeaşi cadenţă apăsată în preajma arenei, la ora când ochii au înţeles din nou lumina. Lupta dimineţilor reci şi a celor calde are la capăt perechea de aripi la care visează fiecare gladiator, tânăr sau bătrân, slab sau puternic, viclean sau naiv. Cu toţii vor să urce treptele către mirajul care-i ridică din rândurile luptătorilor de rând în tagma celor aleşi… să zboare.
Se strâng rândurile în arenă.
Citeste mai departe »
Balada Starcraft II Beta
Încordata aşteptare a deja legendarului Stracraft II poate provoca impulsuri artistice. Asta i s-a întâmplat unui neamţ care nu a primit felia de Beta a jocului la care visa de 10 ani…
Cântecul are aproape 30.000 de vizualizări de ieri până azi. Îi dau 3 zile până să facă un milion.
