Pe merit
Când eşti bolnav, speranţa te ajută să-ţi descreţeşti fruntea şi să respiri, dar numai drogul prescris te ţine pe linia de plutire. Aşa definesc relaţia mea cu fotbalul. Mereu îmi propun să nu mă mai enervez, să nu mai fiu dezamăgit şi să nu mai aud comentariile pe subiect, indiferent de direcţia din care vin, dar de ieşit nu-mi iese mai niciodată. În schimb mă hrănesc cu fotbal şi, uitând uneori de metehnele mele emoţionale, mă trezesc pe stadion. Acolo începe circul.
Suntem noi în tribună şi ei în teren. Noi am venit să vedem, să judecăm şi să încurajăm, ei au venit să joace cel mai frumos joc din lume. Suporterii şi fotbaliştii sunt un trup care ar trebui să respire cu nesaţ aerul competiţie, dacă ar şti cum. Uimitor în ţara lui Ştie-Tot-Vodă e că experţii în fotbal de pe stadioane n-au idee cum se învârte mingea.
Citeste mai departe »
Epistola cercetătorilor britanici
Stimaţi cercetători britanici,
Vă scriu aceste rânduri cu ochii umeziţi de lacrimi. Nu sunt trist, manifestarea lichidă cu accente sărate care mă tulbură are la rădăcină bucuria că voi existaţi. Voi, cercetătorii britanici devotaţi cauzelor drepte ale omenirii, sunteţi unica noastră speranţă în lupta cu un rău care bântuie planeta asta de milioane de ani.
Aţi auzit vreodată acel înfiorător bâzâit care se apropie de ureche seara, imediat după ce lumina lasă întunericul stăpân peste dormitor? Sigur că l-aţi auzit, că oameni sunteţi şi voi! Oameni botezaţi în apa vie a ştiinţei şi binecuvântaţi de Sfântul Newton cu harul cunoaşterii, dar tot nu puteţi fi străini de bâzâitul ţânţarilor.
Citeste mai departe »
O fotografie cât toate cuvintele
Am dat peste fotografia asta ieri.
Am rămas înmărmurit, ore întregi a rămas deschisă şi am privit-o de zeci de ori. Nici măcar o dată n-am putut să o închid. N-am văzut niciodată o imagine mai tristă.
Katherine îşi petrece ultima noapte alături de soţul căzut la datorie în Irak
Citeste mai departe »
Cum se scrie istoria
“Istorie” e un cuvânt cu o greutate covârşitoare. Istoria apasă şi sufocă omul, prea plăpând pentru a ţine pe umeri acest tom veşnic neterminat al vieţii. Istoria pare de neatins pentru cei care o descoperă în paginile cărţilor sau o privesc la televizor. Şi totuşi istoria e scrisă de oameni. Iată un om.
El este Asamoah Gyan, un om care a scris o pagină din istoria fotbalului african.
Vineri seara s-a jucat Uruguay – Ghana, un sfert de finală fără vedete coborâte în iarbă din Olimpul fotbalului, un meci care promitea doar o semifinalistă atipică pentru un Campionat Mondial
Citeste mai departe »
Un fel de cronică a fericirii vremelnice sub corola de minuni a muzicii – Partea a II-a
Adevăratul careu de aşi
Nu-mi venea să cred că văd Metallica a două oară live! Minutele lungi dinaintea celor două ore de magie le petrec meditând în mijlocul unui ocean viu care tremură în anticipaţia unei furtuni. Ce înseamnă Metallica? E trupa care rulează pe fundalul gândurilor mele de ani buni, muzica furiei şi a fericirii, acordurile care alintă şi biciuiesc, explozia de sunet care gâdilă timpanul. Metallica e muzica însăşi.
Hipnoticul James, magicianul Kirk, nebunul Robert şi neobositul Lars urcă pe scenă şi mulţimea înnebuneşte. Metallica! În sfârşit Metallica! Din nou Metallica! Iar şi iar Metallica! Adevăratul careu de aşi ai rock-ului a sosit şi muzica se scurge în valuri peste o mulţime frenetică. Învolburatele Creeping Death, Fuel şi Sad but True incendiază oceanul viu din faţă scenei, baladele Fade to Black, Sanitarium şi One fac valurile să vibreze. Master of Puppets e parcă mai bun ca oricând, All Nightmare Long şi Cyanide de pe Death Magnetic sunt demenţiale live, For Whom The Bell Tolls îmi ridică tensiunea până la o sublima senzaţie de rătăcire.
Citeste mai departe »
Un fel de cronică a fericirii vremelnice sub corola de minuni a muzicii – Partea I
A început ca o poveste. Într-o zi de aprilie, un curier oarecare a livrat unui satanist oarecare un carton oarecare ale cărui litere împrăştiate lăsau mintea să citească un singur cuvânt: EPIC!
Restul e poveste şi… durere. Mă dor tălpile după multe ore de concerte şi ceafa mi-e încă înţepenită după apocaliptice zguduiri ale capului pe ritmurile legendelor de pe scenă – dulci dureri după straşnicele concerte de la Sonisphere!
Citeste mai departe »
Cronica unei jumătăţi de iubire
Singurul anotimp de care nu mă satur niciodată e primăvara fotbalului. Liga Campionilor cu frumoasele ei seri de magie a trecut, încununând caracatiţa lui Mourinho pe Bernabeu şi lăsându-ne pe toţi în aşteptarea verii…
Aşteptam Cupa Mondială! Aşteptam primul fluier, prima tumbă a balonului, primul duel umăr la umăr, prima detentă reluată cu încetinitorul, primul şut la colţul lung, prima explozie de bucurie! Aşteptam fotbalul…
A venit şi s-a dus deja pe jumătate, aşa că, pătimaş cum sunt, mi-am suflecat gospodăreşte mânecile şi am scris cronica de până acum a mondialului african.
Citeste mai departe »
Un zâmbet ştirb
Bunicul ciolănos şi ştirb îşi plimba adesea privirea prin văzduhul albastru şi tăcea. Privea ierburile înalte ale savanei, privea crăpăturile pământului uscat, privea zarea ce se unduia ca o nălucă sub soarele african şi tăcea cum tac bătrânii care îşi păstrează cuvintele pentru mai târziu.
În ridurile frunţii strălucitoare a bunicului şi în ochii lui galbeni, ca de felină, micuţul Sip vedea o ameninţare nerostită. De la primii paşi în sătucul prăfuit şi înnegrit de soarele african puştiul a înţeles că, dincolo de gardul de nuiele, nemărginita câmpie ascunde moartea. Auzise de ea, dar nu ştia nici ce culoare are, nici dacă doare sau gâdila. Ştia doar că e acolo, după gardul de nuiele. Însă copii nu se gândesc prea mult la ce e dincolo de împrejmuirile vieţii, ei doar se bucură de fiecare rază de soare, fie că ea alintă sau arde.
Sip îşi vedea rar bunicul, era departe de oraş şi autobuzul trecea la câţiva kilometri de sătucul din savană. Când venea îi plăcea să stea ore în şir lângă bătrân şi să-i privească faţa îngândurată. Nepotul pândea un zâmbet, dar zâmbetul
Citeste mai departe »
Viaţă şi destin
Vremurile zbuciumate, când suma slăbiciunilor umane generalizate se traduce în război, sunt marcate de dezlănţuirea unor forţe latente inimaginabile. Modificările ce intervin pe hărţile din birouri spaţioase sau bunkere subterane sunt mereu scăldate în sângele celor care zgribulesc în tranşee înfometaţi şi asurziţi de exploziile bombelor. Ideile absurde ale unor caractere mărginite conduc popoarele către exterminare sau în mari migraţii pustiitoare şi astfel se “parcurge drumul invers, de la om la o vită murdară şi nefericită, lipsită de nume şi de libertate, asta în ciuda faptului că evoluţia până la om a durat milioane de ani.”
La 100 de ani de la monumentalul Război şi pace a lui Lev Tolstoi filosofia războiului apare neschimbată în paginile unui veritabil alter-ego al titanului literaturii ruseşti – Vasili Grossman. Capodopera sa, romanul Viaţă şi destin, împleteşte momentele cheie ale bătăliei Stalingradului cu destinele mai multor ruşi şi viziunile lor asupra războiului şi totalitarismului
Citeste mai departe »
6 Iunie
Au trecut 66 de ani de când sute de avioane se avântau către Franţa ocupată în miez de noapte, prin perdeaua de foc ridicată de apărarea anti-aerienă nemţească. În calele acestora 24.000 de paraşutişti ai Forţelor Aliate aşteptau să plonjeze în spatele liniilor inamice, gata să înfrunte cea mai temută armată a acelor vremuri.
Dimineaţa aveau să-i urmeze peste 160.000 de soldaţi în cea mai mare invazie din istoria lumii - Debarcarea din Normandia.
Citeste mai departe »
