Cum m-ați descrie voi în 3 cuvinte, oameni ai Internetului?

Vă cer ajutorul într-un exercițiu de branding personal, a cărui idee nu-mi aparține (am preluat-o dintr-un episod a podcastului The Science of Social Media). Vreau doar 3 cuvinte, fără reguli. Substantive, verbe, adverbe, adjective, onomatopee, orice mă ajută. Cuvintele sunt alifii și cuțite în același timp, știu asta. De la voi cer nu mai mult de 3, dar mai puține, dacă așa simțiți.

Rezultatele, despre care voi scrie probabil (dacă vor fi) mă ajută să-mi clarific niște idei de dezvoltare vladbogosiană.

Astăzi a început cel mai fain festival pe care-l găzduiește capitala – Bucharest Science Festival. Sâptămâna trecută am scris despre ce se va întâmpla în zilele următoare, când capitala găzduiește cel mai fain festival al său – Bucharest Science Festival. Tema din acest an e una extrem de actuală: colonizarea planetei Marte. Apropo, aseară chiar a prezentat Elon Musk (CEO-ul Tesla și Space X) un plan extrem de ambițios de colonizare a planetei Marte, pe care-l vedea aici. Ce coincidență fericită, nu?

14462863_929530693819661_1579945789729390923_n

Organizat de prietenii de la Asociația Secular-Umanistă din România și Planeta Științei, cu sprijinul Institutului Francez și sub Înaltul Patronaj al Președintelui României*, BSF a început, oficial pe 27 Septembrie, dar evenimentele încep de Miercuri, pe 28 și țin până Duminică, pe 2 Octombrie.

Pentru că programul e destul de stufos, am ales 7 evenimente, pe care vi le recomand. Criteriul e simplu: la ce m-aș duce eu (adultul), la ce aș duce-o pe fiica-mea (dacă ar fi ceva mai mare) și la ce am merge împreună.

3 evenimente de la Bucharest Science Festival pentru copii

Atelierul Lego – Bricks 4 Kids, care are loc în fiecare zi de festival, cu o temă diferită: Racheta (în fiecare zi, de miercuri până duminică, de la 10 la 16:30), Naveta spațială (miercuri, de la 11:30 la 18), Banda de alergare *joi, de la 11:30 la 18), Roverul Curiosity (11:30-18:00, vineri), Centrifuga (14:00-15:00, sâmbătă) și Robotul spațial (duminică, 17-18). Toate sesiunile vor fi în Strada Glodeni, nr 3, Sector 2 și vor fi interactive, copii vor învăța jucându-se. Am fost obsedat de Lego când eram mic, acum pasiunea pare să se fi transmis Marei. Și de ce nu s-ar transmite? Știți vreo jucărie mai creativă?

Știți cum se fura lemn, până nu demult, în România?

O schemă extrem de simplă, una dintre multe altele, probabil. Mergeau în pădure și tăiau copaci, conform indicațiilor unui angajat de la ocolul silvic. Să zicem că încărcau un camion de 50 de metri cubi de lemn, se făcea o hârtie în care era menționată cantitatea și apoi mergeaua la biroul ocolului silvic pentru facturare. Până să ajungă acolo însă, cineva avea grijă să pună o virgulă pe actul întocmit în pădure. Între 5 și 0. Cu o singură virgulă, cantitatea pe care o plăteau era de 5 metri cubi, de 10 ori mai puțin decât valora încărcătura. Nimeni nu verifica nimic, chestie extrem de simplu de făcut: orice funcționar capabil să încaseze banii pentru lemn putea să se uite pe geam, 5 metri e una, 50 de metri cubi e cu totul altceva, diferența se vede cu ochiul liber. Treaba mergea până când Garda de Mediu a început controalele. Dar ce zic eu? Poate că încă merge, n-am de unde ști.

Ideea e: cu o virgulă, marfa era furată în proporție de 90%. Simplu, eficient, devastator. Furt calificat, practic.

Exact aceeași metodă de furt era cât pe ce să umfle niște buzunare de policitieni cu vreo 4,7 milioane de Euro, dacă cineva n-ar fi tras semnalul de alarmă. Ce s-a întâmplat, pe scurt:

Copilărind, în anii ’90, în micul meu orășel din Nord, șansele de a zări vreodată o așchie din viitorul umanității n-au fost tocmai bune. Evident, nu mi-am pus niciodată problema asta, ci din contra, mereu mi s-a părut că am avut toate oportunitățile de cunoaștere și dezvoltare din lume. Până la urmă, crescând într-o casă plină de cărți și cu un televizor pe care, în fiecare weekend, rula Teleenciclopedia, ce altceva mi-aș mai putea dori?

Nu am avut literatură science-fiction în biblioteca de acasă, dar am avut Star Trek la televizor. Space, the final fronteer! Urmăream serialul, curios de națiile de extratereștri pe care-i vor mai întâlni Picard, Kirk și Data printre galaxii. Cred că acolo a fost primul meu contact cu ideea de Univers dincolo de orașul, țara și planeta mea. Spațiul cosmic a rămas la fel de puțin reprezentat în imaginația mea de șoarece de bibliotecă până când am ajuns pe internet, unde, timp de vreo 10 ani, am citit sporadic articole legate de explorarea spațială, începând de la aselenizare până la Curiosity Rover, robotul care explorează azi planeta Marte.

Acum doi ani abia, la bătrânețe practic, mi s-a aprins imaginația definitiv. Sătul de traiul în întuneric, am pus mână pe un roman SF și l-am citit în câteva seri de primăvară. Era 2001: O odisee spațială, a lui Arthur C. Clarke. Ce nebunie de poveste trebuie să fi fost în 1968, când a fost publicată! În 2014, pentru mine, a fost o mare surpriză lipsa extratereștrilor cu ochi de melc și am găsit pur și simplu fascinant amestecul de filosofie, știință și futurologie, așa că nu m-am oprit aici. Aveam în colecția mea o trilogie a unui domn pe nume Asimov: Fundația, Fundația și Imperiul, A doua Fundație. Opt sute de pagini mai târziu, eram complet zdruncinat.*

Rândurile care urmează sunt scrise de mine și de Claudia, omul alături de care îmi petrec viața, mama copilului nostru. E o poveste extrem de personală pe care am decis să o împărtășim pentru o cauză în care credem.

Când am aflat că vom avea un copil, mie mi s-au înmuiat genunchii, apoi ne-am îmbrățișat și, timp de câteva zile, am trăit pe un norișor bizar de bucurie. Asta a fost până când ne-am dat seama că habar n-avem ce urmează.

Apoi au început întrebările. Unde mergem pentru naștere: într-o maternitate de stat sau la privat? E normală vreo durere, vreo manifestare a sarcinii? Când vom ajunge la maternitate cu bagajul pregătit încă din luna a șasea, cum se va desfășura ACEA zi din viața noastră? Ce se va întâmpla, la ce să ne așteptăm? În general, CE facem?

Știam doar ce nume va purta copilul (nu, dacă era băiat nu-l chema tot Mara), că vrem ca ea sau el să se nască natural și să-și înceapă viața la pieptul mamei, alăptat și iubit fără condiții. Am făcut aceste alegeri pentru că mecanismul prin care oamenii se nasc e deja perfect, testat deja de miliarde de ori.

Niciun an n-a trecut atât de repede. Parcă săptămâna trecută scriam aceste rânduri, cea mai intimă poveste pe care am avut vreodată curajul să o public. Între timp am mai scris una, dar nu pot s-o recitesc măcar, darmite sa o expun pe Internet. Nu i-a venit vremea, o las așa.

N-am timp să mă gândesc prea mult la trecut pentru că viitorul îmi vorbește în fiecare zi, din ce în ce mai clar. Tati, tati, tati, tati, tati, tati, tati, tatiiiiiii! Mă strigă și-i răspund. O dată, de două ori, de o mie de ori. Îmi place să-i țin tălpile în palme, s-o fac sa râdă, să execut instrucțiunile ei precise de a cânta sau citi ceva anume, sa ne holbăm împreună la porumbei, să o dau pe topogan, s-o văd cum se lipește de maică-sa și zâmbește larg cu din ce în ce mai mulți dinți. Timpul se oprește cand sunt cu ea, cand suntem toti trei la masă, la joacă, la cântat, la citit, la somn, la rău și la bine.

Încerc să găsesc zi de zi ceasurile potrivite pentru aceste clipe și amân orice altceva într-un joc aproape infinit al priorităților în care scopul e să nu mă pierd. Nu reușesc să fac mare lucru din ce-mi propun și mă frământ uneori din cauza asta, dar mă repornește ea, că doar avem de lecturat a 8 miliarda oară Scufița roșie…

În România cu greu putem cataloga Statul ca fiind prietenul sau aliatul cetățeanului. Din nefericire, Statul încâ înseamnă birocrație și bani publici cheltuiți fără rost, adică fie cu beneficii minime, fie deloc pentru oamenii care plătesc taxe, adică noi. Paraziții care au împânzit sistemul sufocă puținele inițiative care ar putea întoarce un minim de valoare către cetățeni în sănătate, infrastructură, educație sau administrație publică. De cele mai multe ori schimbările reale și importante din vietile românilor sunt aduse de organizații non-profit care mișca societatea într-o direcție, cu proiecte be bani puțini și multă muncă a unor voluntari. Putem să-i ajutăm.

Ce înseamnă 2%?

Orice persoană fizică (om adică) poate redirecționa 2% din impozitul pe venit catre o organizație non-profit. Nu te costă nimic să faci asta, trebuie doar să completezi acest formular și să-l trimiți către administrația fiscală unde îți plătești taxele, prin poștă (dureros, știu) până pe 25 Mai 2016. Puteți contacta ONG-urile și să-i întrebați dacă pot trimite ei formularele primite prin e-mail sau orice chat, marea majoritate fac asta și vă scapă de interacțiunea cu poșta. Citiți mai multe despre 2% aici.

În anii trecuti am redirecționat 2% către o fundație care ajuta copiii bolnavi de cancer și către SMURD, care salvează vieți pe șoselele din România, indiferent de scandalurile politice în care e implicat fondatorul.

Ce aș alege eu?