O idee pentru weekend cu copiii: Bucharest Science Festival 2017

Prietenii de la Asociația Secular-Umanistă din România, alături de Planeta științei, continuă să facă mici minuni în întunericul dens care s-a lăsat peste țara asta. Una dintre ele, aflată deja la a cincea ediție, Bucharest Science Festival 2017.

Pentru că festivalul e deja în desfășurare și eu m-am trezit suficient de târziu cât să pierd dezbaterea despre exploratorii din literatura SF, vreau să vă recomand vouă câteva dintre evenimentele mișto de la BSF, de sâmbătă și duminică: 3 pentru copii și 3 pentru adulți.

Evenimente la Bucharest Science Festival pentru copii

  1. Atelierele micilor chimiști (3 sesiuni, de la 10:00, 11:15 și 12:30, pe Polizu 1-7, în sediul Facultății de Chimie din UPB).
  2. O oportunitate de a construi cu piese LEGO modele speciale Liftul – masa, gravitația, Albert Einstein, Isaac Newton (sâmbătă, 10-11:15) și Marele Canion – legea inerției (sâmbătă, 10-11:15), ambele pe Făinari 45A, la club IGLOO.
  3. Descoperă lumea liliecilor (19:00, la Antipa).

Evenimente la Bucharest Science Festival pentru oameni mari sau chiar adulți

  1. Tehnici de baza de prim ajutor în Caravana “Fii pregătit” (sâmbătă, 13:00-18:00, Librăria Humanitas Cișmigiu și duminică de la 12 la 18, la Muzeul de Geologie, pe Kiseleff 2), cu participarea SMURD și ISU București).
  2. O dezbatere despre profilul psihologic al românilor (sâmbătă, 17:00, Librăria Humanistas Cișmigiu, însuși Daniel David și Corina Negrea de la Radio România Cultural).
  3. Urzeala vaccinurilor: războaiele imunității în România de azi (duminică, 17-19, la Humanitas Kretzulescu, pe Calea Victoriei 45-47).

Găsiți aici programul complet al festivalului. Întrebați-mă orice, vă răspund sau vă pun în legătură cu organizatorii. Da, am genul ăsta de influență…

Mergeți la BSF 2017, oameni buni!

Bucharest Science Festival 2017 există pentru că AgroBiotechRom, BCR, BASF, Clico.ro, System Plus,Institutul Francez din România și Institutul Polonez sponsorizează acest proiect. Rogalski Damaskin este partenerul de comunicare, iar branding-ul e făcut de Funvertising.

PS: Ca de obicei, vin târziu cu informația asta, dar sper că nu prea târziu și mai e cineva prin București să se bucure de minunea BSF 2017.

Dacă vă place ce scriu, vă mulțumesc. Blogul are o pagină de Facebook, unde vă puteți exprima aprecierea în mod democratic, chiar și mai mulți deodată. Mă puteți urmări și pe Twitter, unde dau adesea ora exactă în domenii de activitate pe care nu le cunosc.

Cum procedăm cu rațiunea?

Adevărul e că fără extraodinar de multă prostie n-am fi fost aici, noi, ca neam. Cuvântul “prostie” nu-mi place și de obicei îl maschez sub termeni gen “ignoranță”, “lipsă de educație” sau “manipulare”, dar cum altfel să descrii mai bine renunțarea la rațiune pe care o demonstrează românii cu fiecare ocazie care li se oferă?

Nu suntem educați să gândim. Întregul nostru sistem de învățământ e bazat pe memorare și recompensează indivizii care se conformează, fără nicio apăsare despre ce va urma după interminabilii ani de școală. Chiar acum câteva săptămâni, un rector de universitate de stat explica relaxat cum sistemul universitar românesc nu are ca scop pregătirea forței de muncă, fiind chiar convins că e normal să fie așa. Prostia e o creație a sistemului, să nu vă îndoiți de asta, românii nu au nimic în minus sau în plus, genetic vorbind, față de alte popoare.

Aș vrea să vă informez acum că am o soluție, dar nu am decât un capăt firav de ață, o recomandare. Probabil că rațiunea unei națiuni se poate reconstrui în câteva generații, dar de undeva trebuie să începi. Cum ar fi să începem cu o carte dedicată gândirii raționale?

Epoca rațiunii e cartea despre care vorbesc. Scrisă de Thomas Paine, unul dintre fondatorii Statelor Unite, alături de Washington, Franklin și Jefferson, cartea reprezintă un îndemn la reflecție, la filtrarea lumii cu propria minte, la refuzul dogmelor religioase (fără a blama spiritualitatea, ci doar ideea de religie organizată).

Doar două idei las aici și un link unde puteți găsi mai multe citate din Epoca rațiunii, de Thomas Paine:

  1. “Mintea îmi este propria biserică.”
  2. “Fie că dormim sau suntem treji, uriașele mecanisme ale universului funcționează.”

Cartea asta nu a fost, până acum, tradusă în limba română, dar azi există public pentru ea și editura Herald poate scoate un tiraj limitat, dacă o finanțare corespunzătoare ar acoperi o parte din costuri. Colegii mei de la Asociația Secular-Umanistă din România sprijină apariția acestui volum printr-o campanie de crowd-funding.

E nevoie de 1600 de Euro pentru a publica această carte, mai sunt 6 zile și puțin peste 300 de Euro de strâns. Vestea bună este că un exemplar din Epoca rațiunii costă 15 Euro sau 68 de lei și, cu o pre-comandă aici, asigurați finanțarea necesară pentru ca editura Herald să scoată un prim tiraj. Click aici și explorați care-s celelalte opțiuni. Despre o altă carte finanțată prin crowd-funding, tot pe WeAreHere, am scris aici.

În lumina nopților de proteste din februarie, închei acest apel cu un slogan:

Gata cu noaptea națiunii, sus cu Epoca rațiunii!

Promit că e mai bună cartea decât rimele mele.

Dacă vă place ce scriu, vă mulțumesc. Blogul are o pagină de Facebook, unde vă puteți exprima aprecierea în mod democratic, chiar și mai mulți deodată. Mă puteți urmări și pe Twitter, unde dau adesea ora exactă în domenii de activitate pe care nu le cunosc.

Aș plăti pentru aplicația Biziday

Dacă ai un cont de Facebook e aproape imposibil să nu fi aflat că vineri seara, aplicația Biziday a trimis tuturor utilizatorilor săi vreo 10 notificări prin care anunța un cutremur de 10 grade care tocmai s-ar fi produs în Vrancea și-i sfătuia să se adăpostească sub o grindă, cu familia.

Alerta a fost falsă, n-a fost niciun cutremur de acest gen, altfel n-aș mai fi scris aceste rânduri, fiind fie foarte mort, fie un sinistrat norocos, dar fără Internet. Am reacționat spunându-i partenerei mele că s-ar putea să urmeze un cutremur mare, dar că e ceva dubios cu notificarea. După următoarele 8-9 repetări ale notificări m-am liniștit complet și am început să citesc reacțiile oamenilor de pe Facebook și Twitter: câteva reacții similare cu a mea, multe mișto-uri (meritate), câteva apostrofări corecte și extraordinar de multe prostii debitate de utilizatorii acestei aplicații GRATUITE.

Mai degrabă mi se pare că oamenii au fost enervați de reacția lui Moise Guran, jurnalistul-antreprenor care a început acest business toamna trecută. El e imaginea Biziday, fără el aplicația probabil ar fi sărit, cu greu, de 1000 de utilizatori. El a scris întâi că alerta e falsă și că probabil e un hack, apoi că investighează, apoi că nu e hack, dar nici de la ei nu e. N-a ajutat deloc crizei provocate de notificările fantomă.

De ce folosesc Biziday

Internetul învârte mult prea mult gunoi. Informații false, click-bait și manipulare comandată politic. Eu vreau informație curată. Biziday îmi livrează asta.

Utilizarea unei astfel de aplicații aprinde o dilemă first-world: pasez cumva responsabilitatea de a mă informa către o corporație (sau SRL în cazul Biziday)? Nu există răspuns corect, ci doar variații ale echilibrului fiecărui individ. Mix-ul meu de informații e Twitter (Reuters, AP, New York Times, The Atlantic, The Guardian și mulți jurnaliști de sport) + Biziday + HotNews + Facebook (unde urmăresc puțini oameni, majoritatea jurnaliști).

De ce alerte de cutremur într-o aplicație de știri? Probabil că Moise Guran, a vrut să muște din piață cât mai mult posibil încă din prima zi, activând frica firească a oamenilor de dezastre naturale. Aseară s-a anunțat că aplicația nu va mai oferi alertele de cutremur. Rateul râmâne.

Da, mă intereseză de ce a trimis aplicația acele alerte, dar nu pentru alertele de cutremur am instalat Biziday.

Da, cred că Moise Guran s-a bâlbâit în minutele imediat următoare incidentului, condus de panica unui rateu major a încercat să se disculpe, în loc să spună doar: “alerta a fost falsă, nu e niciun cutremur, investigăm acum, ne cerem scuze”.

Da, cred că discuția uriașă online stârnită de rateul Biziday validează conceptul produsului (nu știu dacă și business-ul, habar n-am cum au de gând să facă bani). Dacă aș fi Moise Guran în clipa asta, aș avea vânt din spate să construiesc mai departe pentru că ideea merge în piața românească.

Cum ar fi Biziday pe bani?

Aș plăti pentru aplicația Biziday, pentru că serviciul de triere a știrilor e unul de care am nevoie. Câteva funcționalități care ar face Biziday să fie mai utilă pentru mine:

  1. Orice știre ar trebui să aibă cel puțin 3 surse. Înțeleg nevoia de viteză, dar dacă tot verifică oamenii știrea, de ce n-aș primi eu, utilizatorul, alte link-uri cu aceeași știre sau 3 vorbe despre modul în care a fost verificată (chiar și la 15-20 de minute după breaking news)? Vreau să văd cum comentează mai multe trusturi de media o informație, vreau să știu cine n-o menționează deloc.
  2. Un plugin sau o extensie de browser unde să-mi livreze informația cât sunt cu ochii în monitor. The Guardian are așa ceva, Orange România la fel (m-au asaltat cu notificări o vreme).
  3. Un “spărgător de bulă”. Dă-mi o știre curată, dintr-o sursă independentă (ideal, greu de făcut mereu) și arată-mi cum o interpretează presa de partid. Vine un material Pressone? Hai să vedem și ce zice România TV despre același subiect. Apare o investigație Rise Project? Hai să aflăm și ce zice Evenimentul Zilei. De ce ar fi util? Pentru că eu mă informez exclusiv online, dar 87% dintre români își iau deciziile de vot de la televizor (asta era situația în Decembrie 2016).

Cât aș plăti pentru Biziday? 3 Euro în forma actuală, 5 cu primele două îmbunătățiri din lista de mai sus, poate maxim 10 dacă aplicația ar reuși să mă facă să renunț la Facebook (care e o ghenă pe care niciun Report Fake News nu o va curăța) și la Hotnews. Nu știu exact cum ar putea ajunge acolo.

Altfel, e mișto că avem toți dreptul să fim indignați la orice, asta înseamnă că încă trăim în democrație. Eu cred că nu mai durează mult asta și mă îngrozește gândul, tocmai de aceea sunt pregătit să susțin financiar eforturile independente de a ține măcar un bec aprins pe-aici.

 

Să fii român

De mai bine de 3 ani am acest articol în drafts și, înainte de fiecare 1 Decembrie, când încep să-l rescriu pentru a-l publica, realizez că viziunea mea s-a schimbat atât de mult încât aproape nimic nu mai e la fel ca în anul anterior.

O căutare a identității naționale

La începutul anului am avut următoarea conversație cu un funcționar ANAF:

Nenea de la ANAF: Domle, dumneata ești evazionist?

Eu, pus brusc în defensivă de acuzația neașteptată: Nu sunt evazionist. Cum să fiu evazionst dacă sunt aici? Vin evazioniștii la ANAF să plătească niște taxe legale și să ceară lămuriri?

Nenea de la ANAF: Ah, atunci e altceva. Dacă nu ești evazionist, înseamnă că ești prost. Evazioniștii sunt băieți deștepți.

Mi-am înfrânat impulsul de a-l sugruma pe om și am râs. De nervi, de absurdul situației. Fără ca anecdota asta să fi avut vreun alt impact asupra activităților mele, scena m-a bântuit multe luni, pentru că puneam acum o față pe eternul român rău-intenționat, care ar face orice să nu miște un deget vreodată pentru a rezolva o problemă. În timp însă, am procesat altfel întâmplarea.

Acel om se afla în biroul lui murdar, într-un demisol umed, unde zilnic vin să-l chestioneze clienți care și-ar fi tăiat o mână numai să nu fie acolo. La el, interfața hidrei cu cetățeanul, vin doar oameni care au probleme, de cele mai multe ori urlând, probabil. Am lucrat 6 luni în call-center și știu ce înseamnă să ai parte de oameni furioși non-stop, am plecat de acolo fără vreo altă direcție pentru că mă temeam că voi înnebuni. Așa-zisul umor al funcționarului era singura lui armă împotriva nebuniei. Omul era un produs al sistemului, prea slab ca să “lupte” făcându-și treaba mai bine înainte să i-o ceară explicit șeful.

Brandul de țară al României e un om aplecat să urle la un ghișeu.

Facem parte, cu toții, dintr-un popor de victime. Din masa asta mare de oameni dereglați de sistem, unii aleg să se alăture sistemului, alții încearcă să-l schimbe din exterior, alții au vieți prea grele pentru a le mai păsa, alții se feresc să interacționeze cu monstrul, alții aleg să plece, pur și simplu, spre alte zări. Românii lui 2016 sunt rezultatele anilor de comunism, al lipsei unei educații civice și a inhibării spiritului antreprenorial prin birocrație. Ce puteau să lase în urmă generații întregi de turnători și turnați, de agricultori mutați cu forța în uzine, de copii educați doar pentru supraviețuire, nu și pentru viată? Deci, cine suntem noi? Suntem români, e complicat de trasat o identitate a acetui popor în niște cuvinte pe un blog.

Ce înseamnă, pentru mine, să fiu român, în 2016?

Nu mi-e deloc ușor să fiu român. Trăiesc într-o țară guvernată de infractori neprinși sau chiar condamnați penal, pe care vecinii și amicii mei îi tot votează, deja de 26 de ani. Mă tem să calc într-un spital de stat și n-am mai făcut-o de vreo 7 ani. Nici nu mi-am pus problema să-mi dau copilul la o grădiniță de stat. Îmi vine să urlu de fiecare dată când trebuie să interacționez cu statul român. Aleg să folosesc un serviciu de transport nereglementat legal pentru că cel legal îmi pune sănătatea în pericol. Nu-mi vizitez părinții care trăiesc la doar 350 de kilometri distanță pentru că e absurd să petrec o zi pe drum până acolo. Media românească tradițională a devenit complet irelevantă pentru mine, nu are absolut nimic să-mi ofere.

Pe de altă parte, redescoper plăcerea de a evada din oraș la mare sau la munte, ambele aflate cam la 3 ore distanță. Știu că locul meu de muncă, bine plătit, care mă ține cu mâinile pe tastatură într-un birou curat, se datorează faptului că suntem suficient de competititvi în raport calitate/pret, comparativ cu vesticii europeni (iar indianul din New Dehli se gândește la fel, comparându-se cu mine). Am ieșit în stradă după Colectiv și am produs o mică deviație a istoriei acestei țări, oferindu-ne tuturor o pauză de la guvernările infractorilor.

Societatea românească discută astăzi, mai mult decât oricând, o grămadă de chestii, de la drepturile comunității LGBT la serviciile de taximetrie, pentru ca trăiesc într-o țară vie, în mijlocul unui popor care învață, care-și caută identitatea încă pierdută prin arhivele Securității sau prin vreun birou cu ghișeu opac. Era posibilă dezbaterea publică acum 20 de ani? Dar acum 15? Evoluția e peste tot în jurul nostru.

Să fii român, în 2016, nu înseamnă absolut nimic special. România e o geografie (foarte faină, ce-i drept), niște geopolitică, un amestec de sânge din Carpați, Balcani și Urali, o moștenire morală grea. Identităti similare pot trasa croații, nemții, ugandezii, nord-coreenii și orice alt grup care mai trăiește pe Terra zilele astea.

Patriotismul  la zi

Mi-am pierdut avântul patriotic din adolescență, când nu credeam că Vadim era nebun. Azi știu că mândria natională e e doar o formă de a ascunde propriile lipsuri prin aderarea la o idee pe care nimeni nu are tupeu s-o atace. Patriotismul, care zilele astea îl vedem pervertit în naționalism, e o soluție ușoară când îți cauți propria identitate. Cred că oamenii din generația mea nu au cum să-și iubească necondiționat România și nici eu n-o fac, dar cred că încep să înțeleg de ce suntem aici și asta înseamnă că mă împac cu țara mea.

Nu mă mândresc cu statutul de român pur si simplu, dar mă mândresc cu realizările mele în România, cu realizările fiecărui membru al familiei mele, cu proiectele, afacerile și cauzele pentru care trudesc prietenii mei români aici și oriunde prin lume. Cea mai bună carte de vizită e munca. Suntem aici pentru că vrem să fim parte din reinventarea acestei țări, care acuși face 100 de ani. Văd peste tot în jur muguri ai speranței că țara asta va mai exista și peste 100 de ani și va arăta altfel atunci.

România e o nebunie încă în curs de apariție. Uneori e faină, alteori mă scoate din minți, dar apoi îmi amintesc că sunt doar 26 de ani de când am pivotat și, în istoria unui popor, asta e doar o clipă. În loc de tradiționalele platitudini, un sincer: spor la treabă tuturor românilor!

PS: Dacă vreți să vă faceți un cadou fain de ziua României, mergeți să votați pe 11 Decembrie și nu mai reîncălziți ciorba mafiei.

Dacă vă place ce, cum sau de ce scriu, vă mulțumesc. Blogul are o pagină de Facebook, unde vă puteți exprima aprecierea în mod democratic, chiar și mai mulți deodată. Mă puteți urmări și pe Twitter, unde dau adesea ora exactă în domenii de activitate pe care nu le cunosc.

De ce voi merge să fiu observator independent la alegeri

Am o relație complicată cu politica.

Am fost votant liberal. Am crezut în toată povestea cu stânga e pentru proști, dreapta pentru cine vrea libertatea să-și facă singur viața mai bună. De fapt era libertarianism chestia pe care mi-o doream eu. Am mers la urne la aproape toate scrutinele (parlamentare, locale, prezidențiale, referendum, orice) din ultimii 13 ani, adică de când sunt major. Am militat pentru vot, cu o mică sincopă când m-a scârbit alegerea unui șarlatan ca primar general al capitalei. Am fost la un pas de a mă înscrie într-un partid în toamna lui 2014 și am strâns semnături pentru un altul toamna asta.

Am fost naiv să cred că poate exista dreptate absolută în vreun colț al lumii și prost de-a dreptul să cred că acel colț e politica românească.

Mă enervează politica, adesea îmi scapă subtilitățile ei pentru că, din fericire, nu din asta îmi hrănesc nici stomacul, nici mintea, așa că rareori mai pot fi la zi cu tot ce se întâmplă. Ce am înțeles în ultimii ani însă e că politica nu poate fi ignorată. Oriunde ești și orice faci, politica îți influențează deciziile, calitatea vieții sau chiar sănătatea psihică.

E un video de două minute la finalul acestui articol, dacă v-ați plictisit deja.

La alegerile din 11 Decembrie nu mă simt reprezentat de niciun partid sau candidat independent. În urmă cu 2-3 ani mă frapa ideea asta, că sunt rareori în vreun target, dar acum mi se pare că e cea mai bună veste despre mine însumi: aceea că, deși împart unele valori cu un grup, nu am nevoie să fac parte din acel grup pentru că pot să gândesc și să acționez singur pentru propria bunăstare.

Voi vota pe 11 Decembrie la alegerile parlamentare și vă îndemn pe fiecare dintre voi să faceți acest mic efort de gândire și de deplasare până la secție.

De ce e important să votezi? Impozitele ți le plătești oricum. Prin impozite angajezi sute de mii de oameni care să lucreze pentru tine, dintre care aproximativ 466 vor decide cum se cheltuie banii tăi* și ce legi urmează să respecți tu. Pentru acești indivizi, legile nu-s valabile pentru că au imunitate în fața justiției. Pe ei îi alegi pe 11 Decembrie. N-ar fi o idee bună să nu mai trimitem imbecili și hoți în Parlament?

Pentru cine să faci efortul de a vota? Răspundeți-vă fiecare la întrebarea asta.

În această vară, după mizeriile care s-au întâmplat la alegerile locale din Sectorul 1 (care e doar un exemplu amplu mediatizat), am decis că îmi voi sacrifica o zi din viață pentru a întări democrația asta șchioapă pe care ne bazăm în România.

Eram în gardă de ceva timp pentru că știam despre tentativa de deraiere a alegerilor prezidențiale, din 2014, din diaspora și deja citisem halucinantele texte de mai jos despre ultimele două alegeri majore din România. Citiți-le în tihnă și spuneți-mi cam ce stare de spirit vă induc:

  1. Alegeri pe moșia lui Bulă (text scris după alegerile locale din vara lui 2012)
  2. #ReporterLaVot: Am văzut cu ochii mei cum ne fură (după prezidențialele din 2014)
  3. Cum a fugit Bulă cu voturile (tot după prezidențialele din 2014)

Pe 11 Decembrie voi fi observator independent, la alegerile parlamentare, într-o secție de votare, cel mai probabil în București sau împrejurimi. Nu știu unde voi merge, nu știu dacă la finalul zilei vor fi doar obosit sau voi avea și ceva de povestit, dar cert este că voi asista la întreg procesul electoral și mă voi asigura că, indiferent cine câștigă, în “secția mea” nu o va face prin fraudă.

Ce face un observator independent la alegeri? Observă procesul electoral (ștampile, liste, proceduri, oameni, etc.), imparțial, din secția de votare (observatorii staționari) sau din mai multe secții (observatorii mobili pot acoperi 8-10 secții). Observatorul independent e un arbitru care NU intervine, ci doar sesizează orice neregulă comisiei din secție și organizației care l-a acreditat și, în funcție de tipul abaterii de la procesul normal de votare, poate suna chiar la Poliție.

Pe scurt, un observator independent se asigură că votarea nu este fraudată, în niciun fel.

M-am înscris pe listele de observatori deschise în proiectul Fiecare Vot (e mult material foarte intersant pe site, aruncați-vă 10 minute pe-acolo!), inițiativă pornită dintr-un grup de Facebook: Geeks for Democracy, unde ne-am adunat cei care vrem să ne transformăm revolta în schimbarea mentalității și, dacă trăim suficient de mult, a clasei politice din România. Până acum suntem aproximativ 1800 de observatori înscriși. Dacă fiecare dintre noi ar observa o secție, am putea acoperi 10% din totalul secțiilor de votare din România.

Care e miza? Colegii de la Geeks for Democracy au calculat că doar 30 de voturi salvate de la fraudare schimbă rezultatul în secția respectivă cu 10%. E ceva miză, nu?

Mai sunt 10-12 zile în care vă puteți înscrie pentru a fi observatori independenți. FiecareVot.ro vă va ghida către o acreditare și apoi către o secție. Dacă reușesc să conving un singur om să se alăture inițiativei, n-am scris degeaba acest text.

De fapt, sigur nu l-am scris degeaba, pentru că în camera de alături doarme o fetiță care trebuie să audă despre fraudarea sistematică a alegerilor din România (și va auzi!) și să i se pară că e doar o fantezie povestită de un boșorog care a trăit în altă epocă.

Știu că pe filmare am carisma unui stabilopod, dar am înregistrat asta pentru FiecareVot.ro și o las și aici pentru consumatorii de video pe care-i agasează cuvintele numeroase înșirate mai sus.

* Un parlamentar decide, în 4 ani, alocarea a 420 de milioane de Euro (în medie), cea ce face ca un vot să valoreze aproximativ 17.500 de Euro, ceea ce l-ar face imposibil de cumpărat, însă știm cu toții că nu e așa.

Dacă vă place ce, cum sau de ce scriu, vă mulțumesc. Blogul are o pagină de Facebook, unde vă puteți exprima aprecierea în mod democratic, chiar și mai mulți deodată. Mă puteți urmări și pe Twitter, unde dau adesea ora exactă în domenii de activitate pe care nu le cunosc.