O falsă impresie, doar o imitaţie…
IMITÁ, imít, vb. I. Tranz. 1. A adopta întocmai felul de gândire, de comportare etc. al cuiva; a lua pe cineva ca de exemplu. ? A reproduce felul de a vorbi, de a cânta sau gesturile caracteristice ale cuiva. 2. A lua ca model opera sau felul de a lucra al unui artist, al unui scriitor etc. ? A reproduce cu fidelitate; a copia. – Din fr. imiter, lat. imitari.
Avem mai sus o definiţie a subiectului nostru. Să considerăm acesta punctul de plecare al discuţiei. Ce vreau de fapt se evidenţiez aici? Ambele feţe ale monedei. Imitaţia ca model în viaţă, ca factor inconştient al “dezvoltării” individului şi imitarea inconştientă, zilnică, pe care se bazează viaţa noastră de fapt, fie că noi acceptăm asta sau nu.
Trăind în secolul XXI, am invăţat să preţuim originalitatea, poate mai mult ca oricând în istorie. Şi totuşi, uitându-mă în jur, mi-e dat să văd atât de puţină… Poate de asta am şi ajuns să o cautăm, pentru că lipseşte din vieţile noastre. A fi original în zilele noastre e o calitate. Poate atrage după sine invidie, ca de altfel oricare altă virtute. Puţini oameni originali, puţine idei originale in presă, campanii publicitare, politică şi lista poate continua… Doar o tonă de imitaţii ! Pot fi numite falsuri ? Sunt de condamnat ? Nu au nicio valoare ?
Ca să nu vorbesc (scriu) “pe uscat” voi exemplifica, pe scurt.
Exemplul 1: Ştefan afirma, nu de mult, pe blogul său, că formaţia de muzică vocal-instrumentală Coldplay ar fi o copie a unui gigant al muzicii, trupa U2. Iniţial mi s-a părut o aberaţie, dar după un prim val de nemulţumire şi porniri războinice, gândindu-mă la asta, mi-am dat seama că poate avea dreptate. Nu suntem nici unul experţi în muzică, dar o asemănare există clar între cele două. Este Coldplay o imitaţie? Parerea mea e că fiecare are dreptul la propria părere.
Exemplul 2: Celebra controversă dintre Adolf Hitler şi Charlie Chaplin (dacă este cineva care vrea să mă contrazică, e binevenit). Motivul acestei dispute, fără prea mare importanţă, dar comică, după parerea mea, a fost mustaţa. Celebra mustaţă a liderului celui de-al treilea Reich, Hitler, pe care actorul american Chaplin o “revendica”, afirmând că ar fi o idee furată din repertoriul său. Coincidenţă sau imitaţie, adevărat sau nu, nu sunt eu în măsură să decid asta, dar cazul celebru de imitaţie rămâne în discuţie.
Exemplul 3: Duetul („diabolic” aş adăuga pentru sine) COCA-COLA – PEPSI. Fără comentarii.
La o inspecţie fugitivă, observăm că toate cele listate mai sus respectă fidel măcar o parte a definiţiei de la care am pornit.
Însă esenţa imitaţiei nu este nici în muzică, nici în politică, nici în marketing, ci în oameni. Pentru că marea majoritate a oamenilor imită, fără a-şi folosi propriul filtru al gândirii (cei care posedă un asemenea artefact). Imită un prieten, un grup de prieteni, o personalitate publică, un frate mai mare (sau de ce nu, mai mic) sau pe unul dintre părinţi. Imită o dată, de 2 ori, de 3 ori, din ce în ce mai des… în fiecare zi. Persoana care imită ajunge o clonă parţială a celui pe care l-a copiat? Da. “Clonă parţială” pentru că NIMENI nu poate imita perfect pe altcineva, pentru că perfecţiunea e doar un miraj, o oază în deşertul existenţei credulilor. NU EXISTĂ. (Dacă e cineva şocat, GET OVER IT !)
Ţi s-a întamplat vreodată să faci un gest, să asculţi o piesă sau să foloseşti o expresie numai pentru a face pe plac, sau a intra in”graţiile” cuiva?(Detest expresia, dar e cel mai potrivit in n situaţii)? Răspunsul este DA. Ai imitat deci ŞI TU pe cineva, undeva, cândva, cu un anume scop. Poate acel cineva VROIA să fie imitat, îi plăcea la nebunie să vadă pe altcineva încercând să fie “el”. Pentru că există şi asemenea oameni. Din exprimarea mea nu vreau să se deducă dispreţ, ci dimpotrivă, admiraţie şi respect pentru cei care reuşesc să se facă imitaţi. Înseamnă că au “ceva” care merită copiat. (A nu se generaliza pentru manelişti, ei trebuie excluşi din orice discuţie, sunt doar nişte maimuţe, prea josnice pentru a-şi încreţi fruntea cu vreo umbră de gând)(m-am calmat).
Cunosc destui oameni originali, în gândire, în comportament, practic în orice fac. Dar cunosc şi oameni care nu fac altceva decât să urmeze un tipar, care, prea plictisiţi de ce le aduce zi de zi viaţa, aleg să fugă de propria personalitate şi să-şi construiască alta, de obicei având un singur model în minte (cum am mai spus acesta poate fi un părinte, prieten sau celebritate). Dupa umila mea părere, aceştia greşesc. Dar cine sunt eu să judec ?
De ce alegem să copiem fără a gândi ? Pentru că e mai simplu, pentru că noi, oameni moderni, nu vrem altceva decât să facem cât mai puţin posibil. Pentru confortul nostru, ORICE e bun. Why think, when copy/paste works just as well ? Omul a ajuns la cel mai înalt stadiu de dezvoltare a civilizaţiei pe care a creat-o… Oare? Am atins oare plafonul? Lansez întrebarea retorică peentru că imitaţia de care am vorbit până acum nu înseamnă altceva decât refuzul de a progresa.
“Progresul” ! Sună pompos, dar este cât se poate de simplu. Pentru că progresul are un punct de plecare, începe undeva, nu este mai presus de noi (de asta nu se numeşte “ideal”). Suntem oameni, ne naştem, ne trăim copilăria, mergem la şcoală, liceu, facultate, întemeiem o familie şi murim. De la omul de Neanderthal şi până la omul de “desk-job” nimic din esenţa vieţii nu s-a schimbat. Aceleaşi fundamente, aceleaşi principii, aceleaşi dorinţe şi aspiraţii. Pentru că asta învăţăm de la prima bătaie a inimii, ceea ce au învăţat atât părinţii cât şi bunicii noştri. Suntem toţi la fel. Ne copiem strămoşii, fără să ne dăm seama, suntem ca ei, semănăm fizic şi psihic cu ei, pentru că asta e legea firii. Ne place sau nu… IT’S HERE TO STAY.
Imitaţia face parte din viaţa noastră de zi cu zi, simplul concept de învăţare este un exemplu cât se poate de concludent. Şi nu se opreşte niciodată, învăţăm să imităm toată viaţa. Pentru că în lumea noastră, fără îndoială cu posibilităţi multiple, nu există infinitul. Nu există pentru ca n-il putem doar imagina, însă nu este palpabil, nu-l putem atinge. Şi urmând(imitând inconştient) exemplul Apostolului Toma, mintea noastră nu poate crede decât ceea ce văd ochii şi aud urechile. Infinitul nu există pentru că suntem limitaţi, ne impunem că putem face orice, dar prin propria noastră gândire nu putem concepe decât în propriile limite, care există, ne lovim de ele zi de zi. O buclă infinită…
Un ultim exemplu celebru: Leonardo da Vinci. Poate cea mai luminată minte din istoria omenirii, un om care şi-a întrecut epoca, un pictor genial, un savant primordial. “Legea superioară a existenţei umane este acţiunea creatoare prin care lăsăm în lume o urmă după ce nu vom mai fi, o operă care ne prelungeşte existenţa şi după moarte.” Fraza îi apartine maestrului, un artist aproape perfect, imperfecţiunea sa constând în tocmai dorinţa arzătoare de a fi perfect. Chiar Leonardo susţinea că opera artistică TREBUIE să se inspire numai din adevăr, adevarul suprem constituindu-l chiar natura. În opera sa Leonardo a incercat să imite natura. Şi a reuşit să lase umanitaţii opere nepreţuite. Oglindind perfecţiunea naturii, în limitele sale umane, adică pe pânză, a ridicat naturii şi omului în special un altar nepreţuit. Prin imitaţie, după sute de ore de studii anatomice, botanice, biologice sau optice, Leonardo da Vinci, artistul desăvârşit. Un om care ne arată ca într-adevar moneda are şi cap şi pajură.
În multitudinea de opţiuni din lumea noastră, multe se repetă. Spuneam mai sus că majoritatea oamenilor imită într-un fel sau altul, acum revin asupra afirmaţiei mele. TOŢI oamenii imită, cel puţin inconştient, zi de zi, modelul vieţii lor a fost stabilit în decursul generaţiilor premergătoare lor.
Ca oameni, suntem prea mici să judecăm dacă e BINE sau RĂU să imiţi, pentru că devărul se ascunde, după neplăcutul său obicei, undeva la mijloc. Şi de asemenea în ambele extreme. Să nu fugim de nimic, să nu dispreţuim decât după câteva secunde de reflecţie măcar, să ne găsim propriul adevar şi să ne păstrăm propria identitate ! Cele câteva cuvinte înşirate aici, sper să provoace măcar un dram de gândire în plus. O pretenţie poate exagerată…
În încheiere, ironic sau foarte serios, cum vrei să vezi, un citat din Niccolo Machiavelli - “Il Principe” (o carte de imitat).
“Voi aduce exemplul unor oameni foarte mari; voi proceda astfel pentru că suntem obişnuiţi să umblăm pe drumurile bătute de alţii şi să acţionăm prin imitaţie; dar întrucât nimeni nu poate să urmeze întocmai drumul celuilalt şi nici să dobândească însuşirile aceluia pe care îl imită, omul înţelept trebuie să calce întotdeauna pe urmele oamenilor mari şi să-i imite numai pe aceia care au fost desăvârşiţi; aşa încât chiar dacă însuşirile lor nu se vor putea ridica la aceeaşi înălţime, ele să se apropie cel puţin de ea; este bine să urmăm în aceasta exemplul arcaşilor pricepuţi care, observând că ţinta pe care vor s-o atingă este prea departe, şi cunoscând în acelaşi timp până unde poate să bată arcul lor, ochesc cu mult mai sus decât este ţinta adevarată, dar aceasta nu pentru ca să ajungă cu săgeata lor la o înălţime atât de mare, ci pentru că, fixându-şi o ţintă foarte înaltă, s-o atingă pe cea care şi-au ales-o.”
Nu exista articole similare.
Daca ti-a placut acest articol, imi poti scrie un comentariu sau te poti abona la feed pentru a primi cele mai noi articole prin feed-reader.
Comments
Ai subliniat un adevar cam ignorat, si anume ca-i mai comod sa imiti. Si doar suntem o tara de oameni taaare comozi.
Nu de-asta ti-am lasat comment. Ci ca sa ma bag in seama si sa-ti multumesc frumos :) Ah, si sa-ti spun ca-mi place cum/ce scrii. Mi-ai rapit cu nerusinare o ora :P
@stef – Nu stiu pentru ce imi multumesti, dar.. cu placere:D Eu iti multumesc cu aceeasi nerusinare pentru apreciere :)
Asa just for fun vroiam sa fac un comment la cel mai vechi post din site… am citit, cam lung, dar mi’a placut. mi’a placut ca am aflat o informatie care nu o stiam si nici nu am mai auzit de ea… cea cu Hitler – Chaplin.
so, Gogule uite si primul tau comment la primul tau post din site :D
Pace!