Hora bucuriei
E deja sâmbătă seara, 29 aprilie 2006, ora 20. Au trecut 2 zile. 2 zile în care m-am calmat, mi-am revenit după Middlesbrough-Steaua 4-2 in returul semifinalei Cupei UEFA. Dupa 1-0 la Bucureşti, şi 0-2 în
Cea mai cruntă înfrângere pe care am trăit-o în cei 16 de ani de când sunt stelist. O înfrângere pe care Steaua a meritat-o dupa o oră de joc chinuit până la penibil. Le-a fost frică de şansa uriaşă pe care o aveau să rescrie istoria singurului club românesc de fotbal care a contat vreodată şi care, în ciuda faptului că era manevrat de Valentin Ceauşescu, a adus României singurele trofee ale unei istorii fotbalistice care înafară lui Hagi şi Dobrin e înghiţită de anonimat. Istorie au scris totuşi, dar nu aşa am vrut să ne amintim de Steaua lui Rădoi.
Piţurcă, Boloni, Balint, Iovan si Iordănescu s-au consacrat ca antrenori, «Fiara» Lăcătuş a antrenat şi el, a încercat să revină la singura sa iubire din fotbal… dar nu a reuşit, Duckadam s-a îngrăşat şi e politician, Belodedici s-a autoexilat şi pregăteşte grupe de copii şi juniori… Radoi, Iacob, Dică, Nicoliţă şi Goian le-au luat locul, nefiind în stare să ducă bucuria românilor până în finala pe care delirantul patron-oier Becali o prezicea naiv de la începutul sezonului. NU AU FOST IN STARE. Au clacat. Mai simplă şi mai clară explicaţie a eşecului de joi seara nu există. Românii noştri, fie ei olteni, moldoveni sau bucureşteni get-beget, şi-au văzut limitele pe Riverside Stadium, le-au cunoscut pentru prima oara într-un sezon nesperat de bun. Undeva trebuia să se opreasca Steaua. Putea să se opreasca atunci cand nu ar mai fi ramas nici o (da-ţi-mă-n judecată că nu scriu niciodata ‘nicio’) echipă de batut. Puteam ridica la
În concluzie, după un parcurs fabulos, Steaua e învinsă meritat de o echipă modernă, pentru care minutul 89 nu e penultimul minut de joc ci doar urmatorul minut dupa 88, o noua şansă de a ataca.
Dar se pare că fluierul de final al arbitrului Michel nu a făcut doar să încheie parcursul Stelei, ci surprinzător… descătuşează bucuria “suporterilor” şi a “oamenilor de fotbal” români ! Da, nu toată lumea e tristă sau dezamăgită că am ratat finala. Şi e perfect normal, trăim într-o
Chiar de joi seară, ediţiile online ale ziarelor de sport din România aduc la cunoştinţa publicului ca grupuri de sute de “suporteri” din Giuleşti, Groapă(nu merită murdărit numele lui Ştefan cel Mare prin asocierea cu mizeria de la Dinamo), Craiova sau Timişoara au ieşit în stradă în noaptea de joi spre vineri, după meci, pentru a sărbători eşecul ROMÂNILOR stelişti. Da. Aşa au ales ei să-şi petreacă o seară de aprilie, sărbătorind eşecul unei echipe de fotbal. În lipsa unor succese ale propriilor favoriţi (Rapid, Dinamo,
Dar poate m-am înşelat eu? Poate simpaticii amintiţi mai sus AU motive să serbeze realizările epocale ale propriilor formaţii. Să vedem:
Dinamo – 46 de puncte în campionat, umilită pe teren propriu de Oţelul sau Sportul. Despre performanţele europene nu mai poate fi vorba în faţa unor adversar straşnic de puternici ca Heerenven sau Levski Sofia. 4 antrenori în sezonul 2005-2006, ca în fiecare an multe transferuri, toate proaste, o echipa făcută din lipituri, în care non-valoarea şi nepotismele dictează furia fanilor care ajung să scandeze pe teren propriu “11 mizerii, sunteţi 11 mizerii”. Aceeaşi fani care au fost bătuţi “fără motiv” de forţele răului (Jandarmeria Română care şi-a făcut datoria în faţa unor huligani ordinari ce nu au ce căuta pe stadioane) la
Politehnica Timisoara – Cel mai mare buget din istoria Diviziei A asigură timişorenilor performanţe pe măsura (locul 7 în campionat), meciuri extrem de disputate cu FC Vaslui sau FC Arges, contracandidatele la locurile 5-14 ! Păcat de Hagi, eroul nostru, cel lângă care am crescut la televizor, magicianul din teren se agită pe banca “de pe Bega”(pentru că pe “Dan Paltinisanu” sau pe malul apei tot una e cu echipa pe care oraşul o are! Mai bine s-ar apuca de pescuit sportiv decât să antreneze nişte “vedete” de vest) si fără folos, nu îl ajută nimeni. Vrea şi nu poate cu tot sprijinul marelui oraş si al patronului care tot probează cătuşele şi nu se decide asupra modelului. Suporterii alb-violeţi, recunoscuţi ca fiind cei mai “frumoşi fani din
Rapid – Singura echipă din Romania, alături de Sportul Studenţesc, care merită respectul nostru, al celor care apreciem cu adevărat fotbalul şi nu huliganii, pentru parcursul superb din Europa şi revenirea excelentă din campionat. Stima mea lui Răzvan Lucescu şi jucătorilor Rapidului, o echipă frumoasă. Dar dacă antrenorul rapidist a ales să aprecieze public adversarii mai buni decât echipa sa (“Nu pot spune dacă noi i-am fi putut bate pe
Şi acum că am aratat CINE s-a bucurat pentru insuccesul Stelei ca de un paravan aşezat în faţa frustrărilor unor “suporteri adevăraţi” ai unor echipe fără rezultate notabile, aş vrea să discut pe scurt atitudinea unui “om de fotbal” de pe meleaguri mioritice, nimeni altul decât stimatul “domn” Borcea. În continuare voi cita un articol publicat pe www.gsp.ro : “Extrem de bucuros, Cristi Borcea şi-a chemat acasă un taraf de lăutari după eşecul Stelei. Borcea este recunoscut ca unul dintre cei mai înverşunaţi antistelişti. “Am plîns în ’86, după Sevilla”, dezvăluia directorul executiv al dinamoviştilor, Cristi Borcea. Partida Middlesbrough – Steaua a văzut-o acasă. La finalul meciului, ce a consfinţit calificarea englezilor în finala Cupei UEFA, Borcea era în extaz: a chemat un taraf de lăutari, care i-au cîntat la ureche vreme de cîteva ore, unele refrenuri fiind îndreptate şi împotriva rivalilor din Ghencea!
- Cum aţi trăit partida?
- La 2-0 pentru Steaua mă bucuram că totuşi roş-albaştrii aduceau puncte pentru România. Dar nimic nu se compară cu fericirea trăita la 4-2 pentru englezi! Sînt sincer, aşa simt eu ca dinamovist, am sărit în sus de bucurie cînd Maccarone a dat ultimul gol.”
Iată că acest personaj a suferit atunci când Duckadam a intrat în Cartea Recordurilor apărând cele 4 penalty-uri la Sevilla. De ce a plâns Borcea ? Pentru că Steaua a pus România pe harta fotbalului mondial ? Sau era trist pentru că tocmai realizase că el e un fotbalist ratat, care niciodată nu va putea ajunge unde au stat Iordănescu sau Belodedici ? Oricare ar fi fost motivul, el e probabil singurul care plânge cand românii caştigă, dar de ce nu ? Dacă “aşa simte el ca dinamovist” ? Un om cu prea multe frustrări personale după cum rezultă din cifrele şi declaraţiile de mai jos.
Florin Prunea îşi aminteşte de Borcea: “Noi, fotbaliştii, l-am cunoscut pe Borcea drept şoferul lui Dinu sau cel care-i căra pardesiul. Ascensiunea lui s-a datorat celor alături de care a făcut din Dinamo o afacere de familie. Bine, trebuie ţinut cont de faptul că mentalitatea sa este cea a unui fotbalist trecut pe la
Oficialul lui Dinamo a susţinut că nu şi-a terminat liceul la timp pentru că afacerile cu butelii pe care le-a derulat înainte şi după Revoluţie la centrul de la Dămăroaia nu i-au lăsat timp pentru învăţătură: “Spuneţi şi voi, ce este mai mai important? Să cîştigi 100.000 lei pe zi, adică o Dacie şi jumătate la sfîrşitul anilor ’80, sau să termini un amărît de liceu?”. Afirmaţia lui Borcea a fost comentată de directorul tehnic al uneia dintre cele mai mari firme din domeniul comerţului cu butelii: “La vînzarea unei butelii se scotea un profit de 2 lei, deci el trebuia să vîndă 50.000 de butelii. O asemenea cantitate nu vindea nimeni în România. Concluzia este că visează sau minte”. Pentru că da, aţi inteles bine, acest individ este un simplu vânzător de butelii…
„Domnul Borcea” în ani:
->26 de ani – Este vârsta la care Borcea a dat examenul de Bacalaureat. De un an, el activa ca director de marketing la Dinamo.
->10 ani – A intrat în fotbal acum 10 ani, chiar în sezonul de vârf al vânărilor de butelii: iarna.
-> anul 1986 – „Prin 1986 eram idolul lui. Juca la juniorii Victoriei, eu la echipa mare a lui Dinamo. Aşa l-am cunoscut.”, Cornel Ţălnar – Declaraţia unei foste glorii dinamoviste despreun banal vânzător de butelii şi un fotbalist ratat, care a avut probleme serioase cu liceul, acest demon al tuturor tinerilor de succes care se află în plină ascensiune.
Vibrant omagiu lăutarilor care au avut onoare să-i bucure auzul acestui protector al artelor maneliste şi personalitate marcantă a fotbalului mioritic.Şi el s-a bucurat joi seara…
În altă ordine de idei, presa românească nu se bucură pentru insuccesul unei naţiuni, dar critică in termeni FOARTE duri echipa, antrenorul şi pe oierul-şef Gigi Becali.
Chiar şi cel mai bun ziarist de presă sportivă românească, Cătălin Tolontan, scrie în Gazeta Sporturilor un articol justificativ pentru bucuria suporterilor adverşi la înfrângerea de joi. O iniţiativă cel puţin ciudată din partea sa, un articol pe care recunosc că nu l-am înteles în totalitate. Poate puţin orbit de furia ratării finalei, domnul Tolontan dă dreptate celor ce se bucură, pentru că, repet, e dreptul lor, nimeni nu îl contestă, dar îndeamnă la trezirea din aşa-zisa tragedie a semifinalistei. Poate că undeva are dreptate, că fiesta rivalilor să trezească echipa Steaua, care are un campionat de câştigat şi… dacă mai e nevoie, de recâştigat respectul unei ţări. (Se pare, de asemenea, că pentru turneul din SUA al naţionalei vor fi selecţionati în lotul lărgit nu mai puţin de 9 jucători stelişti. Nu e rău deloc, dacă ne gândim că din cei 11 titulari, 10 sunt români iar al 11-lea e cel mai bun portar străin de la Hamutovsky incoace.) Cătălin Tolontan ne ajută şi îi mulţumim.
Un articol de o duritate excesivă îl găsim însă în Prosport…dar pe ediţia online e semnat MASSIMO MACCARONE(ce ciudat , nu ştiam că italianul e ziarist corespondent la ProSport) în care fotbaliştii şi antrenorul Stelei sunt făcuţi praf şi reduşi la limitele pe care le au cu toţii. Într-o manieră excesiv de dură după părerea mea, singurul care îşi merită total caracterizarea fiind ciobanul Gigi: “Ar trebui să se autointituleze Very Important Păcălici şi să-şi agaţe de Maybach simbolurile ruşinii supreme. S-a visat Mihai Viteazul şi s-a trezit Bulă.” Si bineînţeles prietenul copiilor, MM Stoica. Dar Radoi sau Goian în mod cert nu merită ceea ce s-a scris despre ei.
În concluzie, mă aştept să fiu criticat dacă o să apuce cineva să citească cele de mai sus, dar asta e, dacă prostia(imbecilitatea chiar) şi răutatea au ajuns atât de puternice încât să distrugă bucuria fotbalului, eu ma întorc cu spatele şi tac. Dar eu cred că fotbalul e mai presus de toate acestea.
Articole similare:
Daca ti-a placut acest articol, imi poti scrie un comentariu sau te poti abona la feed pentru a primi cele mai noi articole prin feed-reader.
[...] juca de la sine(impresia asta mi-a lasat-o atunci) in semifinalele Cupei UEFA, unde stim cu totii ce s-a intamplat… Oli a avut norocul sa prinda un sezon si jumatate in Ghencea, a castigat un titlu, a prins o [...]