Planul
PLANUL e în plină desfăşurare, iar timpul meu e pe sfârşite. Cine ar fi crezut că o să ajung atât de departe? Nici EI nu au crezut. Au realizat prea târziu cine sunt şi ce am aflat; acum vin să încheie totul.
E sfârşitul… Le aud paşii pe coridor. E inutil să încerc să mă ascund. N-am să fug.
În vremuri demult apuse, oamenii se adunau în jurul focului, sau a sobei sau a vetrei după o zi de muncă pentru că sunt entităţi sociale, pentru a forma o comunitate, pentru a povesti despre timpuri şi lucruri pe care s-a clădit lumea. Nu mai e cazul pentru noi. Tot HOMO SAPIENS suntem, tot în societate trăim, dar nu mai avem focul. Nu sursa de căldura ne aduce împreuna la sfârşitul zilei ci sursa de informaţie, acea cutiuţa magica mai deşteaptă decât noi(chiar dacă nu o recunoaştem) – calculatorul cu a sa bagheta magică, ce scoate orice din nimic – Internetul.
Indiscutabil invenţia cu cel mai mare impact asupra omenirii, cel pe care îl poreclim atât de drăgăstos «Netu» e motorul lumii noastre. De neconceput să nu fi existat niciodată, generaţia mea a crescut o dată cu el, nu se poate să nu fie Netu. Pură erezie, nu-i aşa?
Şi dacă într-o zi ţi-ai da seama că toate acestea nu sunt chiar aşa cum le-ai ştiut din totdeauna? Dacă brusc ai face acele conexiuni invizibile între frânturi de fraze care iţi aleargă prin memorie, înăbuşite de supraîncărcarea de idei şi imagini care te atacă zilnic? Dacă ai începe sa primeşti sporadic mail-urile tale zilnice(obişnuitele newsletter-uri) fără conţinut şi paginile tale favorite ar cădea pradă necruţătorului „Server not found” ? Dacă, pe zi ce trece a-i observa că debitul conductei de net s-a transformat de fapt în picuratul agonizant al unui capilar de la periferia unui organism bolnav ?
Dacă ţi s-a făcut pielea găina şi firele de păr de pe mâini sunt în poziţie verticală sau dacă ţi se pare că sunt pe cale să bat câmpii în continuare, povestea mea nu este pentru tine. Caută butonul roşu marcat cu X si apasă-l(îl vei găsi în colţul din dreapta sus al acestei pagini).
Era o după-amiază anostă de februarie când am luat primul contact cu PLANUL în toata complexitatea sa lumească şi am realizat cu groază care era odiosul scop pe care EI şi l-au propus. Netu abia picura în placa mea de reţea, parca mai încet ca oricând, newsletter-urile primite pe mail erau goale, nici măcar ziarele de sport nu se lăsau uşor cucerite. Evidentul meu status de om veşnic nemulţumit („Grupul studenţilor care încing smoala şi ascut topoarele[în frunte CU MINE] salută ROEDU şi se pregăteşte să-i viziteze vizuina”) prezicea parcă explozia gândurilor şi descătuşarea revoluţionarului „încuibărit” în mine.
E necesară o scurtă precizare. Furnizorul de Internet în Regie(umila rezervaţie artificială în care sistemul m-a aruncat, în exil) este ROEDU(a se citi în continuare ca fiind EI), care oferă conexiuni gratuite studenţilor şi o felie de bandă corespunzătoare. Repet, totul este absolut gratuit, dar ce am fi dacă nu ne-am plânge ŞI de un serviciu gratuit ??? Problema este că, mai nou, ROEDU nu furnizează banda numai studenţilor, sfidând astfel scopul pentru care a introdus acest ”serviciu”, ci şi-a extins aria de influenţă şi asupra cartierelor mărginaşe Regiei, sugrumând astfel conducta studenţilor. Aici intervine PLANUL. Să revenim deci la trecerea mea în rândul revoluţionarilor.
În condiţiile date mă aflam pe muchia dintre căderea ca victima a PLANULUI şi trezirea la realitatea evidentă, viziunea conspiraţiei, echivalentă cu înfruntarea lor… a celor pe care generic îi voi numi EI. Un prieten mă abordează …nelămurit despre ce smoala încing şi ce topoare ascut… Ştiindu-l băiat isteţ i-am explicat pe scurt despre EI, cine sunt şi ce au făcut.
A fost unul dintre acele „momente magice, de mare oboseală fizică şi de intensă excitaţie motorie, în care apar viziuni” cum ar spune mentorul meu în ale complotului. Tastând frenetic şi citind apoi rândurile ce chiar eu le scriam… vedeam lucruri pe care le ştiusem tot timpul si înţelegeam mai mult, conştientizam ca mă aflu pe urmele a ceva măreţ, întrezăream imperiul răului ce încerca sa pună stăpânire pe sufletele umile… aveam în mine scânteia vizionarului. Am avut unul dintre acele vise cu ochii deschişi: m-am văzut învăluit în fum şi acoperit de praful ce începea să se aşeze, peste cenuşa fostei fortăreţe de unde pornise PLANUL, degustând
Conspiraţia era clară ca întunericul nopţii şi nici chiar scepticul meu amic nu mai putea nega adevărul evident. PLANUL era atât de simplu în maliţiozitatea sa: EI vroiau să ne subjuge prin lipsa de informaţie, lăsându-ne în întunericul şi izolarea off-line-ului. Ne-au sugrumat conducta de net pentru a ne amorţi vigilenţa şi spiritul libertăţii, astfel încât nici unul dintre noi, cei mulţi, nu am putea vreodată să ne răzvrătim pentru simplul motiv că EI ne oferă un serviciu gratuit. Şi tot ce e gratuit şi nu e veneric e bun pentru studenţi, nu-i aşa ?
Ne ucid cu picătura chinezească… de net. Nu m-ar mira ca EI să fie aliaţi si cu americanii, că Fidel ştie ce stie. Pentru că nu pot să nu văd izbitoarea asemănare – monopolul unui produs de o calitate mizerabilă oferit maselor la un preţ practic inexistent. Dacă în cazul americanilor e vorba despre o „cultură” şi un „sistem de valori”, EI au ales să subjuge poporul studenţesc prin conducta-capilar de net. La fel ca şi posibilii asociaţi în vederea comiterii de infracţiuni la etică, de peste ocean, EI au un PLAN care include în mod cert varianta ca cei ce sunt prinşi în vârtejul picăturilor de net să se alăture tacit cauzei răului şi la rândul lor să răspândească în lume lauda PLANULUI. Au dus jocul la un alt nivel, au aruncat zarurile destinului în faţa noastră şi noi eram cât pe ce să călcăm pe ele, în orbirea de zi cu zi. Cu fiecare kilobit ascuns switch-urilor studenţeşti EI înaintează pe calea acestui „raport calitate preţ aproape infinit”(aşa cum excelent observa drugul meu, în timp ce îi deschideam ochii la conspiraţie)… şi doar cerul e limita.
Şi atunci m-a izbit ! Cine sunt EI de fapt ? ROEDU ? Nu. Ar fi prea simplu. Forţele superioare au creat ROEDU pentru a împărţi studenţilor net, însă EI au trădat cauza nobilă pentru care aceasta entitate a văzut soarele răsărind deasupra Dâmboviţei şi au deturnat preţioasa bandă.
Am realizat atunci că altcineva era în spatele conspiraţiei. Dar cine anume ? Din nou mă întreb: Cine sunt EI ? Soarta a fost cea care mi-a descătuşat mintea, trimiţând amicului meu replica: Trăiască Saddam ! Şi am realizat că dacă şi pe fratele Saddam l-au mazilit americanii(pentru că era Bush în pericol să fie umbrit în calitatea sa de suprem si sublim dictator al ”lumii libere”), e evident că numai un popor de pe planeta poate fi în spatele complotului în care mă vedeam din ce în ce mai adâncit.
Australienii. Numai ei puteau fi. Ce popor stă izolat în mijlocul apelor ? Ce popor are propriul continent? EI au început de acolo, de la antipozi. De ce are Australia o densitate de numai 2,6 locuitori/Km pătrat, ocupând locul 224 în lume din 230 de ţări ? Chiar şi novicii în ale complotului vor deduce că acest loc a fost laboratorul unde a luat naştere PLANUL. EI au folosit poporul australian, cu care s-au contopit apoi, ca şi cobai în planurile lor de a prelua controlul asupra comunicaţiilor globale.
Inca nu vedeţi prin plasa de minciuni şi confuzii pe care ne-au întins-o ? Nu vi s-a părut niciodată că australienii sunt mult prea cuminţi, prea calmi ? Cu veşnicul lor „WTF, mate?”(What The Fuck pentru creduli)? Nimic nu e ceea ce pare, totul e o iluzie! WTF nu înseamnă nici de cum ceea ce credeţi ! Oooooo nu !
WTF stands for World Telecommunications Fraud! A fost mereu chiar sub ochii mei dar abia acum am înţeles adevărul. Şi m-am cutremurat. EI au început implementarea PLANULUI, ca sistem de subjugare a conştiinţei planetei, din deşertul populat mai mult de canguri decât de oameni. Cunoaşteţi pe cineva din
Poate sunt eu ALESUL. Trebuie să merg în
Pentru mine totul e limpede. EI vor afla inevitabil de mine şi va trebui să lupt. Şi totuşi… O întrebare rămâne. Cum transport eu 10 kilotone de smoală până în
Povestioara pe care tocmai ai citit-o este un pamflet, bazat e adevărat de la fapte foarte reale(ROEDU există şi chiar a început să vândă din banda destinată studenţilor).
Închei recomandând romanul lui Umberto Eco – Pendulul lui Foucault, tuturor împătimiţilor de teorii conspiraţioniste. Şi nu numai lor, ci oricui apreciază o carte de excepţie.
PS: Mersi Deku-LE că mi-ai încurajat delirul.
Nu exista articole similare.
Daca ti-a placut acest articol, imi poti scrie un comentariu sau te poti abona la feed pentru a primi cele mai noi articole prin feed-reader.




[...] cale de forte oculte care ma vor redus la tacere si desfigurat. Vor sa ma faca sa tac pentru ca EI stiu ca nu exista niciun talent in viata care sa produca un What A Wonderful World mai bine [...]