Ţara mamă şi prietenă
Ani de lupte crâncene pe „scena” politică şi ruşinile unor mecanisme demult defecte şi iremediabile, măturate uşor sub covorul albastru cu steluţe galbene, ne-au invadat universul individual şi colectiv(pentru că nici cea mai mică particulă nu scapă de o aderare facută cu simţ de răspundere). De câţiva ani românii tânjesc spre Europa cea mistică, ce îşi întinde braţele, brăzdate fără îndoiala de sânge albastru, să cuprinda şi ce a mai rămas din „geografia” a ceea ce odată era un simplu continent. De mult nu mai e un simplu continent, nu-i aşa ? Dar să nu deviez.
Iată că a sosit însă şi 1 Ianuarie, anul de graţie 2007 cu a sa ploaie de stele galbene pe un cer de un albastru superior. ADERARE !!! INTEGRARE !!! EUROPA !!! Manifestări publice ale „bucuriei poporului” au împânzit plaiurile carpato-danubiano-pontice cu o amploare fără precedent oricărui alt eveniment de la Unire încoace probabil. „Aleşii” au trâmbiţat fiecare victoria demersului său pentru „binele comun”
Întrerup acest blog pentru un moment de realitate. Să tratăm lucrurile aşa cum sunt de fapt, lăsând la o parte imaginea exagerată de Renaştere reîncărcată. Ce am căştigat de fapt? Dreptul de a fi parte din poate cea mai mare organizaţie populistă din lume? Dreptul de a plăti taxe pe care nu ni le putem permite ? Dreptul de a fi în sfârşit recunoscuţi ca europeni(de parcă Dunărea şi Carpaţii ar fi rudele sărace din Africa ale Rihnului sau Alpilor)? Am încreţit vreo frunte ? Stick with me, my story gets better (credits go to Eddie Izzard for this one).
În decursul istoriei, începând cu Imperiul Roman, continuând cu Imperiul Habsburgic şi Germania fascistă a simpaticului la prima vedere, dar psihopat la a doua, Adolf şi încheind în zilele noastre cu roboţelul SUA(care deja se uită peste gardul Pacificului în curtea înfloritorului rival China) şi cu aceasta UE(a se citi în curând Universal Empire) mereu a existat o mare putere care a marcat sau dominat lumea. România şi-a găsit locul sub aripa protectoare a Uniunii. Dar era oare aceasta cea mai bună variantă? Nu cumva am fost ignoranţi cu toţii şi ne-am purtat până la capăt ochelarii de cal cumpăraţi de la Strasbourg? Pentru mine e limpede că s-a făcut o greşeală. Soluţia corectă si benefică este alta. Vă voi arăta CALEA !
De ce nu am aderat la Uniunea Sovietică, tovarăşi ? Era chiar în faţa noastră şi ne aştepta cu braţele de cloşcă ocrotitoare mama Rusie. O naţiune măreaţă pentru care un continent nu a fost niciodată de ajuns, un popor devotat creşterii pe toate planurile: economic şi cultural şi care nu a renunţat niciodată la a lupta pentru idealurile sale, fie că vrăjmaşul s-a numit Hitler sau Mahomed. Un popor călit în durere şi decimat chiar de proprii dictatori, un popor care nu a renunţat niciodată la credinţă şi la idei. Asta, tovarăşi, este ceva STRAŞNIC. Dar din nou se pare că m-am înfierbântat în vâltoarea ideilor care converg spre idealul meu(iată ca am spus-o !!!) şi va trebui să aduc argumente teoriei mele.
Întâi îi voi combate cu râvnă neostoită pe cei care, în ignoranţa specifică, din păcate, românilor vor râde explicându-mi că Uniuniea Sovietică din visul meu a murit demult şi îmi vor zâmbi ironic în aparentul lor triumf. muHAHAHAHA voi spune eu. Pentru a avea o uniune este nevoie de cel puţin două elemente. Să numărăm deci: Rusia 1, România 2. „Atunci, de ce Sovietică ?”, vor continua pueril adversarii mei… Pentru că aşa va fi, sovietică până în măduva oaselor, cu un sistem de valori ce nu va include O-Zone, Eurovision sau pe Andreea Marin. Oamenii vor forma o comunitate, în adevărata valoare a conceptului. Fraţii vor fi cu adevărat fraţi şi ţiganii vor fi cu adevărat la marginea societăţii aşa cum merită(nimic nu îi va opri însă să urce prin dedicare la idealurile comune). Pe scurt adevărul şi valorile culturale vor domina societatea noastră sovietică. Pentru că DA, va fi A NOASTRǍ!
Sunt conştient că acum nimic nu se va schimba şi că Uniunea Europeană este temniţa unde suntem prinşi şi în care cu toţii ne-am aruncat, zâmbind ca la intrarea într-un parc de distracţii, dar asta nu mă poate împiedica să visez. Sigur că Europa a dat cele mai strălucite minţi(amintesc doar pe Shakespeare, Voltaire, Newton, Einstein, Mozart sau Da Vinci) dar valorile actuale ale „bătrânului continent” se nivelează, pălind în faţa unor înaintaşi inegalabili. Şi totuşi înclin către Rusia, ţara mamă şi prietenă(a cărei prietenie am refuzat-o, alegând în schimb lustruirea rectului vestic prin sărutari patimaşe) pentru că Ea ofera lumii întregi reţeta succesului unei naţiuni, în cele mai vitrege circumstanţe, şi în viziunea mea se conduce sub aceeaşi straşnică deviză de sute de ani: „Cultura cultură şi băutura băutură”.
Măcar pentru acest ţel cred că ne putem uni foţele, tovarăşi !
Nu exista articole similare.
Daca ti-a placut acest articol, imi poti scrie un comentariu sau te poti abona la feed pentru a primi cele mai noi articole prin feed-reader.
[...] 1. Una bucată cetăţean rus(Yuri) se cinsteşte cu un alt cetăţean al Ţării mame şi prietene. [...]