Marele Druid
În vremuri peste care s-a aşezat praful uitării demult, undeva în ţinutul îndepărtat Ainâmor, care era împărţit de elfi, orci, oameni şi alte creaturi monstruoase(manelişti, ţigani, unguri dornici de autonomie, agentul Iliescu, trupa Voltaj şi şirul poate continua), trăia un orc foarte puternic şi înţelept, pe nume Răzal. Adunând în jurul său alţi orci, el întemeiază o ghildă, care în anii ce vor urma, avea să pună stăpânire pe sufletele a mii de fiinţe naive, prin puterea renumelui pe care şi-l făureşte. Ghilda atrage în mrejele sale cei mai înţelepţi tineri elfi însetaţi de cunoaşterea vracilor, care îi prind în capcana lor, făcându-i fie sclavi, fie prefăcându-i pe cei aleşi în orci tineri prin magia lor neagră. Anii trec şi bătrânul Răzal trece în veşnicele tărâmuri ale vânătoarei, lăsând o dinastie de urmaşi la cârma ghildei pe care ei au numit-o Acinhetilop. Tinerii elfi continuă să bată la porţile ghildei, naivi în dorinţa lor de a se alătura unuia dintre ordinele vestite, crezând că ţelul ales este unul nobil şi că se vor acoperi de glorie sub îndrumarea vracilor orci.
Însă, ca întotdeauna, nimic nu este ceea ce pare şi numai atunci când privirea este destul de ageră pentru a trece prin perdeaua de înşelătorii şi răutate, ţesută de cei puternici, se poate întrezări firul de adevăr al oricărei poveşti şi lumina călăuzitoare a dreptăţii.
Povestea noastră are loc sub domina reginei orcilor Acirubmarba şi are ca scenă ordinul Itte, vestit pentru războinicii şi vrăjitorii săi legendari, care îşi folosesc puterile malefice pentru a face sclavi din oricare tânăr elf care îndrăzneşte să ridice ochii din noroiul în care a fost aruncat de “maeştrii” săi. De mulţi ani, porţile ordinului ascund de ochii trecătorilor un război. Stăpânii orci încă mai ţin frâiele ordinului şi ale ghildei, dar mulţimea de elfi se revoltă împotriva dimensiunii pe care absurditatea practicilor din ghildă a luat-o în aceste vremuri. Un război atât de sângeros încât sute de elfi au pierit în vâltoarea sa sau au părăsit calea Acinhetilop-ică aleasă. Au pierit şi orci, însă puterea lor rămâne încă de neînvins. Dar ce am fi noi, elfii(pentru că… da… şi eu sunt un elf războinic) dacă am pleca frunţile în faţa nedreptăţilor pe care aceşti monştri le numesc “învăţături” (“de minte” aş adăuga eu, că doar sunt autor şi am drepturi)? Luptele cele mai crâncene se petrec de trei ori în fiecare an, în gerosul februarie, încinsul iunie şi “de boboci numărătorul” septembrie. Doar cei puternici, norocoşi sau îndârjiţi răzbat. Ei merg mai departe spre noi confruntări, iar câmpul de bătaie se curăţă cu ploile de octombrie.
Eroul nostru este Ugog, un tânăr elf pe care inima sa înflăcărată şi paloşul straşnic de ascuţit l-au adus în al treilea an de bătălii. Unele răni s-au vindecat şi tăieturile s-au închis însă anul care stă să se încheie a fost unul greu pentru visătorul nostru. La început de iunie se deschid noi câmpuri de luptă, iar Ugog îşi ascute paloşul cugetând la vâltorile în care îl va arunca destinul. Grijile sale se îndreaptă spre două atacuri la care are să ia parte alături de tovarăşii vechi de arme: răpunerea dragonului cu 3 capete Aşun, dupa 2 ani de încercări nereuşite şi înfrângerea unuia dintre cele mai vechi şi mai puternice membre ale ghildei, zeiţa Adialeda. Bătrâna, cu puncte de viaţă aparent infinite, este îngăduitoare cu elfii pretendenţi dar sclavul pe care îl păstrează în preajmă ca gardian, hidosul trol rozaliu Raiţnerefnoc, e un monstru însetat de sânge chiar dacă înţelepciunea sa nu depăşeşte o vânzătoare din piaţa Crângaşi. Neînfricatul Ugog şi-a ales clipa atacului şi camarazii săi îl urmează pâna la capăt ca întotdeauna când orcii se dovedesc greu de răpus.
Dar linişte … Ugog le vorbeşte fraţilor de arme: “Bravii mei tovarăşi, noi lupte se zăresc la orizont! Din nou, trebuie să le aratăm mişeilor de orci că nu am venit să ne supunem ghildei, ci să o îngropăm în urma noastră. Ne stă în faţă, din nou, dragonul Aşun, ochii ei împietriţi de atâta răutate cer vărsare de sânge. Prea mult timp am avut în spate pecetea ei şi pentru prea mult timp ne-a stat în cale, umbrindu-ne poteca spre gloria finală. Fraţilor, a sosit în sfârşit clipa să ieşim de sub umbra ei şi să împlinim profeţia cerului albastru. Capetele ei ne vor întâlni lamele… zilele îi sunt numărate. Vom fi liberi de sub tirania ei şi vom putea să ne învăţăm şi urmaşii cum să o răpună pe nemuritoare.” Strigăte de bucurie şi avânt războinic izvorăsc din zeci de piepturi simultan dar Ugog nu a terminat de vorbit şi mulţimea elfilor se linişteşte ascultându-l.
“Adialeda este grija care mă bântuie noaptea. Îl cunoaştem cu toţii pe Raiţnerefnoc cel nenorocit. Chiar şi asaltul nostru unit nu ştiu dacă îl va doborî pe netrebnic. Puterea lui stă în rozul de care nu se desparte niciodată, iar acesta este indestructibil. Dar spiritele elfilor bătrâni şi înţelepţi mi-au trimis o viziune. Un vis zguduitor. O revelaţie care, dacă profeţia sa se va împlini, ne va scoate la liman, fără a fi nevoiţi să îl privim în ochi pe sclavul Adialedei. Fraţii mei, mâine, o dată cu ridicarea zorilor, purtând haine de om şi ascunzându-mi urechile ce ar trăda strămoşii mei elfi, voi merge să grăiesc cu Marele Druid Cobob, orcul pe care bătrâna îl păstrează aproape pentru înţelepciunea sa fără margini. Profeţia spune că Marele Druid Cobob ne va da un sfat providenţial pentru lupta ce va să vină. Speranţa noastră moare ultima, fraţii mei. Şi acum, mă voi retrage în cortul meu…”. În timp ce vizionarul Ugog se îndepărtează, elfii rămaşi în jurul focului de pe dealul sacru Jeg privesc cu licăriri în ochi în viitorul apropiat, cu flacăra nădejdii reaprinsă în sufletele încă plăpânde.
Zorii se ridică şi Ugog, cu urechile ascunse sub o cuşmă, păşeşte pe poarta ordinului Itte. Nu are paloşul cu sine pentru că profeţia l-a învăţat că Marele Cobob nu atacă pe nimeni. Ajuns la uşa destinată, tânărul elf respiră adânc, îşi drege glasul şi se înfăţişează druidului cu părul alb, ce arăta neobişnuit pentru un orc şi care îl primeşte ca pe un vechi prieten. “Mare Druid Cobob, grăieşte elful, spiritele m-au trimis la tine fără teamă. Eu şi camarazii mei vrem ca Adialeda să ne lase să ne continuăm călătoria prin tainele ordinului fără vărsare de sânge. Ştim că respectabila bătrână ar accepta o ofrandă de înţelepciune din partea unor tineri curajoşi, dar odiosul Raiţnerefnoc nici măcar nu ne-ar lăsa să o privim în ochi. Ne-ar masacra cum a mai făcut şi în luptele din trecut şi apoi ar râde, călcând pe trupurile noastre. De aceea spiritele m-au trimis la tine, Mare Druid Cobob. Îţi aduc ofranda înţelepciunii oamenilor mei şi respectul nostru şi în schimb îţi cer un sfat. Ce putem face pentru a îl păcăli pe Raiţnerefnoc ?”.
Bătrânul orc îşi aprinde pipa sa lungă şi privindu-l cu blândeţe pe Ugog grăieşte: ”Băiete, nu-ţi mai ascunde urechile de elf sub cuşma aceea. Ştiam cine eşti şi ce vrei de la mine din clipa în care ţi-ai dres vocea la uşă. Ştii că înţelepciunea mea poate muta munţii din loc, însă munţii stau perfect acolo unde se află,zise zâmbind. Raiţnerefnoc e un blestem adus pe această lume, nu ştiu de ce. Nu pot să trec peste el… dar pot să-l ocolesc. Nu mi-l doresc în preajmă… e doar un sclav meschin. Vă pot ajuta, pe tine şi pe tovarăşii tăi elfi să îl păcăliţi pe trolul acela scârbos. Dar va trebui ca înainte de luptă să vă înfăţişaţi la mine, pentru a sfătui pe fiecare în parte. Eu nu vreau vărsare de sânge, de aceea voi ajuta mereu tineri straşnici, ca voi. Vreau ca peste ani, când potecile pe care mergem se vor întâlni pe un pod, să nu privim înspre apă. Vreau să ne privim în ochi şi să ne răcorim cu o fiertură de la hanul de pe dealul sacru Jeg. Îmi doresc prietenie între elfi şi orci. Veţi reuşi pentru că sunteţi cuajoşi şi înţelepţi. Acum băiete, mergi şi sfătuieştete cu elfii tăi.” Ugog, mut de respect dădu să iasă cand Cobob îl întrebă: “Ce ai observat neobişnuit la mine?”. Elful răspunse: “Cu tot respectul cuvenit, Mare Druid Cobob… am observat că vă purtaţi părul mai lung decât ceilalţi orci.” Zâmbind, Cobob îi spuse: “Nu am fost întotdeauna ceea ce par a fi acum. Stii cât de puternice sunt magiile negre ale Ghildei. Îmi port părul aşa pentru că îmi ascund urechile de elf. Acum, pune cuşma pe cap şi mergi.”
Ugog ieşi din peştera Marelui Druid Cobob fără grai. Profeţia avea să se împlinească. Bătrânul era mai mult decât ar fi crezut vreodată. Un aliat în inima Ghildei, în marele ordin Itte! Tânărul elf îngenunchie şi atinse cu vârful degetelor ţarâna. De acolo pornea o nouă bătălie, în care elfii aveau să învingă. Întâlnirea cu Marele Druid Cobob îi făcuse braţul de piatră şi îi ascuţise înţelepciunea, precum paloşul strămoşesc.
Zâmbi şi porni spre dealul sacru Jeg.
Articole similare:
Daca ti-a placut acest articol, imi poti scrie un comentariu sau te poti abona la feed pentru a primi cele mai noi articole prin feed-reader.
bai cata inspiratie ai avut cand ai scris asa ceva… mai cunosc io un elf intre orci…Unealuziv sa le dea Dumnezeu sanatate :D