Un rasist(?) despre altruism(!)
Cuvinte mari în titlu, nu-i aşa? Dar concepte de care ne lovim(sau mai exact MĂ lovesc) în fiecare zi, în fiecare metrou, pe stradă, în piaţă, printre gânduri şi frânturi de idei declanşate în avalanşă, de o lume care a uitat ce gust are aerul curat şi care se nu se opreşte din goana după nimic.
De când mă ştiu m-am considerat un tip rasist. Niciodată nu mi-a plăcut cum sună şi ce spune despre mine această afirmaţie dar… nu am ştiut să fiu altfel. Viaţa şi porţiunile de realitate care m-au atins şi pe care le-am perceput, încă de mic, mi-au canalizat frustrările prin iţele groaznicei maşinării a generalizării. S-a globalizat ura. Pentru mine şi pentru celelate miliarde de talibani, europeni, americani, chinezi. Enumeraţia ar merge poate pe multe pagini, pe scurt… bipezi vorbitori.
Şi eu m-am recunoscut în rândurile discriminatorilor, m-am autoproclamat “rasist” şi am ignorat raţiunea mulţi ani. De ce am făcut asta? Pentru că sunt un introvertit veritabil(titlu nobiliar pe care de asemenea mi l-am autoatribuit) şi pentru că ura se regenerează, renaşte din cea mai plâpandă sămânţă, se acumulează ca o avalanşă pe panta abruptă a psihicului instabil şi se arată doar atunci când ţestoasa din carapace e atacată.
În ultima vreme însă am început să reconsider “rasismul” meu. Am realizat că nu “am boală” pe ungurii doritori de autonomie, pentru că oricum nu o vor obţine niciodată. Ei nu fac altceva decât să ţintească luna pentru a se putea alege măcar cu o stea. Deci de ce mi-aş încărca eu conştiinţa şi de ce mi-aş înnoda firele şi aşa încurcate ale gândirii pentru ei? Indiferenţă.
Aş vrea să cunosc măcar un român care să nu fi avut vreodată o problemă cu ţiganii. Sincer nu cred să existe. Ne-am născut astfel şi când vine vorba de uriaşa minoritate conlocuitoare noi suntem Gorbachev-i, nu ne vom putea vindeca niciodată. Îi detestăm şi i-am marginalizat. E foarte adevărat că mulţi dintre ei suntem extrem de răi, e adevărat că nu dau 2 bani pe cultura şi obiceiurile lor, nu neg că uneori nu le văd rostul în peisajul cotidian, dar nu sunt şi eu la fel ca ei? Nu suntem cu toţii răi uneori(sau buni, după caz), nu de asta există diversitatea culturală(pentru ca nu am încăpea toţi sub aceeşi umbrelă gri) şi în final nu suntem noi toţi nişte furnici neînsemnate şi oarbe mişunând pe covorul de frunze al unei păduri, de mii de ori mai încâlcite decât firele gândirii menţionate mai sus? Lăsând la o parte evidenta glumă la adresa mea, legată de culoarea pielii, cuvântul “ţigan” a căpătat un nou sens în vocabularul meu cotidian şi interior. Prin el denumesc un om pentru care nu întrezăresc nici măcar o umbră de urmă de respect. Copilul rrom(ţigănaşul) care cerşeşte cu ţigara în gură printre maşinile care aşteaptă la stop nu e vinovat că s-a născut aşa. Puteam fi oricare dintre noi in locul lui… Daca eu am avut noroc… de ce să îl urăsc pe cel care nu a avut? Nu că ura ar putea fi în totalitate explicată vreodată… dar ea există, e printre noi şi ne domină de cele mai multe ori.
În decursul anilor au fost şi alţii pe lista mea pentru motivaţii una mai puerilă decât cealaltă însă la o reconsiderare atentă a simptomelor de care sufeream… mi-am dat seama că nu sunt rasist. Sunt doar un fixist prins în avalanşa propriilor idei. Nu am iubit oamenii niciodată, nici nu cred că voi ajunge acolo vreodată. Dar asta nu înseamnă că nu ştiu sau nu pot să respect ceea ce merită şi să fac echipă oricând cu cine se încumetă, chiar dacă, cu mâna pe inima mea mare spun că sunt unul dintre cei mai răi de gură oameni pe care îi cunosc.
Primul concept din istoria lumii a fost cel de echipă, implementat chiar de către Dumnezeu/Natură (după placul fiecăruia, primul brand din istorie). Omul nu a fost niciodată singur pe lume, pentru ca altfel ar fi fost doar o greşeală a evoluţiei şi nu ar fi rezistat mii de ani. 4 ochi au văzut întotdeauna mai bine decât 2, 4 mâini au clădit mai mult decât numai 2 iar 2 creiere au înţeles mai bine decât unul singur.
Altruismul stă la baza oricărei colaborări de succes, oricărui obstacol depăşit împreună, a fiecărui pas. Până nu demult credeam că pot face 99% din lucruri singur… acum ştiu că nu pot face nimic esenţial, nimic ce mă poate face fericit, nimic ce poate diferenţa, singur. Dar altruismul nu e numai atât.
Observ că nimic nu se mai face din bunavoinţă, din propria iniţiativă de ajuta pe cineva sau de a schimba ceva. Societatea de consum şi-a pus decisiv amprenta pe conştiinţa oamenilor, impunând valorizarea prin preţ a fiecărui minut. “Ce interes am eu?”, sau “Mie ce-mi iese din asta?” sunt sintagmele nenorocite care au luat locul decenţei morale(dacă aceasta a existat vreodată) şi îşi depun “câştigurile” în odioasa “bancă de favoruri”. Chiar nu se poate să faci ceva pentru un prieten fără să aştepţi nimic în schimb? Şi nu suport nici insistenţa oamenilor care se tem dacă vrei să îi ajuţi…nu cumva să rămână datori… propriilor minţi umbrite de un egoism monstruos. Asta mă enervează. Tare.
Altruismul nu înseamnă doar prezent, pe acest concept se bazează copiii noştri, a căror lume ar putea fi mai bună…sau ar putea să fie doar o luptă surdă pentru supravieţuire. Poate sunt un visător, un tâmpit sau un hipiot ratat când cred că încă mai sunt şanse pentru omenire… puţine şi fragile dar mai sunt. Să fim altruişti pentru cei ce ne urmează! Nu putem da înapoi ce s-a făcut deja aşa cum nu putem inventa din simplă dorinţă ceea ce nu s-a făcut încă, dar următorul pas cine îl va face ? Generaţiile viitoare? NU. Noi îl facem, vrem nu vrem. Conştientă sau nu de rolul istoric de a trăi pe Terra anului 2007, rasa umana modernă păşeşte pe terenul minat pe care cresc azaleele fragile ale zilei de mâine. Mă refer la încălzirea globală, la poluarea de orice fel, la război, la foamete şi la indârjirea de a fi diferiţi cu preţul orbirii sufletelor.
Poate fi şi altfel, depinde de noi să mai adăugăm un “sapiens” la denumirea rasei noastre.
Articole similare:
- Despre Dumnezeu şi uşi deschise
- Constatări seci despre Crăciun
- De ce scriem despre Romania?
- Despre tigani, nimic nou
- Despre femei si fotbal sau cratite si femei
Daca ti-a placut acest articol, imi poti scrie un comentariu sau te poti abona la feed pentru a primi cele mai noi articole prin feed-reader.
[...] a tiganizarii constante si sigure a romanilor, ci ideea in sine. Am mai explicat ce inteleg eu prin tigan si e evident ca nu am de ce sa ma mir de ce se intampla, dar stomacul meu nu poate sa reziste, se [...]