Jocul de-a bomba
Cine citeşte aceste rânduri a depăşit cu siguranţă perioada copilăriei, cu jocurile şi jucăriile pe care fiecare le-a îndrăgit atunci. Bineînţeles, mă includ. Suntem „mari” şi joaca nu mai e demult o prioritate. De fapt, pe atunci nici nu conoşteam noţiunea de „prioritate”, singura grijă fiind să petrecem cât mai mult timp în compania jucăriei favorite. Şi totuşi ne jucăm şi acum.
Nu mă refer la hoardele de „gameri” pe care on-line-ul îi găzduieşte sub identităţi ilizibile, în lumi artificiale, negând realitatea, prin puterea imaginaţiei îmbolnăvite de mirajul unui sine perfect. Marea lor majoritate nici nu au idee că gaming-ul poate fi abordat ca profesie, că există campionate mondiale pentru profesionişti sau că industria din spatele obsesiei tinde să atingă în curând realitatea virtuală. Dar cel mai important aspect pe care aceştia îl pierd din vedere este că există o viaţă infinit mai complexă şi o lume de explorat în care scenariile le pot scrie chiar jucătorii. Viaţa e mai spectaculoasă şi mai atrăgătoare decât orice adunătură de pixeli, iar căile de atingere a ţintelor nu sunt predefinite decât pentru cei care se tem. Există deci un loc pentru fiecare!
Pentru că suntem încă la vârsta la care oportunităţile ni se deschid imediat ce deschidem ochii, planul vizibil este cel mai larg care va exista vreodată pe parcursul vieţii, iar tot ce rămâne de adăugat la reţeta succesului este pasiunea. Pentru cei care nu înteleg asta trenul este deja pierdut.
Prin „succes” înţeleg starea de mulţumire a celui care îşi vede ideile şi implicit visele împlinite, a celui care îndrăzneşte să-şi urmeze pasiunea, chemarea, vocaţia, talentul, oricât de ieşit din normalitate ar fi considerat, a celui care are timp să privească cerul nu doar pentru simpla luare la cunoştinţă a veridicităţii unei prognoze meteo. Este zâmbetul de pe faţa celui care o ia de la capăt, care are puterea să admită că a greşit şi seninătatea unei frunţi albite, care nu simte că a trăit, ci se simte viu şi de neoprit.
E viaţa la 20 şi ceva de ani o joacă? A fost bomba atomică o joacă? Răspunsul la ambele întrebări este NU. Dacă ar fi să le compar aş spune că implică o cantitate egală de energie, folosită în scopuri cât se poate de diferite. Pentru că studentul, cel care gândeşte înafara cutiei de carton brand-uite, e cel pe care restul lumii îl aşteaptă să revoluţioneze domeniul de care e pasionat, să construiască podul peste Pacific sau să combată încălzirea globală. Toate se fac din joacă. Jocul cu ideile e bucătăria în care se prepară viitorul ştiinţei, al artelor, dar şi viitorul celui mai îndrăzneţ jucător.
Lumea e terenul care aşteaptă să fie cucerit. Oricare dintre noi putem exploda, dacă învăţăm jocul cu propriile reguli, dacă ne arbitrează ideile constructive şi pasiunea. NOI SUNTEM BOMBA!
<<<Articolul de mai sus a fost publicat în revista B606, Iaşi pe 1 Decembrie 2007>>>
Nu exista articole similare.
Daca ti-a placut acest articol, imi poti scrie un comentariu sau te poti abona la feed pentru a primi cele mai noi articole prin feed-reader.
Comments
No comments yet.
Leave a comment