La răscruce de gânduri
Ieri m-am trezit foarte bine dispus, lucru care rar mi se întâmplă, după un somn straşnic, gata să mă bucur de o zi liberă. Prima decizie a zilei a fost aceea de a face o plimbare până la anticariatul din metrou, de la Universitate. Mi-a plăcut şi să merg cu 61, şi să văd un Bucureşti duminical, mai puţin aglomerat, pe scurt, mi-a făcut plăcere ieşirea. Asta până la punctul când, atingându-mi destinaţia, am găsit Anticariatul închis. M-a scos din sărite chestia asta, mi-a dat peste cap şirul aşezat al gândurilor, cele 20 de minute care tocmai trecuseră îmi păreau acum o uriaşă pierdere de timp. Dintr-o dată, m-au lovit mirosurile de la metrou şi imaginea zăpezii negre de afară. Am tras o concluzie: nu e necesar să fii un capricios, pentru ca o decizie măruntă, luată inconştient să aibă capacitatea de a-ţi strica buna dispoziţie.
Şi ca de obicei, am apucat cărarea meditaţiei, pe câmpii deja bătut chiar de mine în trecut.
Fiecare zi din viaţă ne este compusă din mici momente de conştienţă, când ieşim din ritmul impus de noi înşine, momentele care ne dictează atitudinea faţă de propria existenţă. Dar existenţa în sine o dictăm noi. Contextul social, politic, economic sau cultural, sunt doar premisele de la care pornim în definirea personalităţii noastre, dar cuvântul hotărâtor, dreptul de Veto irefutabil, aparţine fiecăruia. De la tipul de pâine pe care îl cumpărăm sau mijlocul de transport pe care îl alegem dimineaţa până la filosofia de viaţă, fie ea una de membru al turmei sau una intimă şi mai preţioasă decât orice altă gând, cristalizată din experienţe proprii şi aşchii de înţelepciune universală.
E propriu doar omului să îşi aleagă drumul(sau crucea, ar spune un preot, e acelaşi lucru). Desigur, necazurile şi lipsuri de tot felul vor apărea, oricât de bun ar fi planul. Nimeni nu poate fi pregătit pentru orice. La fel cum omul nu îşi poate şti sfârşitul, nu poate afla ce înseamnă durerea sau frica până nu le simte. Dostoievski scria: „Nenorocirea altuia nu sădeşte în mintea nimănui înţelepciunea.” Aici intervine loteria vieţii, căreia unii îi spun „destin”. Forţa de regenerare a sufletului în faţa oricăror vicisitudini este , însă, imensă.
În fiecare zi suntem puşi în faţa unor opţiuni. Majoritatea sunt mărunţişuri, pe care a doua zi le-am uitat şi care nu înseamnă nimic. Vin însă şi momente în care viaţa ajunge la o răscruce, sau când prânzul cu aromă de Arsenic, pe care rutina ni-l serveşte zilinic începe să îşi facă efectul. Sunt acele „momente magice, de mare oboseală fizică şi de intensă excitaţie motorie”(Eco) în care omul e pus în faţa unor decizii care îi vor schimba viaţa. Aceste clipe pot dura chiar luni întregi, dar pot fi şi de doar câteva minute.
Sunt departe de a fi cel în măsură să dea sfaturi despre alegerile din viaţă. Sunt chiar foarte departe. Totuşi, trebuie să mă adresez, pe scurt celui care s-ar afla vreodată în faţa unei astfel de probleme(adică adică oricăruia dintre noi):
Ceea ce trebuie să faci nu e greu. Şterge-ţi din minte ideea asta. Nu e greu să afli din ce parte bate vântul tău, dar e foarte important să nu greşeşti. De aceea îţi recomand o desprindere de cotidian, o pauză de la viaţa pe care o ai acum. Poate ai nevoie de o zi, de o săptămână, sau poate doar de câteva minute de linişte, cu tine însuţi. Atmosfera odată creeată, poţi să cântăreşti viitorul.
Foarte important e să uiţi, măcar în acest ceas, de ideile de glorie pe care ţi le-ai băgat în cap singur, sau împreună cu prietenii sau familia. Ţintele artificiale, modelele sociale ale succesului, imaginile oamenilor „adevăraţi” care ţi se servesc zilnic nu fac decât rău. Suntem oameni, nu picături de apă. Suntem distincţi, avem minţi şi suflete unice, trăim vieţi diferite. Nu vei putea fi niciodată ca cel de pe sticla televizorului sau din paginile revistei, iar când vei realiza că nu ai reuşit, vei avea în spate mult timp irosit pe o iluzie. Dacă deschizi ochii şi te priveşti obiectiv, ştii ce poţi fi.
Mintea umană e un mecanism al naibii de absurd, nu-i aşa? Te împinge să faci mai mult, să vrei mai mult, să însemni mai mult, să uiţi de tine mai mult… Pentru oamenii moderni sufletul rămâne în umbra minţii. Şi eu sunt la fel. Am rar momente, ca acesta, când văd prin perdeaua minţii, cu alţi ochi decât cei doi, fizici, din dotare.
Când ai însă de luat o decizie importantă, nu te ghida după presupusul sistem de valori pe care îl cunoşti de la cei din jur. Întreabă-te dacă este al tău! Nu ţinti succesul, pentru că nu ştii ce înseamnă. În schimb, află ce îţi place, găseşte ceva care să te ţină treaz şi noaptea, caută în tine răspunsurile, pe scurt găseşteţi pasiunea şi nu te teme să o urmezi!
Încă ceva înainte să închei, dacă mai e cineva cu mine. Nimeni nu e condamnat pe viaţă de o alegere greşită, pentru că omul îşi poate schimba opţiunile, mai devreme sau mai târziu. Contează să fim conştienţi de asta şi realişti când vine acel moment.
PS: Citind cele de mai sus, cei care mă cunosc vor spune că sunt un teoretician, care în practică eşuează lamentabil. Le dau dreptate.
Articole similare:
Daca ti-a placut acest articol, imi poti scrie un comentariu sau te poti abona la feed pentru a primi cele mai noi articole prin feed-reader.
Nu poti nascoci o teorie fara sa lasi loc de contraziceri, la fel cum nici o practica timida, facuta in fuga nu-ti rezolva teoria…