Mâna creatoare
A fi sau a nu fi creativ? De ce e nevoie pentru a fi creativ?
Am observat că oamenii(sau poate sunt eu singurul) nu se gândesc la ce ar putea face, pe cât se gândesc la ce nu pot face, la ţeluri intangibile, la obiective cotidiene pe care nu le pot atinge, din diferite motive. Puţini se gândesc la cum şi-ar putea face viaţa mai bună, ci doar la variante posibile ale eşecului în această tentativă. Cutia de carton purtând însemnele unui brand din miile de pe piaţă ascunde în interior nu doar un produs al capitalismului, ci şi o idee; aceea că suntem cu toţii roboţi programaţi să alegem mereu din ce ni se dă. Ieşim din cutia de beton în care locuim, o cutie de metal ne duce până la cutia de hârtie unde ne petrecem majoritatea timpului muncind pentru oameni ale căror idei par a fi scoase, împreună cu mintea lor, dintr-o cutie prăfuită pe dinafară şi fără oxigen în interior. De aceea sunt de părere că viaţa ne este furată şi singura soluţie pe care o văd este să ne-o furăm înapoi. Există un singur loc pe care cutiile nu îl pot acoperi: spaţiul gândurilor, locul unde se nasc ideile şi apare creaţia. Acolo avem şansa libertăţii.
Am prostul obicei să cuget, iar uneori, în timpul acestor momente adie şi un vânt de inspiraţie. Să descompui ceva atât de complex, cum este spiritul creator e practic imposibil. Nu poţi închide briza mării într-o cutie de chibrituri, însă scoica poate! Pentru a nu fi mai prejos scoicii, voi încerca o reţetă virtuală pentru creativitate.
Potenţialul este în mâinile fiecăruia dintre noi, iar pentru ca cele ce urmează să aibă sens, voi folosi modelul mâinii, cea lăsată de natură. Cinci degete, care separat nu reuşesc să facă decât gesturi neînsemnate, dar care, împreună, au construit lumea, corespund fiecare unui element al artificialei mele analogii.
1. Imaginaţia(Arătătorul)
Se spune că imaginţia e ceva înnăscut. Fie o ai, fie o admiri. Calitatea nu este însă suficientă, dacă nu este antrenată, educată să se plimbe pe o insulă mediteraneană, când posesorul aşteaptă tramvaiul într-un Bucureşti gri-şobolan, în ploaie. Chiar dacă sunt înclinat spre visare, nu afirm că aceasta ar fi calea către nemurire. Orice talent neprelucrat sau ignorat nu înseamnă nimic. Dacă Mozart ar fi ales să se facă tâmplar? Sau dacă Shakespeare ar fi fost soldat? Însemnătatea celor două nume pentru cultura mondială ar fi fost nulă, două minţi strălucite ar fi rămas în anonimat.
Cine spune că nu vrea să se afirme, că preferă ca produsul imaginaţiei sale să-i rămână pentru sine, are tot dreptul s-o facă. Dar colţul de umbră şi uscăciunea ofileşte şi cea mai rezistentă floare, la fel cum face lipsa criticii constructive şi a ideilor împărtăşite cu imaginaţia unui om care visează cu ochii deschişi că atinge linia orizontului, dar nu păşeşte spre ea niciodată .
2. Autoeducarea(Degetul mijlociu)
Facultatea şi şcoala, în general, nu te învaţă nimic. Nu mă refer doar la lipsa gravă de conţinut pe care educaţia „superioară” s-a întâmplat să mi-o ofere mie, ci la faptul că nicio formă convenţională de învăţământ nu este capabilă să educe un om. De ce spun asta? Nu sunt evidenţiate priorităţile, ci din contra, creierul este atacat cu balast informaţional, care nu face decât să limiteze foamea de cunoaştere nativă omului. Omul nu învaţă să obţină ce îşi doreşte, ci doar că trebuie să demonstreze mereu ceva fără sens celor din jur. Cea mai mare carenţă în şcoală o reprezintă lipsa unei vederi de ansamblu, sincere şi realiste asupra vieţii care urmează după.
Avem însă Internetul şi miile de volume ale bibliotecilor. Am ajuns la nivelul la care viaţa este explicată on-line, dar autoeducarea prin Internet nu asta presupune. Într-o lume în care libertatea informaţiei este aparent nemărginită, dar de fapt este încolţită din toate direcţiile, reţeaua globală este singura care mai oferă capul, pajura şi cantul banului. E sufiecient să vrei să ştii şi să ai claritatea necesară să nu te pierzi.
Cei care au şi un mentor sunt cei mai norocoşi, pentru că viziunea unui om cu experienţă, dispus să discute în faţa unei beri sau chiar într-o fereastră de messenger nu se cumpără cu MasterCard.
3. Organizarea(Inelarul)
Biroul corporatist face parte din peisajul nostru cotidian(al meu, cel puţin) şi nu ajută deloc spiritul care înclină spre creaţie. Din contra, îl sufocă. Mai pot oare oamenii să fie creativi odată ce sutele de e-mail-uri ajung în DeletedItems, imediat ce efectul năucitor al informărilor se risipeşte şi vântul de afară îi loveşte în faţă? Cu mare greutate. Timpul liber, timpul pe care omul şi-l permite pentru a crea ceva este extrem de limitat, iar claritatea minţii… îndoielnică.
Partea proastă a erei informaţionale este volumul imens de informaţii care ne bombardează în fiecare minut. Internetul şi comunicaţiile mobile au dus comunicarea la un nivelul de indispensabil, dar au făcut şi ca stresul informaţional să nu mai fie doar un neologism mofturos, ci o realitate care ne priveşte pe toţi(rânjind chiar, aş adăuga).
Inspiraţia de moment se pierde foarte uşor într-o listă de priorităţi kilometrică şi întreruperi exterioare interminabile. Leonardo Da Vinci, poate cel mai creativ om care a trăit vreodată, scria în jurnalul său: „Artistule, forţa ta e în singurătate. Când eşti singur aparţii numai ţie.”
4. Entuziasmul(Degetul mic)
„Nothing great was ever achieved without enthuziasm.” Acest citat stătea scris cu litere mari pe perete, lângă banca în care îmi făceam veacul în liceu, la orele de Engleză(probabil încă este acolo). Cred că acele ore au fost cele care mi-au zgândărit pasiunea pentru scris şi m-au stimulat să creez pentru prima oară. Primeam mici teme în scris pe care le scriam acasă cu cea mai mare plăcere, pentru că îmi plăcea să văd că pot lega 2 cuvinte cu ceva sens.
Creaţia, oricât de neînsemnată ar fi şi orice scop ar avea, aduce o satisfacţie unică. Pentru mine, de aici vine entuziasmul, de la acel sentiment de mulţumire de sine pe care îl simt atât de rar. E asemănător cu senzaţia pe care o ai când aştepţi la cofetărie prăjitura pe care ţi-ai dorit-o de când ai intrat.
5. Tupeul(Degetul mare)
Scanând blogosfera, întâlnim cuvintele antreprenor şi antreprenoriat la fiecare 10 rânduri. Ce înseamnă asta? Înseamnă că cei pe care îi citim nu se tem să vorbească despre încercări, fie ele şi ratate. A începe o afacere sau a gândi o povestire, un tablou, o linie melodică implică un impuls de plecare similar. E acel curaj de a începe de la zero, de a crede că poţi face acel ceva la care visezi, de a trece peste frică de piedici care te-ar putea opri. Fără acest gram de tupeu, jobul de 8 ore şi divertismentul de 2 lei(vechi) înghit omul, oricât de inteligent şi capabil ar fi.
Drumul de la vis la realitate este lung, dar ca oricare altul, începe cu un pas(proverb chinezesc). Nu poţi face nimic dacă nu încerci, iar eşecul aduce cu el învăţăminte şi o viziune mereu actualizată a realităţii.
Acum vă invit să vă gândiţi de ce am ales fiecare deget astfel.
Pentru cine am scris acest post? Pentru oamenii cu imaginaţie care se pierd în nimicuri, pentru cei care cred în educaţia convenţională şi în alte prostii din aceeaşi categorie, pentru cei care înoată într-o mare a ideilor şi într-un haos în viaţă, pentru apatia care ne caracterizează pe noi, ca români şi, nu în ultimul rând pentru o clarificare personală.
În concluzie, puneţi mâna şi ieşiţi din cutie !
Nu exista articole similare.
Daca ti-a placut acest articol, imi poti scrie un comentariu sau te poti abona la feed pentru a primi cele mai noi articole prin feed-reader.
Comments
da …nu stiam io de unde atata pasiune de a scrie…imi aduc aminte cand veneam cu acele teme la engleza…la fel ca si tine aveam o pasiune de a rabufni in cateva rinduri pe o anumita tema…se pare ca io nu am mai avut timp pentru a scrie in continuare
@Carina : Copiii spun uneori niste chestii care te lasa masca. O resursa de imaginatie si libertate in gandire mai mare nu am avut niciodata…dar cine stie sa o si foloseasca la acea varsta?
@Grecu : Those were the days! Cred ca de acolo a inceput si la mine pare sa nu se termine :D
Pai nu stim sa o folosim cand suntem mici, dar am putea invata sa o pastram si cand crestem ;)
Mitzule, esti baiat istet, te prinzi la faza cu autoeducarea si degetul corespunzator, voi detalia ideea mainii creatoare, in curand, pe .com ;)
Nu stiu cat de bine ai ales degetul mijlociu :)
In fine, sunt de acord in mare cu cele spuse. Cu blogul corporatist (ma rog, sa-i zicem blog de institutie) am avut propriile experiente.
Am ales degetul mijlociu…sa zicem subiectiv. Facultatea mea e un mare deget mijlociu, noroc de net.
Ai atata dreptate… exemplul cel mai elocvent sunt copiii. De fiecare data cand lucrez la un proiect incep sa fac cercetare pe verisoara mea de 9 ani si alti copii din jur. Intotdeauna primesc raspunsuri interesante de la ei. Ei nu se complica cu detalii, nu pun intrebari de tehnica asa cum fac cei mari… isi lasa doar imaginatia sa zburde fara sa se gandeasca daca ceea ce ei propun e realizabil sau nu…