Despre Dumnezeu şi uşi deschise

        Când vorbim despre discriminare, ceea ce ne place să facem din ce în ce mai des în ultimul timp, nu facem decât să conştientizăm că umanitatea nu ratează niciun prilej de a se diviza, de a eticheta indivizii şi de a îngrădi libertatea ideilor. Graniţele dintre rase, orientări şi religii, chiar dacă sunt trasate imaginar, devin la fel de reale ca sârma ghimpată în viaţa de zi cu zi, din cauza sentimentului de frică de cunoaştere, cultivat încă din copilărie, fiecăruia dintre noi. Suntem deci, împărţiţi în mod nejustificat şi ne-am obişnuit să fim diferiţi nu prin noi înşine, ci prin una din categoriile artificiale cărora aparţinem involuntar. Divide et impera, mă întreb?

Mă voi referi în continuare la religie, încercând să expun cât mai puţin propriile mele viziuni, ci arătând cât de eronată este ideea că ramurile creştinismului ar fi fundamental diferite, FĂRĂ A MĂ CONSIDERA EXPERT în istoria religiilor sau teologie. Asemănările de analogii, principii de viaţă sunt copleşitoare, diferenţele majore fiind doar de nume, toate promovând bunătatea, dreptatea, adevărul şi apropierea de viaţă, în toate formele sale.

Oamenii au avut mereu nevoie să creadă în ceva, să se teamă de moarte mai puţin, trăind cu gândul că la sfârşit vor trece într-o lume ideală, guvernată cu adevărat de principiile egalităţii şi înfrăţirii. O astfel de lume nu putea să existe decât printr-o fiinţă superioară, în care toţi să creadă şi pe care să o respecte. Aşa au apărut, încă de la oamenii primitivi, credinţele religioase, poate şi din nevoia de a explica o lume care încă nu ne este cunoscută în întregime. Cu timpul, acestea s-au sofisticat şi au devenit religii, căpătând puterea de a unifica oamenii, dar astfel au apărut şi interesele politice şi manipulatoare, despre care voi scrie cu o altă ocazie pe larg.

În România cele două culte dominante(ortodox şi catolic) sunt creştine, împart aceleaşi Dumnezeu, aceiaşi sfinţi, aceleaşi sărbători şi aceleaşi tradiţii. Privind problema similarităţii celor două credinţe, din punctul de vedere al oamenilor simpli, cea mai evidentă dovadă că ortodoxismul şi catolicismul sunt una şi aceeaşi religie, este Crezul. Adevărul de credinţă reprezintă esenţa convingerilor religioase creştine, iar cel ortodox şi cel catolic diferă doar prin exprimare, prin doar câteva cuvinte, păstrând acelaşi sens convingerilor despre Dumnezeu.

V-aţi întrebat vreodată de ce sunt separate, de aproape o mie de ani, cele două ramuri ale creştinismului? Probabil consideraţi că doctrină teologică e cea care a separat sute de milioane de oameni simpli. În 1054 Papa Leon al IX-lea şi patriarhul Constantinopolului provoacă Marea Schismă, cele două biserici nou create, catolică şi ortodoxă se excomunică reciproc, neînţelegerile nefiind în totalitate de natură spirituală. Credinţa a fost doar un pretext invocat, ţinând de exprimarea din Crez, însă mi se pare evident că a fost vorba despre putere(dominarea teritorială a estului Europei vs. Puterea Vaticanului din Vest), despre dorinţa de mărire a doi oameni, care slujeau aceeaşi credinţă. Şi brusc au fost două! Dumnezeu a rămas însă acelaşi pentru credincioşi, înrădăcinat în suflete de sute de ani, nu a putut fi clătinat de o decizie, pe care îndrăznesc să o numesc politică.

Iată cum s-a întâmplat ca, în 2008, oameni care împărtăşesc aceleaşi valori şi cred în acelaşi adevăr suprem, să celebreze cea mai mare sărbătoare a creştinătăţii la 5 săptămâni distanţă unii de alţii! E atât de absurd!

Când linii de separare sunt trasate, oricare ar fi criteriul, real sau născocit, cu timpul diferenţele minore, de suprafată, de imagine, sunt accentuate şi diversificate. Oamenii sunt obişnuiti să ia ideile aşa cum le sunt servite, fără prea multă raţiune, la fel cum situaţiile în care sunt puşi de sunt acceptate ca atare, în prisma atitudinii umile deprinse. Deci, dacă ni se spune că uşa dintre noi şi ceilalţi este închisă, vom crede că aşa este, ne vom imagina chiar motive pentru care ar fi aşa şi nu vom încerca nici măcar să privim prin gaura cheii dincolo. Orice credinţă am avea şi oricum s-ar numi Dumnezeul fiecăruia, uşile sunt închise doar dacă nu vrem să le folosim, iar divizarea lumii corespunzător religiilor fundamentale este pur imaginară.

Articole similare:

  1. De ce scriem despre Romania?
  2. Constatări seci despre Crăciun
  3. Un rasist(?) despre altruism(!)
  4. Despre tigani, nimic nou
  5. Despre femei si fotbal sau cratite si femei

Daca ti-a placut acest articol, imi poti scrie un comentariu sau te poti abona la feed pentru a primi cele mai noi articole prin feed-reader.

Comments

Diferenta de 5 sapt consta in faptul ca catolicii folosesc calendarul iulian indreptat prin reforma gregoriana, pe cand ortodocsii un calendar mixt (stil nou-gregorian pentru sarbatorile cu data fixa si stil vechi pentru sarbatorile cu data mobila-deci si Pastile). Stilul vechi in acest caz se foloseste ca o concesie facuta Bisericilor ortodoxe ramase la stilul vechi (rusi, sarbi). Asa ca daca vrei sa injuri pe cineva injura pe rusi ca din cauza lor nu serbam Pastile odata cu catolicii :) Bafta

Nu injur pe nimeni, dar as bate pe cineva cateodata :D Ceva sugestii?

sugestie: il mai stii pe ala micu` din I-VIII ? care te tragea de urechi ? :D

http://www.ortodoxie-catolicism.ro/61/reafirmarea-ereziei-filioque-catehism-catolic/#25
nu am dorinta de a face discriminari, nu sunt de acord cu barierele “religoase” care apar intre oameni, insa ma gandesc ca pe pagina asta vei gasi, poate, niste raspunsuri un pic mai “stiintifice” in ceea ce priveste “exprimarea din Crez”

@dianette. In primul rand multumesc de vizita. Acum o explicatie scurta: chiar nu ma intereseaza deloc disputa teologica, dar nu suport barierele artificiale dintre oameni. Eu unul nu am bariera religiei si sunt un fericit pentru asta. Dar marea majoritate a inaptilor o au… stiu de aseamenea ca ei, cei cu problema, nu o sa ma citeasca . Ce am scris si ce voi mai scrie despre religie sunt viziuni pe care nu vreau sa le impun, ci doar sa le expun… puterea mea impotriva lumii e cuvantul si cred ca nu gresesc cand spun ca intelegerea religie e extrem de limitata. Se rezuma la interdictii si orbire. Nu sunt un super-erou salvator, dar nu-mi place asta… totusi o sa citesc ce mi-ai dat, pentru subreda mea cultura generala

Leave a comment

(required)

(required)