Legenda telefonului mobil
Dragă cetitorule, povestea pe care ţi-o voi spune e mai veche decât lumea în care trăim, mai misterioasă decât străfundurile oceanelor şi mai adevărată chiar decât barba căruntă care mă gâdilă, când aştern cuvintele acestea.
S-a întâmplat în urmă cu mulţi ani(7, poate 8) în ţinutul îndepărtat în care m-am născut, chiar în curtea castelului familiei mele. Era o zi însorită, de primăvară târzie, iar cavalerii castelului, Contele Radu de Bogos şi Ducele Puiu, fratele meu şi seniorul nostru, ieşiseră în grădină pentru o plimbare. Ca întotdeauna, una dintre comorile nepreţuite ale castelului îl însoţea pe Sir Puiu. Era un artefact ciudat, pe care înţelepţii vremii îl numeau „telefon mobil” şi care purta numele de Alcatel One Touch Easy, cu puteri magice şi incantaţii stranii, temut de duşmani, pentru fascinaţia sa mistică şi puterea brută, când se afla în mâna stăpânului său.
Urmând firul poveştii, în clipa în care intram în curtea ascunsă de zidurile fortăreţei în acea după-amiază, am fost uimit de forfota care se stârnise. Contele şi ducele cercetau îngrijoraţi fiecare colţ, fiecare arbore, fiecare dependinţă, părând că ar căuta un obiect rătăcit.
„Ce se petrece aici?”, l-am întrebat pe tânărul meu frate.
„Ducele nu-şi găseşte telefonul mobil!”, răspunse abătut acesta.
Aflând teribila veste, le sar în ajutor şi mă ofer să caut în vastele noastre apartamente artefactul pierdut. După ce termin de cercetat şi ultimul colţ al castelului, încep să mă gândesc la misterioasa dispariţie a telefonului. Nu ar fi îndrăznit nimeni să se atingă de el, aflat în apropierea celor doi nobili şi curtea fiind păzită cu străşnicie de Athos, gardianul nostru neobosit.
Dar poate că cetitorul nu ştie ce să creadă despre acest mic demon, de care amintesc aici. Athos era cerberul pe care îl crescusem de mic, străjer al fortăreţei, de ale cărei ziduri nu se despărţea niciodată noaptea, aducând groază în inimile călătorilor ce îndrăzneau să se apropie. S-a întâmplat odată ca, ieşit în recunoaştere înafara domeniului, să fie lovit de un car de război, numit Trabant de către meşterii vremii, dar să se ridice fără nicio zgârietură şi să privească sfidător maşinăria care se deformase. Câinele acesta puternic ca un urs şi iute ca un şarpe, duşman al oricărui străin, era cunoscut în tot ţinutul ca fiind pura figură a groazei şi cruzimii, dar şi a nemărginitului devotament faţă de familia mea, un adevărat dragon nobil.
Era, deci, de neînchipuit că cineva ar fi îndrăznit să se atingă de telefonul mobil, cu Athos în preajmă. Şi totuşi, artefactul nu era de găsit!
Contele Radu avu strălucita idee de a folosi puterea unei alte comori de familie, numită „telefonul fix”, pentru a face incantaţii menite să readucă preţiosul obiect sub ocrotirea noastră. Am purces deci la acest plan chiar eu, în timp ce fratele meu colida curtea şi grădina aşteptând un semn magic. După strădaniile noastre unite, iată că, de undeva, un sunet înfundat ajunge până la urechile contelui. Mirat, priveşte în jur dar nu zăreşte nimic, totuşi chemarea artefactului venea. Era sub pământ! Ne-am înfiorat cu toţii!
Ce urseală îngrozitoare a îngropat oare acel telefon mobil? Cu ce spirit rău am avut de-a face? Ne temeam cu toţii ca, vreun demon trezit din somnul său, să nu fi posedat artefactul şi să îl fi tras după el în adâncuri blestemate. Chiar şi credinciosul Athos se zburlise şi mârâia înfundat, cu ochii ţintă la locul de unde venea chemarea lăuntrică a pământului.
Am răscolit glia şi comoara ne aştepta acolo, acoperită de câteva palme de pământ, înfiptă în plaiul strămoşesc… Cu toţii ne pregătirăm paloşele pentru a înfrunta monstrul, eram pregătiţi pentru el. Aşteptarăm încordaţi. Dar nimic nu se întâmplă. Am ridicat telefonul mobil şi l-am repus la locul său de cinste, păzit cu tăişul armelor.
Nu ştiam dacă să ne bucurăm sau să nu ne lăsam garda jos, la această descoperire, dar apoi am început să ne întrebăm ce se petrecuse, cum ajunsese comoara acolo? Ne-am frământ în discuţii până când, privind în jur, nu l-am mai zărit pe gardianul Athos. L-am căutat îngrijoraţi şi l-am aflat, într-un colţ al curţii privindu-ne lung şi resemnat. Atunci am înţeles totul. Chiar cerberul îngropase artefactul în pământ, chiar dacă nu ne puteam explica de ce! Ni s-a părut comic şi l-am iertat pe paznicul nostru devotat, care totuşi făcuse ceva unic pentru un biet cerber.
Aceasta e povestea telefonului mobil îngropat în grădină de către un câine ghiduş, pe nume Athos. A încercat el oare să facă un bine, ocrotindu-ne de puterea malefică a artefactului(numită „radiaţii” de către bătrânii înţelepţi) sau a fost doar o faptă necugetată a unui animal? Doar pronia cerească poate hotărî, iar eu, umilul povestitor, mă retrag în chilia mea, mulţumit că această istorisire cât se poate de adevărată va străbate veacurile, spre luminarea tuturor seniorilor care îşi rătăcesc telefonul mobil. Nu vi l-a furat niciun demon, săpaţi în grădină, domnilor!
Sfârşit.
Al doilea articol pentru concursul lui VisUrât
Nu exista articole similare.
Daca ti-a placut acest articol, imi poti scrie un comentariu sau te poti abona la feed pentru a primi cele mai noi articole prin feed-reader.
Comments
:)))) asta e o poveste de spus din neam in neam spre deliciul stranepotilor de bogos
Athos a fot dragutz…cerberul meu l-a ros. Poate ar trebui sa ii punem la o o masa rotunda si sa le dam gradul de cavaleri.
Athos a fost dragutz…cerberul meu l-a ros. Poate ar trebui sa ii punem la o masa rotunda si sa le dam gradul de cavaleri.
Acest articol demonstreaza 2 lucruri :
1. Dovada ca adevaratii romani se nasc cu acel spirit poetic si sugubat in ei , dorind din tot sufletu o cultura neaos romaneasca !
2. O parodie , pamflet sau cronica acida (cum vreti sa-i spuneti !) mai interesanta si frumoasa ca asta n-am mai citit de tare mult timp ! Astept o carte cu asa ceva , domnule ! Succes !
[...] La munte Al III-lea articol pentru concurs Marea evadare Amintire Amintire 2 Metamorfoza Toothpaste Legenda telefonului mobil [...]