Tandreţe
Sunt un meloman convins, în al cărui play-list apar titluri de la Johnny Cash la Rammstein, de la Cypres Hill la Paraziţii, dar nu sunt o legumă de genu’ „eu ascult de toate”. Nici pe departe. Apreciez mult muzica live, îmi place freamătul publicului şi vocile ne-editate, dar, în acelaşi timp, sunt un tip foarte retras şi rareori ies din bârlog ca să asist la vreun concert. Totuşi, mi se mai întâmplă…
Acu’ vreo 2 ani, se întâmpla un concert OCS(Oare Cine Sunt ăştia?), într-o seară friguroasă de iarnă. Locaţia era Club Viking, un băruleţ simpatic, de pe Calea Victoriei. Era prima mea vizită acolo şi m-a surprins că am găsit un loc mai mic decât Club A, cu premisele unei înghesuieli de mare, mare calitate. Nu-i nimic, mi-am zis. Riscul era asumat.
Cum era de aşteptat, nu eram singur. Mă scoseseră din vizuină un cuplu de prieteni şi o colegă de facultate şi bună amică, Alina. Eram deci un tânăr singur şi fără obligaţii. Grupul ni s-a mărit cu alţi câţiva colegi melomani şi în câteva minute de când am intrat devenisem o adevărată ceată de ingineri în devenire, condimentată cu un arhitect şi o economistă.
Bere cu preţ decent, clasici ai rock-ului în boxe, scena pregătită, la nici 30 de centimetri de public(nici n-ar fi avut unde altundeva, la cât de mic e locul), totul era pregătit pentru intrarea trupei, compusă, conform numelui, din solist şi guzgani. Începe cântarea, piesele cunoscute, zdrăngăneala de chitară, zumzetul fredonărilor în cor. Câţiva indivizi, bine „îmbălsămaţi”, dar şi mai bine dispuşi, încep să strige „O bere pentru Cezar! O bere pentru Cezar!”. Trupa se amuză în timp ce prestează, publicu nu prea înţelege.
Eu mă uit în jur, scrutez toată adunarea, nu părea nimeni să se simtă în rolul lui Cezar. Dar suna bine, cumva! Treptat încep mai mulţi „O bere pentru Cezar! O bere pentru Cezar!”. Timid, începem şi noi, furaţi de atmosfera foarte faină. La un moment dat, nu ştiu ce mă face să mă uit în spate. Lângă bar stătea o blondă îmbrăcată într-o rochie roşie şi care părea că nu înţelege nimic din ce se întâmplă în jur şi că a ajuns acolo din greşeală, dar voinicul de lângă ea era evident şobolan, pentru că părea prins. Le arăt scena, ruptă din cu totul alt film, amicilor mei, amuzament general, mai ciocnim un rând de beri! Între timp, Omu Cu Şobolani presta în continuare şi toată lumea striga „O bere pentru Cezar!”. Minunată e puterea turmei! Era ciudat, dar chiar mă simţeam bine în societate!
Prins de muzică, deodată mă simt strâns uşor, cu mare tandreţe şi duioşie, de mâna care nu ocrotea berea. O atingere moale şi caldă. Primul meu gând a fost: „Cezar?!?!?! Aici erai, ghiduşule!”. Fermecat aproape de tandrul gest de apropiere, mintea îmi umbla cu mare viteză printre posibilele autoare. Alina, colega mea, nu putea fi, pentru că era în faţa mea şi în plus, mă cunoştea, nu s-ar fi riscat! De fapt, toţi prietenii erau în faţa mea, deci era exclusă vreo glumă. Încerc să-mi amintesc dacă era vreo fată în spate. „Blonda! Evident că PE MINE mă căuta, cum am putut să nu remarc???”, mă gândesc apoi. Mâna străină mă alinta acum uşor şi cred că începusem să roşesc. Era momentul să-mi confrunt admiratoarea…
Mă întorc, purtând cea mai seducătoare expresie de care sunt în stare(undeva între Elvis şi Sid, din Ice Age). În secunda următoare îmi căutam faţa pe jos… pentru că îmi căzuse la vederea tipului care mă ţinea de mână! A treia secundă fu dedicată indignării, soră cu violenţa domestică şi verişoară primară cu strangularea, pe care o revărsa din priviri prietena nefericitului. După clipa de uimire, mă apucă un râs de neoprit, pe măsura confuziei pe care o făcuse individul care mă luase de mână, crezând că-şi dezmiardă iubita. Deh, înghesuiala, mâna mea excesiv de fină… e de înţeles. Omul începe să explice domnişoarei, eu mă prăpădesc de râs şi când reuşesc să mă liniştesc ridic mâna, să batem palma, că prea tare a fost faza! Bietul meu maseur se trage înapoi speriat, credea că vreau să-l pocnesc. E rândul prietenei lui să râdă!
După neobişnuita mea păţanie am căzut pe gânduri. Cât de catifelată e mâna mea? Cât mişto a făcut prietena tipului de el şi de atingerea sa tandră? Şi mai ales… cine dracu’ era Cezar???
Sfârşit.
PS: Azi am aflat, de la Alina, că Cezar e basistul trupei Omu’ Cu Şobolani(era şi greu, doooh)!
Al treilea articol pentru concursul lui VisUrât
Nu exista articole similare.
Daca ti-a placut acest articol, imi poti scrie un comentariu sau te poti abona la feed pentru a primi cele mai noi articole prin feed-reader.
oricum ai maini mai fine decat o fata … deci get used to it :D