Cartofii pe care i-am învins
Mă mândresc oarecum cu o chestie. Sunt omul care, lăsat liber de constrângerile societăţii, nu este capabil de a se plictisi. De ce? Pentru că butonez calculatorul/laptopul pe net sau înafara lui(scriu, mă uit la Seinfeld, joc Manager, mă joc în Photoshop) până la epuizare şi sunt un hulpav când vine vorba de cărţi de calitate. Dar ce se întâmplă cu mine atunci când nu am ce butona sau răsfoi? Mă transform…
S-a întâmplat în urmă cu doi ani, într-o zi mohorâtă de Decembrie. Era chiar înainte de vacanţa de iarnă, urma ca a doua zi să plec acasă. Îmi dusesem vechiul calculator la o mătuşă, departe de pericolele unui cămin din Regie, fără stăpân o perioadă, iar cu o seară înainte terminasem ultima carte pe care o mai aveam. Colegii fiind deja decolaţi spre alte orizonturi, mă găseam singur în faţa unei zile întregi aflate sub semnul PLICTISELII. Şi cum omul când nu are probleme îşi face, mi-am făcut şi eu… cartofi prăjiţi.
Aş fi putut, în acea fatidică zi, să merg la cantină, sau în Carrefour, sau la shawormerie să mă îndop, nu-mi lipseau nici banii nici picioarele să mă pot deplasa, dar cum spuneam, plictiseala m-a transformat într-o brută a gastronomiei. Vă voi împărtăşi o reţetă unică, asupra căreia am toate drepturile rezervate, care nu a mai fost încercată de nimeni vreodată.
Înainte să încep, câteva scurte precizări biografice. Sunt un om care până la 18-19 ani nu a rămas NICI MĂCAR O DATĂ singur acasă. Soarta m-a dotat cu cea mai bună bunică din istorie, care era şi încă este gata în orice moment să-mi gătească absolut orice mi-aş dori şi care e mereu acasă. Am fost deci un răsfăţat, care nu a pus mâna pe o tigaie şi nu a deschis aragazul, până foarte târziu în existenţa mea. Acestea fiind spuse în apărarea mea, iată ce am făcut în acea zi de iarnă.
Am luat 6 cartofi mari(m-am gândit să lucrez proporţional cu cele 90 de kile şi 1,90m din dotare), i-am curăţat, i-am tăiat după modelul clasic, i-am spălat şi i-am părăsit într-o oală cât timp m-am ocupat de tigaie. Trebuie spus că lucram la un reşou, într-o cameră de cămin din Regie, foarte aproape de perdea. Fiind prima oară când încercam o asemnea aventură, am estimat după neoronii mei gastronomici atrofiaţi cam cât ulei mi-ar fi necesar. Deschid reşoul, plasez tigaia, torn un hectolitru de untdelemn(cretin cuvânt, zău!), aştept.
Şi aştept… Şi aştept… Şi mai aştept puţin… După un timp considerabil(cred că vreo 20 de minute) încep să-mi pun întrebări. De ce naiba nu bolboroseşte nenorocitu’ de ulei? „Pentru că uleiul nu e ca apa, tembelule!” mi-ar fi plăcut să sune răspunsul meu lăuntric. Dar n-a fost aşa…
„Poate durează mai mult până să se încingă!”, îmi spun. „Ar fi inteligent să-l testez cumva… Da’ nu mă risc eu să-mi apropii mâna de el, dacă e fierbinte?”. Am avut dintotdeauna o fobie de tot ce e mai cald decât mine şi cred că e chiar sănatos să te temi de uleiul încins, nu? „Cum să fac, totuşi? Aaaa, ştiu! Bag un cartof în tigaie!”. Isteţ, nu? Iau deci un cartof şi, ghidat de instinctul de conservare, de la o distanţă de cam un metru… arunc un biet cartof prăjit wannabe în tigaie. Ce a urmat a fost magie pură! Biata fâşie de legumă a dispărut, s-a dezintegrat efectiv, în 3 secunde, în uleiul clocotit care refuza să facă „bolboci”, să ştiu şi eu care e statusul. Atunci a fost momentul în care mi-am dat seama că nu are cum să se termine bine toată povestea.
Puţin speriat de temperatura uleiului şi cântărind din ochi oala de cartofi de alături, care aşteptau, mi-am zis: „Dacă pun toţi ăştia aici… topesc o bucată bună de perdea, că o să sară în toate direcţiile… Da’ nici nu stau să-i pun în 2 tranşe! Ce ar face Robinson Crusoe în situaţia asta?”. Inginer în devenire cum sunt, am analizat rapid toate posibilităţile şi, cum sunt şi român, am improvizat! Hotărât am luat tigaia mea cu lavă şi am turnat-o peste cartofii care aşteptau îngroziţi în oală pe masă! „Să vezi cum fac eu cartofi prăjiţi instant cu opăreala asta! Ca la Mac!”, mi-am zis, foarte mândru de strălucita idee. Aşteptam acum să fie gata în câteva secunde cartofii…
Din nou, regulile elementare ale gătitului m-au contrazis. Văd că nu-mi merge planul, nu renunţ, iau oala, mai torn puţin ulei şi o aşez pe reşou. În câteva minute, începe să emane un miros care aducea a comestibil. Cu mare afecţiune, amestec în oală şi, chiar dacă dau de ceva foarte tare pe fundul recipientului, nu mă opresc, convins că am procedat exemplar.
Vine inevitabil şi vremea să îmi scot opera la lumină. Încep să scot franjuri de cartofi, câte unul, câte doi şi după vreo 10 minute îmi admiram creaţia: o farfurie mare, acoperită cu o masă galbenă, despre care doar eu ştiam ce era. Nu erau nici prăjiţi nici fierţi, de aceea erau unici! Am uitat să menţionez că în timp ce amestecam m-am gândit că un pumn de sare n-ar strica. Tacticos, îi gust! Organismul se revoltă! Erau oribili şi groaznic de săraţi. Dar erau ai mei, doar ai mei şi asta conta!
Credeţi că m-am oprit aici? Când fac o tâmpenie, rareori mă opresc până nu o desăvârşesc. Greţoşi cum erau, am decis că TREBUIE să-i mănânc. De ce? Pentru că altfel ar fi însemnat că EI(cartofii) m-ar fi învins, aş fi cedat în faţa unor legume. Nu puteam face asta! Înarmat cu o sticlă salvatoare de ketchup(care nu mă încântă de obicei, dar atunci a fost absolut divin) am despărţit Marea Galbenă în două şi apoi am mai tăiat o fâşie subţire. Am aruncat restul. Urma să mănânc 51% din ce gătisem şi să supravieţuiesc. Mi-am dorit să trăiesc să pot povesti acestea.
După ce m-am otrăvit voit, am trecut la ştergerea urmelor, aflând cu durere în suflet ce era acel ceva tare de pe fundul oalei. Era o crustă, groasă de cam un 1 cm, de materie neagră. Am înţeles atunci de ce nu e bine să prăjeşti chestii în oală. Am frecat juma’ de oră, până să îmi dau seama că oala nu merita acel chin zadarnic. Am aruncat-o.
Mulţi din cei cărora le-am povestit cele de mai sus nu m-au crezut. Totul e adevărat şi poate cel mai nostim, cum bine sublinia un amic, e că aveam 20 de ani când am comis-o! I-am povestit şi mamei. Ce mândră a fost de mine!
Al patrulea articol pentru concursul lui VisUrât
Nu exista articole similare.
Daca ti-a placut acest articol, imi poti scrie un comentariu sau te poti abona la feed pentru a primi cele mai noi articole prin feed-reader.
Comments
Mersi de apreciere, Iuliane! Stai pe-aproape, mai urmeaza, chiar daca s-a terminat concursu
… a comis-o gogu cu cartofii, dar garantez ca face cele mai bune ochiuri posibile :P:P:P:P
[...] fetelor” sau “Hora fetelor” Total request live Sa tac si sa plec Cartofii pe care i-am invins Poftiti in “vagoane” 4 Saptamana neagra a lui Billy Boy Saptamana neagra a lui Billy [...]
eu..dau comment..nume..check(noroc cu parintii astia)..email..check..website?? /:)..hmmmmm..no..i think i’ll pass..anyway..revenind la oile noastre..sau mai bine la cartofii nostri..stiam povestea..spusa live intr-o sala cu scaune ca rupte din rai..intr-o zi caniculara..cica faceam training..:))..dar asta nu m-a impiedicat sa savurez fiecare cuvintel..
[...] trecut 4 ani de cand turnam ulei incins peste cartofi cruzi, in una din primele mele experiente culinare. Am ramas acelasi neindemanatic in esenta, dar dorinta [...]
Super tare povestioara! Asteptam cu nerabdare si alte asemenea imtamplari amuzante, povestite cu mult farmec.