Meseriaşul meseriaşilor

Azi am realizat care e CEA MAI BUNĂ MESERIE din lume. Sunteţi pregătiţi? Administrator de cămin studenţesc. CE poate fi mai bun de atât? Poate doar să fii Gigi Becali şi să te doară-n… stână, de orice, de la bun simţ la raţiune.

Să revin la jobul de vis. Ce face de fapt un administrator de cămin? Principala sa ocupaţie şi atribuţie e să nu facă ABSOLUT NIMIC, dar, în acelaşi timp, să lase tuturor celor care intră în contact cu el/ea impresia gravă a omului preocupat de un miliard de chestii. Atitudinea semeaţă, uşor îngândurată pe care o afişează specimenele în cauză însă, nu e datorată unui sentiment oarecare, de datorie sau de bun simţ în îndeplinirea unor îndatoriri de bază, ci, pur şi simplu, faptului că se gândesc mereu ce ar putea să mai facă să treacă odată ziua de lucru. Acţiunile utile şi concrete se exclud, normal.

„Infernal program mai am, zău! 8 ore! Doamne! O treime din zi! Se mai găseşte şi cate-un mucos din ăsta de student să aibă el vreo mare tragedie în camera… ai dreacu, jegoşi! Numa’ să bea şi să fumeze ştiu. Sau ştie? Cum o fi corect? Nu contează. Norocu’ meu că pot să mă plimb pe unde vreau, oricând, oricum…”. Aceşti oameni, administratorii de cămin, sunt extrem de relaxaţi. Adică poţi să pleci unde vrei, în timpul zilei, să faci cam orice, că oricum nu ai ce face decât să asculţi pe alţii cum se plâng de probleme reale(de care fie nu eşti interesat, fie ţi-e lene să te ocupi) şi mai eşti şi plătit pentru asta!!! Ce mai, administratorul de cămin e meseriaşul meseriaşilor! Câţi copii nu vor să fie ca el când vor creşte mari?

Dacă, Doamne fereşte, vine vreun şef, ştie sigur dinainte, că doar valoarea lui nu e degeaba. Nu ştim cum s-au construit piramidele egiptene, dar cele moderne, administrative, sunt foarte uşor de înţeles. Principiul e simplu: Ţine-mă să te ţin. Şi uite aşa trec zile şi ani… Meseriaşul meseriaşilor devine unul dintre cei mai buni pasatori de responsabilitate şi recuperatori de foloase necuvenite din Liga Absurdei Birocraţii Administrative.

Şpaga e şpagă. Atenţia e atenţie. Banu’ e ban. Interesul primează în faţa scârbei de o figură sau alta… Tu, ca administrator, ai puterea să te joci de-a zâna cea bună/rea la fiecare în fiecare octombrie. Eşti eroul personal ai tinerilor antreprenori, combinatori şi şmecheraşi! Meseriaş, nene, ce mai!

Administratorul de cămin e doar o piesă din mozaicul care se aşterne în absolut orice domeniu de activitate în care structurile Statului mai au controlul. Nici sectorul privat nu e mai norocos, căpuşele şi ploşniţele inapte ocupând încă funcţii de conducere, dar diferenţa e că acolo, contraperformanţa se vede. Infestarea cere urgent deparazitare, iar cel care nu o face… e unul dintre meseriaşi.

Notă sub formă de întrebare: Aţi văzut vreodată un administrator de cămin, bărbat? De curiozitate doar…

Nu exista articole similare.

Daca ti-a placut acest articol, imi poti scrie un comentariu sau te poti abona la feed pentru a primi cele mai noi articole prin feed-reader.

Comments

Belvedere A6 şi A7 sunt administrare de un bărbat :)

2 down, the rest to go !

… in U1 sau U2 era un astfel de individ acum vreo 3 ani, care incerca sa para Dumnezeu si isi etala fanteziile sexuale in fata oricarei studente batuta de soarta si in cautare de adapost :)) dar parca stiai asta deja…

Leave a comment

(required)

(required)