aNormal
Mereu am impresia că ceea ce e evident ne scapă, nouă, oamenilor care ne mai folosim şi cerebelul în viaţa de zi cu zi. Evident, din categoria de mai sus nu fac parte maneliştii şi cocalarii. Trăim într-o societate de consum, în care posibilităţile sunt multiple, dar în care consumatorii, trezindu-se în fiecare dimineaţă atot-puternici peste un univers în care fiecare particulă are un preţ, nu realizează că labirintul de opţiuni îi are prizonieri. Facem ceea ce ni se permite. Cumpărăm orice se vinde. Luăm viaţa la plic, cu posibilitatea de a o dizolva în ce lichid vrem.
O vizită într-un mic bar din micul meu oraş natal mi-a amintit cât de mult preţuiesc confortul. M-a chinuit atât de rău un taburet(într-o oră-jumate) încât am ajuns ţeapăn acasă. M-a deranjat şi fumul, şi aerul condiţionat de deschiderea unei uşi şi meniul „cariat”. Urmează concluziile şi obişnuitele întrebări.
Sunt convins că nu sunt singurul care apreciază foarte mult confortul personal, fie că e vorba de un local, un mijloc de transport sau un magazin în care imi fac cumpărăturile. În accepţiunea generală, confortul e scump, e confundat cu luxul, dar e o greşeală. Să te simţi bine într-un loc sau într-o situaţie nu costă adesea nimic, rapidul sau săgeata costă cu doar câţiva lei mai mult decât acceleratul(pentru studenţi, e adevărat) iar un magazin de cartier cu de toate nu e cu mult mai scump decât un hiper-market(dacă vorbim de cele de bun simţ, nu de hoţia legalizată sub formă de comerţ).
Revin la barul de care ziceam mai sus, pentru că e un obiect de studiu foarte bun. E împărţit în două, o sală în care fiecare masă e dotată cu nişte fotolii numai bune de zăbovit la beri şi discuţii şi o sală în care sunt 3 canapele şi 3 mese iar restul spaţiului e acoperit cu tabureţi. Ambele săli au masă de biliard şi aceeaşi servire; deloc surprinzător, sala cu fotolii era plină, pe când cealaltă nu abunda de muşterii decât pe canapele. Nu e absolut logic?
Confortul atrage clienţii, iar un loc în care te simţi bine te va face să revii şi să recomanzi prietenilor să meargă acolo. Deci de ce nu fac patronii de baruri/crâşme/bodegi/ spelunci tot posibilul să îşi cucerească o clientelă, să fidelizeze mondenii şi ocazionalii amatori de socializare şi să facă afacerea lor sinonimă cu relaxarea? Mie chiar îmi pasă ce bere beau sau în ce scaun stau. Într-un oraş mic, cum e Romanul, lipsa alternativelor de calitate pentru ieşirile în oraş face ca, în timp, consumatorii să îşi piardă cheful de a avea gusturi, de a se aştepta la un servicii mai bune. Uităm de calitate şi menţinem degeaba pretenţia de a fi consumatori educaţi, pe care am adoptat-o treptat după ’89.
Ca întreprinzător nou sau deja versat, afacerea pe care o iei „sub aripă” nu are nimic de neînlocuit. Dar clienţii pierduţi, cu opinia negativă deja formată, sunt aproape imposibil de recuperat. La fel şi banii lor. Aşa văd eu, un student politehnist, fără experienţă în marketing sau management…
Nu am avea oare servicii, magazine, baruri mai bune dacă ar exista ici-colo câte un om care să îndrăznească să construiască ceva pentru clienţii săi? Afacerile se fac pentru bani, e firesc, dar banii vin de la oamenii care cumpără produsul(Seth Godin o spune mai bine aici). În jurul unui proiect de succes nu s-ar aduna oameni de calitate? În apropierea lui nu ar trebui să apară un concurent măcar la fel de bun? Iar ceilalţi competitori nu ar fi nevoiţi să devină măcar cu puţin mai buni? Mulţi ar avea de câştigat, toţi ar învăţa o lecţie, iar cine nu s-ar adapta ar muri. Şi asta e normal.
Anormal e să accepţi tot ce ţi se dă. Anormal e să nu ai opinii. Anormal e să nu îndrăzneşti să alegi, neglijând turma.
Nu exista articole similare.
Daca ti-a placut acest articol, imi poti scrie un comentariu sau te poti abona la feed pentru a primi cele mai noi articole prin feed-reader.
Comments
Si nu e mai usor Gogule sa nu investesti nimic si clientela needucata din ROMANia sa te umple de bani?
Mai bine un vin rosu pe Dr. Koch! ;)
Citez dintr-un mare profesor: “Ti-am zis eu ca esti caracuda!” Dar te rog…mai multe detalii despre acel vin!
imi place sfarsitul, cum ai concluzionat’o; si da! imi place cum suna SPELUNCA :):)