Baron de Iaşi
Făcând o excepţie de la complexul meu sistem de fixaţii, vineri seara am vizitat un baron local din Iaşi. Aşa cum se cuvine nu m-am dus cu mâna goală, am luat-o cu mine pe Anca, o sete remarcabilă şi pe un bun prieten şi profesor, însoţit de domnişoara sa. Neştiind în ce casă intru, eram pregătit doar să las acolo setea de care ziceam mai sus.
Restaurantul cu specific românesc Baron e undeva pe strada Sf. Lazăr şi ne-a primit cu o atmosferă rustică şi un cântec de Gigă Petrescu. Nu a fost deloc un început rău, dar setea… tot setea aceea groaznică mă chinuia şi, cum profesorul ce mă însoţea îmi recomandase vinul casei în repetate rânduri, universul părea să ţeasă deja o urzeală pentru bietul meu gâtlej. Roşu, bineînţeles.
Primul pahar l-am servit cu exact 3 cubuleţe de gheaţă. A fost doza optimă şi imediat am înteles că atracţia principală a Baronului nu e „taraful de lăutari” ci acea licoare uleioasă, de culoarea rubinului, servită la carafă. Dacă tot am amintit de sonorizare… Se cântă live muzică de petrecere/lăutărească de către o tipă fără mari calităţi vocale şi un ins la clape care totuşi se descurcă.
A fost omenesc până în secunda în care au început cu manele. Până atunci s-a stat la mese, s-a băut şi eventual fredonat cântece, pe scurt, atmosferă tradiţional românească. Cum a început maneaua, au izbucnit toţi viermii care colcăiau pe la mese, au sărit în picioare să se ţigănească şi au început automat dedicaţiile de genu „pentru Bibi Jupânu, îmblânzitoru’ de lei”(vorba profesorului). Atunci mi-am dat seama că eram la ultima carafă, pentru că altfel mai aveam multe de povestit şi multe pahare de închinat.
Pe lângă manele, încă o chestie care nu mi-a plăcut: zgomotul obscen de puternic, orice s-ar fi cântatDoi oameni trebuie să-şi strige unul altuia în ureche să se poată auzi. E restaurant, nu discotecă infectă totuşi… Oamenii vin să mănânce, să bea şi să stea de vorbă, nu?
Noroc de compania plăcută şi vinul grozav, pentru că altfel seara ar fi fost distrusă de ţigănime. Ce nu înţeleg eu e puterea inexplicabilă pe care ciuma numită „manea” o are asupra vastei majorităţi a românilor(97-98%). Suntem atât de gurmanzi încât dacă auzim ţipat cuvântul „salam” sărim ca arşi şi începem dansuri groteşti? Sau suntem atât de orbiţi de incultură şi lipsă de civilizaţie încât adoptăm apucăturile ţiganilor pe care altfel îi dispreţuim profund?
Indiferent de răspuns, recomand cârciuma Baron pentru vinul bun(zice-se că şi mâncarea ar fi de încercat) şi la primul semn de manea… recomand să cereţi nota şi să fugiţi. Un pic de sport nu strică.
Articole similare:
Daca ti-a placut acest articol, imi poti scrie un comentariu sau te poti abona la feed pentru a primi cele mai noi articole prin feed-reader.
Comments
doar vinul e bun la baron…in rest mai totul lasa de dorit…de la chelneri pana la atmosfera…si stiu ce vorbesc pentru ca am fost de cateva ori pe acolo.
Urmatoarea carafa cu mine o bei ;) cu putin noroc si la o ora la care viermii de care vorbeai tu se ascund de caldura (nu de alta da soarele trage tare la negru), s-ar putea sa-l auzi in surdina si pe singurul oltean pe care-l respect – maestrul Tudor Gheorghe (stiu, si eu am fost surprins)
Hai sa traiasca fratele meu, mireasa!
… da ce sport ai bagat tu dupa ce am iesit de la Baron ;)), dans de societate : stangu-n dreapta, dreptu’n stanga si inainte si inapoi, ca’asa-i jocul pe la noi :P