20 de primari
Am făcut o scurtă incursiune în Cora Lujerului, în care am fost atacat de campania electorală, fără milă, din toate direcţiile, cu afişe electorale, tone de hârtie împrăstiate aleator(din ce ştiu eu e voie numai pe panourile special amenajate) şi cele mai stupide mesaje electorale din istorie.Cu ocazia asta am realizat cât de mulţi candidaţi avem!
Ajuns acasă, curiozitatea m-a împins să văd câţi salivează cu gândul la „fotoliul” de Primar General. 20 de inşi! Deci există 20 de oameni care s-au înscris în această cursă, dintre care 19 sunt susţinuţi de partidele lor(singurul independent e Oprescu)! Mi se pare o aberaţie! Şanse reale au 2 sau 3 inşi la Primăria Generală, ca şi la sectoare, astfel încât rămân 17-18 candidaţi care efectiv irosesc/spală bani degeaba, poluează oraşul şi minţile bucureştenilor în zadar. Să zicem că motivul ar fi Consiliul General, cu influenţa necesară contractelor avantajoase cu Primăria şi cu feliuţa de administraţie a unei capitale, dar şi acolo şansele tind spre zero pentru 16-17 partide înscrise.
De ce candidează oamenii aceştia? Asta e curiozitatea mea. Ei sunt avocaţi, medici, manageri, au condiţii sociale superioare şi pare incredibil cum cineva ar putea fi atât de orb încât să creadă că are vreo şansă în faţa „greilor” politicii româneşti. Are cineva vreo explicaţie?
Articole similare:
Daca ti-a placut acest articol, imi poti scrie un comentariu sau te poti abona la feed pentru a primi cele mai noi articole prin feed-reader.



:)Dar ce zici de candidatul independent respins de BEC pt ca ar fi dorit sa fie ales prin votul neexprimat al fiecarui bucurestean?