Si mai multe minciuni
Citind in New York Times, un foarte interesant articol, intitulat Your Brain Lies to You(Creierul tau te minte, intr-o traducere libera) mi-am amintit de o mai veche „problema” pe care o intampin in discutiile cu unii oameni. E vorba despre memorie.
Nu se masoara in GB, nu se livreaza sub forma de placute RAM sau hard-disckuri, de fapt, nu are niciun fel de unitate de masura, pentru ca e memoria umana. E acel mecanism sublim si inexplicabil care te face sa retii vocea mamei, parfumul trandafirilor de acasa, primul sarut sau gustul cozonacului abia scos din cuptor. Memoria m-a intrigat din momentul in care mi-am dat seama ca e la fel de instabila ca o frunza in bataia vantului. Aceste e adevarul, MEMORIA NU E SIGURA! Acest mecanism extraordinar are abilitatea nativa de a crea o realitate, de fapt amintirea unei realitati care nu exista sau care nu a existat niciodata.
Vine o perioada din viata in care omul incepe sa traiasca din amintiri. Fireste, exista si exceptii, omul cu fruntea albita, care nu simte ca a trait, stimulat de memorie, ci se simte mai viu ca oricand, de neoprit. Dar cat adevar zace in ceea ce mintea le serveste ca amintiri, celor care scormonesc trecutul in cautarea povestilor din care se compune o viata?
Am secvente din propriul film care imi revin uneori, sau pe care le caut chiar eu. De fiecare data cand momentele triste ma intreb daca a fost chiar asa. Sau daca totul e un vis, o iluzie tesuta de un subconstient agitat. Cate minciuni imi servesc singur, pe langa gunoaile care mi le da facultatea, presa si societatea, in general, cu bunele intentii si parerile sanatoase aferente? Stiu bine ca ma mint zi de zi, construindu-mi un univers al meu, guvernat de legile mele… dar cat de mult fac asta involuntar? Cat din trecutul meu are legatura cu realitatea? Cate detalii care imi coloreaza amintirile nu vin din visele din timpul noptii? Prea filosofic si existential? Pe dracu!
Sunt un tip normal, stiu ca imi pun prea multe intrebari si ca am prea multe idei fixe, pe care le numesc uneori principii(eronat sau nu). Tocmai pentru ca ma consider un om ca oricare altul, ma intreb cum se face ca cei ca mine considera memoria un mecanism exact, de precizie elvetiana. For granted, cum spun americanii.
Multi oameni se bazeaza pe memoria lor, ca pe un instrument precis si au impresia ca nu pot da gres cu amintirea unor detalii. Asta e greseala care ma enerveaza rau. As vrea ca oamenii care gasesc o placere sadica in a purta o discutie cu mine, sa nu profite de faptul ca sunt mai calm decat prevede legea si sa se gandeasca de doua ori la puterea si acuratetea propriei memorii inainte sa inceapa sa ma contrazica. Ce frumos ar fi sa nu fie nevoie sa ma contrazic cu prietenii de la cele mai neinsemnate prostii! Pacat ca e o utopie.
Creierul TAU e materia moale si neteda sau creata care se ascunde in craniu, si aprinde acele beculete din desenele animate. Si te minte zi de zi.
Nu exista articole similare.
Daca ti-a placut acest articol, imi poti scrie un comentariu sau te poti abona la feed pentru a primi cele mai noi articole prin feed-reader.
Baiiiiiii baiatule, esti neteeeeeed?! =)) in memoriam Bacilu’