Manca-v-ar comertu’!
Multi imi spun ca prima lor impresie despre mine a fost una de tip arogant, infatuat sau zeflemist, intr-un cuvant: nesuferit. Uneori chiar am impresia ca asa par, mai ales in momentul cand am de-a face cu o persoana care vinde ceva. Un vanzator sau o vanzatoare, un barman sau o barmanita, un functionar sau o functionara; contactul cu oricare dintre ei are sanse mari sa se transforme intr-un conflict.
De ce spun asta? Pentru ca traiul printre scumpii mei romani m-a obisnuit cu nesimtirea si a facut ca anormalitatea sa fie normala, zi de zi, discutie dupa discutie, om dupa om. De aceea etichitez foarte repede, in cateva secunde, pastrandu-mi bunul simt invatat in familie si politetea unui gentleman, chiar daca multi nu o merita. Fara sa mai bat prea multe campii, va voi impartasi cele 3 tipuri de vanzatoare(am ales genul feminin pentru ca predomina in acest domeniu) pe care le pot deosebi pe meleaguri mioritice.
Vanzatoarea cu bun simt. Tipa asta e cea mai tare: e amabila fara sa cada in slugarnicie si politicoasa fara sa fie lingusitoare. Nici nu e nevoie sa zambeasca sau sa minta frumos pentru urechea clientului, tot ce trebuie sa faca e sa isi faca treaba. Nimic special sau in plus, doar sa fie interfata intre produs si client. Nu e greu, dar e atat de rara o asemenea fiinta…
Vanzatoarea nepasatoare. Acestei doamne i se falfaie de ce se intampla in parcela ei cu lubenite. Ca vinde un harbuz azi sau ca nu vinde, e tot una. Ea e platita cu ora si nu are de ce sa-si raceasca gura cu fraierii astia care se cred importanti doar pentru ca au niste bani de cheltuit. Specimenul acesta se ocupa in principal cu vorbitul la telefon, cu unghiile pretioase din dotare si cu nebagarea in seama a clientilor. Sfatul meu e parasirea imediata a parcelei.
Vanzatoarea razboinica. Dumneaiei e preferata mea. De cate ori nu mi-am dorit sa sar peste tejghea si sa aplic un cap in gura, cu toata bunavointa mea nativa, unui asemenea personaj! Individa asta e cea care raspunde la intrebari de genul: “Cat costa un kil de cas?” cu o alta intrebare, gen: “O suta de lei, cat dreacu sa coaste?”. Ea presupune ca omul pe care il are in fata stie toate preturile si specificatiile produselor si s-a prezentat spasit si recunoscator ca i se permite sa cumpere ceva, constient ca e un nenorocit insignifiant si ca dorintele sale sunt puerile. Aceasta tanti e prototipul scuipatoarei de seminte perfecte, care are venin in orice cuvant si amabilitate doar cand nu i se cere rest. Repet: un cap in gura pentru fiecare insecta din teapa ei. Pastrati restul de dinti!
Cam despre asta e vorba in relatiile dintre vanzatori si oamenii. Suntem oameni inainte de orice altceva si respectul reciproc ar trebui sa primeze. Nu si intre romani, aparent. As putea sa scriu, pe tema asta, cate un post pe zi, dar ma abtin. Nu spun ca nu exista clienti mai primitivi decat cainii comunitari care se miros reciproc in fund, dar despre ei, intr-o pagina viitoare.
Articole similare:
Daca ti-a placut acest articol, imi poti scrie un comentariu sau te poti abona la feed pentru a primi cele mai noi articole prin feed-reader.
Comments
Patronii sunt primii care ar trebui sa-si educe angajatii care lucreaza pe post de vanzatori,sa fie draguti si civilizati cu clientii, incat sa-ti faca placere sa faci cumparaturi din magazinele lor.
In mare tu ai dreptate despre aceste tipologii, dar privesti total eronat lucrurile,judeci o aparenta. ar trebui daca tot postezi despre ceva anume sa reflectezi si asupra cauzelor ca un bun observator ce esti.cauzele sunt multiple mon cher,salariile mizere cu care se lupta acest sistem privat,exact cum a afirmat si mitzi needucarea angajatilor de catre patroni,educatia de acasa care poate fi deficitara,necultivarea intelectuala etc.aici e vb de intregul nostru sistem educational,precar.Sistemul sanitar de exemplu e la fel de infect,cu spagile rezolvi tot,primesti chiar un pat intr-un salon mai curatel(chestii absolut normale la o internare) in locul neprimitoarei targi care a fost frumos instalata pt tine langa un om al strazii care emana un miros pestilential,apoi daca mai merg pe linia arogantei,neprofesionalismului in campul muncii ajung si la functionarii publici,secretarele din invatamant etc.Deci cum spunea mircea badea pe care nu-l stimez prea mult,dar il respect pt remarca asta geniala “traim in romania si asta ne mananca tot timpul”,asa ca, m-am impacat cu ideea ca nu vom schimba nimic in viitorul apropiat.. e aproape imposibil
Exagerezi :) Ok, sunt 3 specimene care exista, dar sunt niste extreme.