Puterea cuvantului
Niciodata nu ma pot satura de aerul de munte. Pur si simplu nu e niciodata destul. Scotand din orice context posibil aerul curat si tare, care mai rezista ascuns printre brazi, nu exista vorba mai adevarata decat “Ce e prea mult strica”. Sunt doar niste cuvinte, dar insemnatatea lor e mai mare decat orice lectie de viata, predata la sprituri, gratare sau narghilele. Secretul e echilibrul si atat, lasand la o parte delirul filosofic pe care l-am gustat, pana sa ajung la concluzia asta de bun simt. Dar sa bag niste fapte sa justific titlul si ce am vrut sa zic prin paragraful asta.
Azi am infulecat un pranz ENORM si COLOSAL in acelasi timp, la o locatie foarte misto din Predeal, care da sensuri noi expresiei “mancat ca’ porcu’ “(detalii si reclama gratuita maine). Printre altele, subliniez o tochitura de godac cu un ou ochi in colt(detaliu extrem de important). Dupa pranz, cuibarit ca viermele in mar, intr-un scaun de autocar, ce serpuia prin Carpati spre capitala natiunii, priveam pierdut peisajul, cu AC-DC pe fundal. Nu am rau de masina in general, nici chiar pe serpentine, intr-un bolid avand la volan un sofer cu tendinte maniaco-demente. Dar de ce sa nu profit de orele ce imi stateau in fata si sa nu ascult un audio-book de Stephen King(pe care, cu rusine in suflet recunosc ca nu l-am citit inca)?
“On writing, by Stephen King”, zice vocea din casti si ma afund si mai mult in scaun, contempland fresca tomnatica, la 2500 de km pe secunda. Marele maestru al genului horror isi povesteste franturi din copilarie, prin detalii pe care eu le numesc “lipicioase”, pe care numai marii scriitori au puterea de a le reda in adevarata lor insemnatate. In continuare, nu imi e rau, sunt constient de ce se intampla. Cartea reda un episod in care micutul Stephen infuleca nu mai putin de 7 oua ochiuri, dupa care face cel mai natural gest de eliberare posibil, prin care organismul se revolta impotriva atacului nimicitor. Simt o caldura ciudata pe instalatia digestiva din dotare. Si apoi vin cuvintele cele mai puternice pe care le-am auzit azi…
“I just couldn’t stop eating them. There was no stopping me… Another one, and another one, and another one…” Pentru mine e prea tarziu, in intunericul pe care ochii inchisi mi l-au oferit, apar zeci de mii de ochiuri, sclipind de ulei si tone de tochitura de la pranz. Deschid ochii si sunt peste tot, in brazii de pe marginea drumului, in iarba, pe saunul din stanga, in oglinda retrovizoare a masinii! Ma panichez, imi tremura mainile, nu apuc sa inchid iRiver-ul si organismul se revolta violent. Alarma falsa! Reusesc doar sa trezesc un coleg si sa sperii rau un altul din fata mea. Masina se opreste si cobor. Nu ma mai satur de aerul acela… Restul e deja istorie. La al doilea moment in care imaginea ochiurilor si a tochiturii ma ataca, organismul explodeaza, dar acum sunt pregatit. Mai raman doar cosmarurile de la noapte, o interdictie temporara la oua si carne de porc si replica de neuitat “another one, and another one, and another one”, care a declansat totul.
Asta e puterea cuvantului asupra unui om care il asculta. Sunetele sunt reci, dar rezonanta pe care o produc in imaginatia cititorului le fac sa prinda viata, in nenumarate feluri. Descrierea unei crime, in cele mai odioase detalii lipicioase, poate sa oripileze un om, sa-i provoace un dezgust profund, dar pe un altul poate sa il elibereze de frustrari ingropate adanc intr-un inconstient agitat. La fel cum o scena de dragoste poate sa lase rece o minte, dar sa aprinda o lumanare a romantismului si a simtirii intr-un suflet. Doar artistul poate face asta!
Poate ca pilda mea de azi nu e cea mai inspirata sa ilustreze aceasta idee, dar sunt oare nebun daca spun ca asta inseamna puterea cuvantului?
De aceea scriu. Sau incerc sa scriu. De asta incerc sa fiu mai bun intr-o meserie care nu e a mea, in acte. De asta pierd vremea cu pagini fara integrale si IP-uri in timpul liber. Pentru ca imi place sa visez mai mult decat imi ofera realitatea. Inchei cu o replica geniala, pe care nu mai stiu unde am auzit-o(cine are drepturile de autor sa si le asume): Fara poezie, viata e pustiu.
Nu exista articole similare.
Daca ti-a placut acest articol, imi poti scrie un comentariu sau te poti abona la feed pentru a primi cele mai noi articole prin feed-reader.
Comments
Yes ! Ai atins un subiect care pe mine personal ma intereseaza. Cu alte cuvinte, gandurile devin lucruri.Nu degeaba se spune “ai grija ce-ti doresti”,de aceea trebuie sa ne folosim energia pozitiva in tot ceea ce facem.
Pe de alta parte m-ai distrat cu povestea din autocar.
tot ce spune fratele meu e adevarat, dar ceea ce ma socat, e felul in care a povestit-o…absolut genial, recomandarea mea de specialist, proaspat absolvent al doctoratului in folosirea de mstsc, SM, cortex, capone si alte ciudatenii, de care unii nici macar nu au auzit, este urmatoarea: scrie.
@Ankh – ma bucur ca te amuza suferinta mea :P
@mitzi – am prins ironia, dar sa nu exageram cu energia, ca ne curentam
@Corwin – fa rost de bat ca ma cam tem!
@domnul INGINER – Sa traiti, am inteles! Ma execut!
=)) ti-o fi fost tie rau..and I’m sorry …dar al naibii de amuzant ai povestit-o :))