Cavalerii Templului(Partea a II-a)
Inainte de a citi acest articol, iti recomand sa arunci o privire pe prima parte a micului meu documentar
Prima cruciada, cea in urma careia a luat fiinta Ordinul Cavalerilor Templieri, nu a ramas fara urmari, pamantul cucerit de cruciati fiind in continuare ravnit de fortele militare din zona Orientului Mijlociu. Evident, au urmat o sumedenie de alte razboaie intre europenii ce luptau in numele Crucii(adica a Vaticanului suveran) si musulmani sau intre cavalerii templieri si cei teutoni sau ospitalieri, luptele ce au slabit mult forta armata a fostilor cruciati, macinand incet pozitiile crestine. Toate au culminat cu piederea Ierusalimului in 1187 in fata musulmanilor lui Saladin, sultanul Egiptului si al Siriei in acea vreme, fapt ce a declansat a III-a mare cruciada crestina. Greu se pot abtine oamenii lui Dumnezeu cel adevarat de la acte de bravura in slujba semenilor asupriti(a se citi cu ton ironic si voce de instigator)! De aceasta data insa, europenii au reusit sa castige si sa mentina controlul orasului fara participarea cavalerilor templieri, care au purces treptat la a se retrage catre centru Europei, unde afacerile mergeau mult mai bine.
Ordinul Templierilor isi pierduse forta militara, dar deja se impanzise in toata Europa Apuseana, controland multe fabrici ale vremurilor si administrand capitalul negustorilor si micii nobilimi, in acelasi sistem de banca de care am vorbit in prima parte. Lideri ai cavalerilor devin monarhi in micile state feudale intemeiate pe parcursul campaniilor militare din trecut, totul sub ocrotirea Papei, care pastreaza drepturile armatei teutone de a se deplasa fara limitare de granite, dar si fara un scop precis. Inevitabil, ambitiile Ordinului fostilor Sarmani cavaleri ai lui Cristos si ai Templului lui Solomon se indreapta catre formarea unui propriu stat monastic si catre obtinerea independentei fata de Papa.
Legendarul 13
Papa Clement al V-lea, inscaunat in 1305, este unul dintre cei mai insemnati Suverani Pontifi, ramanand in istorie nu doar pentru mutarea curtii papale de la Vatican la Avignon(sub protectia franceza de care voi aminti imediat), ci si pentru rolul sau determinant in povestea cavalerilor templieri. El este cel care lanseaza acuzatii grave(venite aparent de la un fost membru al ordinului ce fusese exclus) impotriva lor, legate in principal, de incalcarea principiilor vietii calugaresti la care au subscris aderand Ordinului. In peisaj apare un rege al Frantei, Filip al IV-lea, care, indatorat dupa razboiele cu englezii din 1294-1298 si 1300-1303, soldate cu o casatorie de pace(cum ar mai merge stirea asta in Click!), simte ca tezaurul Sarmanilor cavaleri ii poate fi de folos si face presiuni asupra Papei(asezonate cu o amenintare armata, c-asa stateau lucrurile in tenisul Evului Mediu) sa-i persecute. Sa investigheze acuzatiile, pardon. Astfel, Biserica ajunge sa lucreze pentru o monarhie indatorata.
Pe 13 octombrie 1307(intr-o vineri ce avea sa fie asociata de credinta populara ca fiind o zi aducatoare de mari ghinioane), in toata Franta este emis un ordin de arestare a tuturor cavalerilor templieri, in frunte cu Marele Maestru al Ordinului, Jaques de Molay, sub acuzele de erezie, lansate de Papa Clement. Inchizitia fiind in mare voga in acele vremuri, fostii cruciati sunt torturati cu simt de raspundere si se obtin marturii ale presupuselor blasfemii. Umberto Eco scria in minunatul sau roman, Numele Trandafirului:
Exista un singur lucru care excita animalele mai mult decat placerea, si asta este durerea.
Chiar la torturile Inchizitiei se referea semioticianul, subliniind ca un om supus arderilor cu fierul inrosit si mutilarilor celor mai infioratoare, zile intregi la rand, va marturisi fara indoiala ABSOLUT ORICE, orbit in simtiri de durere, ajungand chiar sa creada in marturia sa halucinanta. Sfanta Inchizitie, pardon.
O luna mai tarziu, pe intregul continent sunt arestati numerosi membri ai Ordinului templierilor, in zilele urmatoarea acestia fiind de asemenea torturati(cu nobilul scop de a se afla locatia tezaurului Sarmanilor cavaleri) si arsi pe rug, pana in 1310, intreaga organizatie fiind practic lichidata. Marele Maestru Jaques de Molay, pastrat in viata poate tocmai pentru secretele financiare pe care le detinea, isi reneaga marturiile de sub tortura si este, intr-un final, ars pe rug la 7 ani de la capturarea sa. El prezice ca atat Papa Clement cat si Regele Filip aveau sa-i urmeze in moarte in acelasi an. Papa moare la doar o luna dupa executie, iar Filip e ucis intr-un accident de vanatoare in acelasi an. Da stiu, coincidentele nu sunt decat un drog usor pentru un pasionat de conspiratii, iar adevarul, mai vast decat poate puterea noastra de intelegere sa cuprinda, este inca incert. Totusi, nimic nu ne impiedica sa vedem faptele, in cazul nostru putand concluziona ca exterminarea cavalerilor templieri a fost o actiune strict economica, dictata politic. Dar sa si povestim putin, sa va trezesc gustul de mister…
Legenda evadarii din fata masacrului
Citind Pendulul lui Foucault, al aceluiasi Umberto Eco(o fictiune fantasmagorica, dar cu decor cat se poate de real) am fost extaziat sa aflu despre legenda unei evadari a catorva membri ai Ordinului Templierilor, avertizati de ce avea sa urmeze in dimineata zile de 13 octombrie 1307. Deghizati in tarani, acestia reusesc sa fuga in Anglia si acolo urmeaza sa astepte sa revin la ei, cateva randuri mai jos.
Inevitabil, au mai fost numerosi fosti templieri care au reusit sa se ascunda de persecutiile Papei, prin toata Europa si, sub diverse nume ce aveau sa se reunifice peste ani, si-au pastrat conceptiile cavaleresti si practicile financiare. Povestea e ametitoare, intinsa in decursul a 600 de ani, si ne poarta prin toata Europa, in cautare secretului pe baza caruia templierii si-au cladit dominatia. Sunt speculatii, nimic nu poate fi dovedit, dar prefer aceste fantezii in locul celor din ziare.
Nu vreau sa va fur placerea lecturii lui Eco, dar va mai scriu doar 3 fraze. Ce credeti ca au facut tinerii templieri, refugiati in Anglia? Legenda spune ca ei si-au pastrat credinta in Dumnezeu, dar nu si in Biserica si s-au regrupat intr-o noua forma de organizare frateasca: Breasla Masonilor(adica a zidarilor liberi), de care sunt sigur ca ati auzit. Dar aceasta, dragii mei detectivi prin maruntaiele istoriei, este o alta poveste, sortita unei alte nopti albe…
Epilog
Fara sa fiu expert in istoria religiilor sau teologie crestina, ci doar un simplu observator, un tarabostes mai agitat, vreau sa inchei povestea mea cu un moment des intalnit in religia crestina, asa cum este ea practicata astazi. In Biserica Catolica, in timpul slujbelor exista momente in care pastorul isi incheie discursurile, intr-o liniste deplina, cu sintagma “Cuvantul Domnului”. E un moment de incordare si eliberare(asa cum il vad eu, un nimeni intre alti nimeni), dupa care se face liniste pret de cateva secunde si se aude un clinchet. Nu Dumnezeu(sau forta dominanta a Universului, dupa gust) face teoria chibritului, ci oamenii! Mereu am simtit asta in acele momente. Cand divinitatea nu intervine cu un potop sau un foc mistuitor de credinciosi putreziti in pacat, oamenii inteleg ce vor. Dumnezeu sau Biserica. Libertate sau umila supunere. Adevar sau minciuni linistitoare.
- SFARSIT -
Surse de documentare:
Romanele lui Umberto Eco – Numele Trandafirului si Pendulul lui Foucault(promit sa scriu cate o recenzie dupa ce le recitesc…candva)
Wikipedia(vreo cativa kilometri de text, imposibil de redat integral, dar pe care va recomand sa-i lecturati cand vi se aprinde beculetul suspiciunii), din care am ales cateva linkuri(majoritatea au si o varianta in limba romana, ce-i drept ceva mai incompleta decat cele in limba masonului Shakespeare):
Cavalerii Templieri Prima Cruciada Papa Clement al V-lea
Filip al IV-lea al Frantei Templul lui Solomon Legende despre templieri
Articole similare:
- Cavalerii Templului(Partea I)
- 9/11 – Ziua ochilor inchisi (Partea a II-a)
- 9/11 – ziua ochilor inchisi (Partea I)
- 9/11 – Ziua ochilor inchisi(Partea a III-a)
Daca ti-a placut acest articol, imi poti scrie un comentariu sau te poti abona la feed pentru a primi cele mai noi articole prin feed-reader.
Comments
Felicitari pentru cele doua articole !In concluzie daca ne aruncam o privire in istorie si apoi revenim in zilele noastre ,totul se reduce la bani si implicit la putere.Credinta in Dumnezeu si libertatea launtrica sunt cele mai puternice arme si depinde de noi cum stim sa le folosim.
mi-a placut si ,,Numele trandafirului” e una dintre cele mai interesante carti citite de mine…se pare ca amandoi l-am simtit pe Orhan Pamuk si Umberto Eco…
poate m-ajuti putin, m-ar interesa poezie de William Blake tradusa in limba romana si nu reusesc sa gasesc…
Sublim, Gogule.De la “si-au pastrat conceptiile cavaleresti si practicile financiare” eram sigur ca bati spre masonerie, subiectul meu preferat, asa ca astept si acea noapte alba(sau nopti). And next month remember, remember the 5th of November…:P