Artistul si salbaticii
Azi e duminica si ma simt boem. Chiar daca articolul va aparea luni dimineata, intr-o zi cum e aceasta regina a saptamanii, vreau sa va vorbesc despre arta. Nu va ganditi la Rembrand sau Mozart pentru ca nu va voi plictisi cu ispravile lor azi, ci aduc in fata voastra un artist neconventional, un mit urban, pe care am avut onoarea sa-l cunosc si sa-l vad demonstrandu-si talentul in numeroase ocazii.
Traind intr-un oras psihopat cum e Bucurestiul, uneori poti sa-ti pierzi speranta ca vei putea sa experimentezi vreodata normalitatea pe care o vezi in alte parti sau pe care doar ti-o imaginezi in vise umede cu civilizatie. Sa luam cel mai evident exemplu: traficul. 4 milioane de masini tranziteaza acest furnicar, ca o invazie de lacuste imposibil de oprit. Marile artere si micile capilare ale capitalei formeaza reteaua de declansatoare pentru bomba care sta sa explodeze, dar exista un om care sfideaza cirezile pe 4 roti, valsand cu micul sau bolid francez prin micul Paris, in fiecare dimineata.
Il voi numi Artistul, pentru ca in fiecare dimineata face ca drumul de la Apaca la Piata Presei sa para o simfonie. Artistul e colegul meu de la fabrica, deci avem acelasi itinerar dis de dimineata, la ora de varf. El conduce linistit pe banda 1 pe Iuliu Maniu, stanga pe Vasile Milea, unde avem prima reduta de cucerit: intersectia Grozavesti. In mod normal poate sa dureze cam 15 minute cu toate siretlicurile meseriei de sofer, dar Artistul stie mai bine. Ramane pe prima banda: “10 minute ne costa deranjul aici, dar stam pe singura banda care se curge continuu cand se face verde la capat.” Si asa e.
Trece de Grozavesti in pas de tango si in cateva minute suntem pe Calea Grivitei, luam in piept Podul-Balaur. Orice sofer care are de circulat dimineata dinspre Crangasi spre Bulevardul Mihalache stie ce inseamna Podul Grant: o nebunie care poate sa dureze si 20 de minute, unde iti vine sa cobori din masina si sa urci din mers in tramvaiul 41, care zboara pe langa tine. Dar Artistul nu se teme de Balaurul cu 8 capete si il ataca din lateral, intre gara si stadion, ascultand amuzat la radio cum “Participantii la trafic sunt avertizati de Politia Rutiera ca la aceasta ora se circula foarte greu pe mai multe artere…”. Nu zau!
“Stai calm, Bogos, ca enoriasii astia nu stiu cum sta treaba.”, zice Artistul, imediat ce am urcat pe pod, unde jocul benzilor e crucial pentru buna dispozitie matinala. Nu-mi fac nicio grija, in 5 minute am si iesit la Parcul Sf. Maria, dar n-avem timp sa-l admiram, pentru ca bolidul francez coteste spre dreapta, strunit de al stau stapan ca un penson ce face ca valurile marii sa prinda viata pe panza. Plutim pe 2 stradute anonime, aproape pustii si, ca prin minune, suntem pe Bulevardul Mihalache. Inca 2-3 miscari elegante pe alte cateva capilare laturalnice si ma trezesc din visare fata in fata cu giganticul Arc de Triumf. De acolo, mai e doar un pas: Soseaua Kiseleff si din nou jocul benzilor, pe care Artistul l-a studiat atat de mult incat il simte. Nu are nevoie sa calculeze, talentul il poarta spre verdele final…
La fel cum haosul care ne inconjoara este cladit pe o ordine bine definita, incurcate sunt caile Artistului, dar toate au un sens si un final fericit – pasim pe poarta fabricii mereu victoriosi, calmi si punctuali. Mereu Suveran pe banda lui, Artistul sfideaza salbaticii soferi bucuresteni, deci, sa dam Cezarului, ce e al Cezarului: SUVERANITATEA !
.
Articole similare:
Daca ti-a placut acest articol, imi poti scrie un comentariu sau te poti abona la feed pentru a primi cele mai noi articole prin feed-reader.
n-am stat sa adun, dar cate minute dureaza toata tarashenia?