Cum mi-am petrecut mijlocul saptamanii (II)
Pentru cei care au deschis Internetul si Blogu’ lu’ Gogu mai tarziu, recapitulam pe scurt ce i s-a intamplat eroului omonim in prima parte a zilei de miercuri: Si-a dat seama de dimineata ca si-a pierdut actele, a restartat un calculator care nu se restarteaza la munca, a mers la IKEA la cumparaturi si i s-a servit dulceata pe cartofii fierti. Sa continuam, zic.
… cobor treptele spre regatul suedez al chestiilor casnice. Pe telefon, intr-un mesaj, imi notasem exact codul produsului (cu tot cu ciudatenia aia care seamana cu un IP – WTF ???) pe care il vroiam, ca sa nu risc sa las bale peste toate hectarele de rafturi. Ma infing direct in produs, incerc sa rezist tentatiei tampite de a contempla fascinat la orice prostie care arata bine, dar nu isi are locul in viata mea. Fac slalom printre balene in deriva si pitipoance corporatiste care l-au scos pe “iubi” sa-i explice la fata locului ca viata LUI este goala fara un miliard de maruntisuri. “Iubi” stie ca trebuie sa fie cuminte si sa adauge in cos tot ce are EL nevoie, daca mai spera sa vada cerul instelat in seara asta. “Iubi” nu e o metafora si acum il vom parasi sa se descurce singur, revenind la povestea noastra.
In drum spre casele de marcat, trec printre cateva tarcuri cu jucarii, ca de Craciun asa… “E bine ca totusi copii mai au jucarii fara tastatura”, ma gandesc, brusc animat de sentimente frumoase si calde. Si apoi vad dracia asta:
Poza asta (sursa aici) nici nu poate incepe sa descrie uratenia frankensteinica a acestui sarman castor, care probabil roade la propriile vene acum de rusinea pe care a patit-o. Eu unul refuz sa cred ca exista undeva in natura o creatura atat de hidoasa! Si ma intreb: Cat de deranjat la mansarda trebuie sa fie un pusti ca sa se joace cu asa ceva ? In fine…
Platesc si ies in parcare, cu ochii dupa autobuz. Zaresc un 131 care tocmai intra in orasul hipnotic de cumparaturi Baneasa. “Perfect”, imi zic. In acelasi timp, constat ca o carcasa metalica, ce aducea de departe cu un autobuz destul de dubios (261), tureaza hamsterii, gata de navalit spre Bucuresti si, grabit cum sunt din fire, ma arunc in ea, mandru de inteligenta mea alegere. Doar scria Piata Presei pe el ! Si porneste al meu zmeu de autobuz, batraneste, spre Otopeni… Si merge, si merge, si merge, zi de vara pana-n seara, in timp ce mie imi scazuse tensiunea de ingrijorare, pana cand decide sa-mi redea fericirea naiva, cotind la dreapta, spre Piata Presei…
Dar vai! Minunatul 261 intra pe Jandarmeriei… adica la marginea unei paduri, in mijlocul pustiului, unde nici vantul nu bate, mergand oriunde, numai nu la Piata Presei. Dupa prima statie (adica vreo 10 minute de chin, cand incepeam sa constientizez ca am baut cam mult cidru de pere si ca vezica mea se razvrateste) raman singur cu soferul. “Or sti astia ceva ce nu banuiesc eu”, imi spun usor ingrijorat. Mai trec vreo 3 statii…eu tot singur in autobuzul groazei, cand, in sfarsit zaresc intr-o statie cativa oameni care vor sa urce. Ma bucur sincer sa aflu ca inca mai sunt in “civilizatie”, constient deja ca Piata Presei e un vis efemer… Chiar pe usa langa care stateam urca o fetita cu un maimutoi in brate. CASTORUL ! Mi se dilata pupilele instant, parul mi se zburleste, dau sa fug, dar e prea tarziu, usile sunt deja inchise, iar bestia ma priveste… flamanda parca. Ma afund in scaunul meu, gata sa zdrobesc monstrul, daca face vreo miscare…
Cam o ora am facut pana la Piata Presei, ca sa scurtez scena de groaza. Si ce continuare a drumui catre Apaca poate fi mai buna decat o plimbare cu 105 ? Ma ascund pe ultimul scaun din spate, mascat de peretele protector, in stanga mea raman 2 locuri libere. Evident ca n-au ramas asa mult timp, pentru ca au binevoit sa-mi tina companie 2 bodyguarzi. Ce dor mi-a fost de mp3 player ! Iata discutia:
“Fratele meu, care esti alb ca mine, mancati-as peleu tau, bataia nu ie ceva care ie simplu, intelegi ? Orice fraier stie sa dea o palma sau un pumn, da’ noi, in meseria asta, tre’ sa fim constienti ca putem sa si luam.” zise matahala inteleapta, cu parul gelat prins in coada, catre tanarul neofit.
“Da ma, stiu, ce dracu ? Nu stii cum si-au luat aia de la Dumars in seara aia omoru? Ca au batut ei pe unu in discoteca, cum se intampla, ca deh… asta e situatia, ma-ntelegi? Si au venit tovarasii lu’ ala, 4 masini si le-au bagat mortu’n casa…”, vine replica neofitului, cu cercel de diamant in urche si tepi in cap.
“Bai baiatule, aia a gresit cand i-au pus jos, nu-mi spune tu mie ! Cand esti jos si te ridici, tre sa te retragi nu sa dai ca inecatu. Stii ce-a patit Tomita cand l-au calcat gusterii aia, langa club ? Daca era unu ca Ciofu, nici nu se punea problema sa nu spitalizeze vreo 3! Pai mie-mi zici ma, mancati-as ?”.
“Nu-l compari ma pe Ciofu cu Tomita, ce dracu ai? Nu se compara. Ciofu a fost la BGS si era dintre aia smecheri, ce dracu ?”, concluzioneaza neofitul scuipand in unghi ascutit.
Eu imi cantam singur, ceva gen: “Sunt intr-un loc fericit, sunt intr-un loc fericit! Si… Sunt singurel/ Bing! Bang/ Printre ciutani/ Bing! Bang!” Nu de alta, dar imi uitasem player-ul acasa, de dimineata…
Ajung in camera terminat psihic si desfac un cidru, sa ma calmez. CE mi se mai poate intampla intr-o zi ca asta ? CE ? Stupida intrebare… si iar imi amintesc de simpatia sincera si violenta pentru Murphy si pentru legile lui. Bate la usa. Raspund. O tipa imi ofera din partea nustiu cui o revista gratuita, chiar 2 exemplare, sa dau si la neamuri. Brusc, imi amintesc ca eu am scris un articol in revista pe care tocmai o tineam in mana si incep sa rasfoiesc grabit, sa-mi admir capodopera. Il gasesc si il recitesc pe nerasuflate, pacat ca era semnat de altcineva… O neintelegere, se intampla… 10.000 de exemplare cu articolul meu si numele unui tip oarecare. N-am fost calm deloc. Iertati-ma, dar n-am putut !
- SPER CA NU VA MAI URMA -
.
Articole similare:
Daca ti-a placut acest articol, imi poti scrie un comentariu sau te poti abona la feed pentru a primi cele mai noi articole prin feed-reader.
Comments
Ohh da autobuzul 261! Un vis, o aventura! Strada Jandarmeriei este singura strada din Bucuresti unde am vazut semnul cu “atentie animale salbatice” si la norocul tau chiar ma mir cum de n-ai fost atacat de vreun mistret.
numai tu esti capabil de asa ceva…te voi asteniza cu intrebarea pana vei raspunde:cu cine iti dai licenta, pe ce tema ca as vrea sa asist…nu te supara, dar sunt curioasa ce fac altii…
ps: nu stiam ca exista politehnisti cu simtul umorului..dar castorul ala e chiar dragut, si mie mi-ar placea unul…poate o sa-mi fac timp sa-mi cumpar unul…
@anca – am facut oleaca, dar degeaba… revista a iesit, cu tot cu scuzele lor. A fost ultima oara, oricum :)
@madona = drogatu’ lu’ peste – e ultima oara cand sunt deschis la dialog(ai adresa mea de mail/YM in dreapta). Orice alt comentariu pe tema licentei mele sau alta tema fata de cea a blogului va fi considerat spam si sters. Deci, daca vrei sa vorbim, stii unde ma gasesti
Bine scris, strasnic ! :D Pacat de context, dar cum am fi mai ras daca nu ti s`ar fi intamplat tie ? :)
:)) this was funny..nu sirul de “nenorociri” care s-au abatut asupra ta, ci felul in care ni le-ai povestit….iti impartasesc si eu o parte din trairi..am ajuns cu zi mai tarziu decat tine la ikea…si “minunatele” jucarii de plush inca se mai aflau pe raft…si pe mine m-au ingrozit(si mai erau si niste iepuri maro destul de freaky si aia…dar castorii ii faceau la capitoul asta-which one is more frightening)…dar nu m-am putut abtine sa nu cumpar niste dragalashenii pufoase si colorate…pt cadouri… (bine, recunosc, si una pt mine)…la faza cu autobuzul tot sapt asta mi s-a intamplat si mie…intrucat 105-ul se lasa prea mult asteptat (in statia de la patinoar- moghioroshi) ce crezi ca am facut?.. m-am urcat intr-un 368(ca scria eroilor pe el..suna familiar-aproape de casa)..numai ca am ratat putin coborarea si am mers pana in romana…acolo am urcat intr-un 168 care m-a dus pana la fac de medicina…si de acolo ce mai era..2 pasi pana la camin…i-am facut pe jos-plimbarea de seara…nu din alte motive(cum ar fi ca nu mai circulau ratb-uri la ora aia ..trecuse de 23.30)……..aaa..si revista…mi-au parvenit si mie 3 exemplare…si am rasfoit-o sa-ti caut articolul..dar nu ti-am gasit iscalitura nicaieri…but there was an explanation….(my first comm……a veeeeeery long one)
@legance84 – Cum se face ca va amuzati tocmai ca mi se intampla mie ? :P Noi sa fim sanatosi :D
@ioana – welcome aboard! Adevarul e ca de mult nu mai facusem o isprava din asta cu un autobuz, se cerea :) Dar daca as sta sa povestesc cate am patit in 4 ani si ceva de Bucuresti… as avea cearcane si mai mari. Articolul din revista e cel semnat alexionescu.ro(poveste lunga de ce e semnat asa, cand bietul Alex Ionescu nici nu stie ca a “scris” in revista)
pe zi ce trece scrii din ce in ce mai bine :) ma inveselesc foarte tare articolele tale :) apropo de ingineri amuzanti, iti recomand “the big bang theory” :)
@gogu “bietul” alex ionescu sunt eu. despre ce articol e vorba ? sau in ce revista ?
Sfat: NU lua niciodata un vehicul RATB al carui traseu nu il cunosti. Intotdeauna vei avea surprize…
http://www.pmb.ro/images/ratb.jpg – pentru data viitoare ;)