Jucatorul, demonul unui titan
E greu sa lasi din mana Jucatorul lui Dostoievski, un roman aproape autobiografic, care ascunde intre paginile sale chiar patima marelui romancier pentru ruleta. Povestea decaderii morale a unui tanar rus aflat in Elvetia secolului XIX, declansata de caderea in valtoarea jocurilor de noroc, si dublata de o dragoste neimpartasita pentru o femeie capricioasa, este spusa la persoana I de un autor care pare ca isi citeste jurnalul, iar asta ii da o nota de autenticitate aparte.
Aflat in slujba de perceptor in familia unui general rus, tanarul Alexei Ivanovici, se indragosteste de fiica vitrega a patronului sau si… descopera ruleta, pe fondul afacerilor incurcate ale generalului (care este nebuneste indragostit de o frantuzoaica profitoare, aproape falit, asteapta o mostenire si implicit un deces). Treptat, pe masura ce ambitia personajului de a se ridica in ochii femeii, de la rangul de “sclav”(cum se numeste chiar el) la cel de servitor nepretuit, ruleta se contureaza ca fiind singura “salvare”. Orice rasturnare de situatie ar avea loc in zbuciumata existenta a lui Alexei, in mintea sa toate converg catre masa de joc si solutia oricarei dileme pare a fi banul. Orbit de perspectiva respectului si adoratiei tuturor, contempland ideea de imbogatire usoara si rapida, tanarul se abrutizeaza, ajungand dependent de adrenalina jocului.
Romanul este oarecum scurt fata de marile opere dostoievskiene(Crima si pedeapsa, Fratii Karamazov, Idiotul) si concentrat pe trairile intense ale eroului, variind de la dragostea arzatoare pentru Polina la transa castigurilor, dar din paginile cartii se contureaza un model uman clasic. Alexei Ivanovici, jucatorul, alter-ego-ul lui Dostoievski, ramane simbolul omului supus de patima pentru ban, a carui constiinta si spirit liber se topesc in avalansa de mize si castiguri marunte, care se termina inevitabil prin ingenuncherea omului, din care el nu mai poate scapa.
Interesant e ca Jucatorul a fost scris sub presiunea termenului limita stipulat de contractul semnat de Dostoievski cu un oarecare Stellovski, act prin care scriitorul se angaja sa-i predea speculantului un roman pana la data de 1 noiembrie 1866, altfel urmand ca tot ce scria in urmatorii 9 ani sa revina aceluiasi individ. Captivat de munca la Crima si pedeapsa, dar cu termenul limita prea aproape pentru a definitiva capodopera sa artistica, Dostoievski apeleaza la o stenografa(care devine mai tarziu Anna Grigorievna Dostoievskaia, sotia titanului literaturii rusesti) pentru a reusi sa scrie Jucatorul in doar 26 de zile, dupa planul intocmit dinainte.
Povestea scriitorului si zbuciumul personajului au multe puncte comune, iar finalul nu inchide rana din sufletului omului de pretutindeni, ci face spiritul sa tresara in speranta. Din lecturile mele de pana acum, e singurul roman al lui Dostoievski in care moartea nu pluteste deloc in aer, apasatoare si inevitabil violenta, ea fiind inlocuita de o intrebare: Poate omul sa-si tina demonii in frau ? Raspunsul il avem fiecare dintre noi.
.
Articole similare:
Daca ti-a placut acest articol, imi poti scrie un comentariu sau te poti abona la feed pentru a primi cele mai noi articole prin feed-reader.
[...] Jucătorul, de F.M. Dostoievski [...]