Aer
Azi dimineata, instalat relativ comod intr-un fotoliu de bolid german ce ma purta spre uzina, rasfoiam flamand de amuzament matinal numarul din ianuarie al revistei Esquire. Da, stiu, e greu sa ignori coperta cu Mihaela Radulescu si sa treci la coloanele de cuvinte frumos ordonate in interior, dar alegerea “divei” o inteleg pentru ca inainte ca revista sa fie citita, ea trebuie vanduta. Deci am cumparat si rasfoiam.
Alexandru-Bradut Ulmanu semneaza “Asteptandu-l pe Barack”, un mix de sociologie si politica in care incearca sa contureze portretul unui posibil viitor presedinte al Romaniei, iesit din tiparele pe care politica autohtona si-a construit dispretul romanilor. La un moment dat zice asa:
In ultimii trei presedinti am avut o versiune depasita de Obama romanesc, cu basca si figura de bunicut cumsecade, o versiune vulnerabila de Obama romanesc cu cioc si o versiune pirat de Obama romanesc cu suvita.
Pe langa un zambet amar si amintirea unei dezamagiri ideologice personale, articolul mi-a adus si un gand care mi-a dat fiori. Il marturisesc imediat, dar vreau intai sa incerc o completare a ideilor si a asteptarilor inalte din paginile revistei, in stilul meu sumbru-realist. Indraznesc deci…
Romanul tipic al anului 2009 e debusolat, bombardat din toate directiile cu putine informatii utile si bine documentate, imprastiate intr-o mare de deseuri de intelepciune, de filosofi de Popesti-Leordeni si de nimicuri mondene. Ciudat e ca el nu pare deloc deranjat de asta, ci din contra, chiar s-a adaptat si involueaza constant. Dezamagirile ultimelor guvernari, ale tranzitiei care tranziteaza doar bani intre conturile “baietilor destepti” si “capitalismul socialist” monstrous pe care il traim azi au avut un efect de indepartare a poporului de ideea de cetatean, de care tuturor ne e sila. Dispretul duce la nepasare, nepasarea provoaca ignoranta, iar ignoranta se transforma in indolenta, cu rezultate vizibile cu ochiul liber. Si atunci… de unde ar putea sa vina speranta, acea forta invizibila care ar trebui sa ne poarte catre ziua in care sa putem spune: “Da, progresam !” ?
Am promis un gand si ceva fiori. Nu vad nicio figura reala capabila sa intrupeze prototipul lui Ulmanu si sa raspunda dorintei firesti de ALTCINEVA a celor conectati la Romania 2009. Eu am 23 de ani, cred ca mai am timp sa vad schimbari reale in tara asta, dar nu ma astept la vreo surpriza mai devreme de 20 de ani. In timpul asta vom avea maxim 4 presedinti, minim 3, dar nu cred ca va fi ceea ce astept si asteptam, nu va fi un Obama de Dambovita. Dar omul care sa reprezinte emblema Romaniei de maine s-a nascut deja, undeva in anii 80′ si peste 20, 20 si ceva de ani va avea varsta si experienta necesara sa urce pe scena, trecand prin culise. Daca l-am cunoscut deja si nu am vazut potentialul din el ? Daca am stat langa el la vreun examen sau am baut niste beri sociale impreuna la un gratar ? Sa fi fost atat de aproape si sa nu-i banuiesc potentialul ? Da, se poate sa se fi intamplat. Si mie, si tie, cititorule. Sau poate maine il vei cunoaste sau il voi cunoaste ! E posibil, pentru ca viitorul Obama de Romania e deja printre noi.
Noi, ca popor, avem nevoie de speranta ca de aer, vrem sa respiram! Fie ca suntem constienti de asta sau nu, mai trebuie sa asteptam cu mic, cu mare, progresul dictat de stat, guvern, parlament si alte institutii venerabile. Nu e nevoie sa fim cuminti insa, putem sa ne “obraznicim” in civilizatie si cultura cat vrem, putem chiar sa si muncim ! Dar ce-ar fi ca noi, cei tineri, sa ne uitam in jur, in cercurile in care socializam si sa incercam sa zarim vreun Barack cu sclipiri de lider in ochi ? Sansele sa-l vedem cu adevarat sau macar sa-i banuim aliura exista, dar sunt mici, insa cu siguranta sunt de descoperit multe caractere ce deja construiesc in vise Romania de maine. Nu astept nimic de la un om, ci de la o societate construita cu generatia MEA, cea de azi, dar respirand aerul lui 2030. Multumesc.
Articole similare:
Daca ti-a placut acest articol, imi poti scrie un comentariu sau te poti abona la feed pentru a primi cele mai noi articole prin feed-reader.
Comments
cu o singura floare nu se face primavara, ro are nevoie de mult mai multi “obama de dambovita”, asa ca sunt sigura ca deja ai intalnit cel putin un astfel de om din generatia noastra :) si de ce nu, chiar tu poti fii unul, ai un potetnial foarte mare! yes, you can :)
Maestre VB, după cum ştii mă apucă şi pe mine uneori câte un val de gândire pozitivă şi îmi mormăi în barbă (la propriu, pentru că sunt bărbos) că se poate. Nu de alta, dar mă învârt zi de zi printre oameni care ar putea să schimbe ceva, care au potenţial, care au si o brumă de educaţie, etc. Problema este că nimeni nu pare să aibă vreo motivaţie. Iar cei care mai au din când în când câte o urmă de motivaţie (na, mă apucă şi pe mine din când în când dar şi pe matale) sunt repede băgaţi la loc în rând de ceilalţi.
Iară colac-peste-pupăză vine senzaţia absolut idioată pe care o încerc de fiecare dată când mă întorc din civilizaţie. Păi urc în avion într-o sală de operaţii şi cobor undeva într-o periferie a unui orăşel din Pakistan (sau aşa pare Bucureştiul după orice oraş dincolo de Tisa).
Aşadar vine întrebarea de bază… Oare nu cumva românii care vor să schimbe ceva ajung într-un final să se dea bătuţi (ca regulă)? Pentru că uneori pare o luptă cu un munte care pur şi simplu nu vrea să-i fie bine.
În fine, zic şi eu… că problema porneşte de la marea masă de oameni care sunt dispuşi să se lase călcaţi în picioare. Zi de zi, oră de oră, minut de minut. Pentru că le-a intrat naibii în cap de pe vremea când le furau unii oile, că mai bine pleacă capul şi lasă urgia să treacă decât să se lupte cu ea…
Studiu de caz nostim – cum ar arăta Olanda dacă era locuită de români? Păi ne luptam noi cu marea? Doar nu eram căzuţi în cap…
@mitzi – incerc, ca asa m-a invatat mama sa fac :D ce coincidenta…
@jane – da, si eu cred ca am intalnit deja. Nu ma face sa rosesc, te rog :P
@Corwin – hai sa fac si o marturisire. N-am iesit din tara asta fizic niciodata. Cred ca mi-e si frica s-o fac… Sau imi baga ceilalti mintile-n cap. Poate facem o colaborare la studiul asta de caz, plus ca mi-ai dat o idee nastrusnica :D
nu ne putem compara cu vestul, pentru ca ei au fost intotdeauna departe de valurile migratoare venite din orient. Noi luptam cu otomanii, iar ei, “colonizau” americile, india, africa
suntem produsul istoriei si al geografiei.
dar cum ar fi aratat romania daca nu eram vanduti la yalta?
cred ca am fi fost acum ca franta & italia, daca nu erau cei 45 de ani rosii. daca oalnda ar fi fost locuita de romani, am fi fost o natie mult mai curajoasa, independenta, departe de agresiuni exterioare, si da, ne-am fi luptat cu marea :)
Să luam pe rând problemele :)
Înainte să ies, eram destul de optimist. După ce am văzut diferenţele dintre un sat de-al nostru şi un cătun din Ungaria mi-am dat seama că este ceva în neregulă. Doar 10-15 kilometrii de drum păreau să fie un fel de călătorie în timp dar şi o prăpastie enormă în mentalităţi.
Acum, pe măsură ce-mi dau seama de diferenţele enorme dintre noi şi occident, sunt din ce în ce mai pesimist. Credeam sincer că putem în 20-30 de ani să-i ajungem la stadiul din prezent. Dar acum îmi dau seama că nu-i vom ajunge în timpul vieţii mele.
Acum revenind la comparaţia cu vestul. Beleaua este că ne tot lovim de trecut şi îl legăm frumos de gât precum un pietroi de moară. Sunt de acord că am fost călcaţi de zor, că am fost “vânduţi”, etc. Dar în acelaşi timp, odată (re)primiţi în Europa, suntem total incapabili să folosim resursele care ni se oferă. Nu folosim fondurile europene din cauza popoarelor migratoare sau din cauza comunismului sau din cauză că suntem delăsători şi puturoşi?
Ma bucur sa vad ca mi-ai citit articolul si ca te-a incitat sa scrii textul de mai sus. Inclin sa fiu de acord cu ce spui tu. Imi tot vin in minte vorbele un prieten bun, acum in Canada, care imi marturisea recent ca se simte raspunzator pentru modul in care arata acum peisajul politic romanesc. Generatia noastra (adica a celor care au acum intre 30 si 40 de ani), imi scria el, a preferat, comod, sa faca bani sau sa plece — a intors spatele politicii si a lasat tzara prada ticalosilor si incapabililor. Ma tot gandesc la ce-mi spunea el si cred, totusi, ca n-are pe deplin dreptate. Pentru ca sistemul dupa care a functionat politica romaneasca inca de la inceputul anilor ’90 permitea foarte greu tinerilor sa ajunga in pozitii politice in care chiar sa poata face ceva.
(off the record – Wow, ai public select, nu glumă mr. VB)
Este oare de aşa bun augur faptul că acum apar politicieni tineri? Pentru că impresia pe care o lasă marea lor majoritate este că singurul lor avantaj este vârsta şi absolut nimic altceva. Par o adunătură ordinară de miniaturi ale figurilor politice mai în vârstă. Şi nu prea au de ales pentru că acelea sunt modele pe le-au urmat.
Sunt tânăr, dar m-am săturat de povestea tinerilor care trebuie să ajungă în politică, în administraţia locală sau în funcţii de conducere. Pentru că vârsta (măcar atât am învăţat şi eu în 28 de ani) nu poate să substituie sub nici un fel competenţa. Peste tot este nevoie de oameni competenţi. Tineri sau mai puţini tineri.
Din (ne)fericire ai dreptate Vlad. Are nevoie poporul acesta de speranţă ca de aer. Dar parcă mai trebuie să-i crească şi o coloană vertebrală şi câţiva neuroni.
@bradutz – De multe ori mi-am pus si eu problema asta: cat din ce se intampla in tara asta e vina mea ? Ce as putea sa fac pentru acele schimbari pe care sper sa le traiesc candva aici ? Daca prietenul tau a gasit raspunsul in Canada… e clara solutia :) Vezi ca ai un nou fan al articolelor din Esquire !
@Corwin – Nea Corwine, e nasol cand am eu dreptate. La fel cum e nasol ca ai si tu dreptate. Competenta adusa de varsta e un concept batran precum codrii de stejar si nu ai cum sa-l dezradacinezi. Ramane doar sa-l cautam pe Obamescu al nostru cu o mare drujba…
Ar fi bine sa gandesca toata generatia tinerilor asa cum spui tu in acest post!
Sfat: fii destept ca tara geme…