Cum sa iei criza prin surprindere
Un prieten (il vom numi C. in continuare) imi relata ieri o intamplare comica, petrecuta intr-o mare firma romaneasca, la inceputul acestei saptamani. Ca o pilda de cumpatare pe care criza economica mondiala ne-o asterne in litere, cititi si invatati din cele ce urmeaza.
Strazile Bucurestiului vuiau inca sub rotile flamande de verde-semafor, intr-o dimineata de luni haotica, dintr-un ianuarie 2009 lovit de incertitudini si strans de curele. Ciudat, in birourile diviziei de proiectare ale unei mari companii romanesti batea vantul si putinii oameni ascunsi pe dupa monitoare nu aveau chef de cafele matinale la ora cand C. pasea pe usa, pregatit de o noua zi de munca. “Ce-i cu linistea asta ?”, se intreba cautand o privire pe care sa o salute.
Era clar ca ceva se intamplase, dar totusi CE ? Unul dintre colegi avea sa-l lamureasca pe C. La prima ora lucratoare a diminetii cativa ingineri experimentati si cu vechime in companie s-au gandit ca timpurile tulburi prin care trecem cu totii reprezinta ocazia perfecta de a forta mana angajatorului. Logica lor suna cam asa: “Cerem o marire de salariu si nu au cum sa nu ne-o acorde, pentru ca fara noi nu se misca nimic in firma asta, nici iarba nu creste , nici becurile nu se aprind ! Amenintam cu demisia in grup si nu dam inapoi. Daca vor fi restructurari oricum pe noi ne pastreaza, deci ne tinem tare si le luam banii!”.
Zis si facut. Inginerii au gasit sprijin si de la cativa programatori si au batut la usa sefului, decisi sa obtina o marire de salariu, in plina recesiune. Evident, seful i-a ascultat foarte contrariat si i-a intrebat: “Ba, voi sunteti SIGURI ca demisionati ?”. Capitalisti convinsi, salariatii n-au dat inapoi intimidati, gandindu-se la rolul lor esential in companie si si-au mentinut ferm pozitiile. Replica sefului a fost: “OK, din momentul asta consideram incheierea de comun acord a contractelor voastre de munca. La revedere !”.
C. imi povestea ca nu i-a venit sa creada cum au plecat cei mai buni si mai intelepti ingineri si programatori intr-o dimineata de luni, spre zari nebanuite de nimeni. Au ingrosat randurile somerilor in doar cateva minute de logica pura. Nu contest drepturile angajatilor de a cere ceea ce ei simt ca merita, dar filtrul mintii ar face bine sa dicteze necesitatea. Valoarea lui X in sistemul in care apasa butoane e fix valoarea butonului pe care il apasa. Putini oameni sunt de neinlocuit, unul la o suta poate, asa ca nu surprinde pe nimeni faza descrisa mai sus, nu ?
Adevarul e ca baietii astia au reusit sa ia criza prin surprindere, nu invers !
Articole similare:
Daca ti-a placut acest articol, imi poti scrie un comentariu sau te poti abona la feed pentru a primi cele mai noi articole prin feed-reader.
Comments
nu imi vine sa cred de ideea lor creata…
asta spun si eu de ani de zile: nimeni nu e de neinlocuit. insaunii au impresia ca odata cu ei se incepe si sfarseste lumea…
Mai naspa e cand oamenii sunt concediati abuziv si fara nicio vina, cand li se pun in carca lucruri pe care nu le-au facut, crede-ma se intampla si invers decat ce-ai descris tu acum…
Baietii astia nu au fost atat de destepti daca au vrut sa forteze mana patronului acum cand criza incepe sa loveasca din ce in ce mai dur.Asa cum bine ai spus si tu nimeni nu este de neilocuit ,asta e una din lectiile pe care ni le da viata.