Pentru cine bat clopotele
Sa-l citesti pe Hemingway e ca si cum ai fi spectatorul unei piese de teatru, in care scena e o fereastra uriasa catre actori, fereastra prin care simti mirosurile naturii ce serveste drept decor si emotiile pe care personajele le traiesc. Si e mai mult chiar de atat, pentru ca fiecare isi joaca propriul rol, acela de om, iar tu, spectatorul din mileniul III, care isi construieste viata de zi cu zi pe stabilitatea inchipuita a lumii moderne, intelegi ca verdele cetinilor de pin si albastrul cerului sunt tot ce poti avea vreodata fara sa-ti poata fi rapit.
Romanul Pentru cine bat clopotele e o calatorie intr-o Spanie macinata de razboiul civil dintre fascisti si republicani, la care Hemingway a luat parte ca jurnalist de front si simpatizant al Republicii pe toata durata conflagratiei. In primavara anului 1938 Robert Jordan, american inrolat in armata republicana, sprijinit de o trupa de luptatori de gherila din munti, are de indeplinit o misiune de dinamitare a unui pod in spatele liniilor inamice. Timp de 3 zile el se alatura taranilor pe care razboiul i-a transformat in luptatori si, pregatindu-si lovitura a care importanta o constentizeaza perfect, descopera in munti o viata si o lume noua.
Robert se indragosteste de Maria, un suflet tanar si inocent, aruncat in mijlocul sangeroaselor orori ale razboiului fara cale de scapare, pe care o descopera ca pe o binecuvantare pe care doar el are norocul sa o primeasca si e recunoscator vietii ca i-a daruit o traire atat de minunta. Imbratisat de femeia langa care viseaza sa-si petreaca restul zilelor, Robert devine Roberto in mijlocul padurilor de pin ale Spaniei. Nici macar pentru o clipa insa nu uita ca este soldat si ca scopul sau este sa distruga podul si sa ucida pe oricine i-ar sta in calea indeplinirii misiunii. Stie ca trebuie sa ia vieti si ca propria sa viata nu inseamna nimic pusa in balanta cu victoria care ar salva milioane de un fascism ce avea sa cuprinda Europa ca o molima raspandita de un paranoic mustacios. Acceptarea perspectivei de a muri in orice moment il face pe Roberto sa traiasca fiecare clipa ca pe cel mai frumos vis de pace.
Moartea nu era nimic si in mintea sa nu exista nicio reprezentare a ei si nici teama de ea. Dar sa traiesti insemna un lan de grine in vint pe coasta unui deal. Sa traiesti insemna un uliu plutind in inaltul cerului. Sa traiesti insemna un vas de lut plin cu apa in pulberea treieratului, dupa ce boabele au fost stranse si pleava purtata de vant. Sa traiesti insemna un cal intre picioarele tale si o carabina sub picior si un deal si o vale si un piriu strajuit de copaci si capatul indepartat al vaii si inaltimile de dincolo. [...] Si daca nu exista lucruri gen mult timp sau pentru restul vietii sau de-acum inainte, ci singurul lucru care exista e “acum”, pai atunci “acum” este lucrul care trebuie slavit si-s fericit asa.
La sfarsit iti doresti sa nu se termine si sa continue pe inca o mie de pagini, dar deja clopotele au batut si finalul povestii poate fi doar unul. Ramane gustul unei carti exceptionale si dorinta de a privi cerul acum, maine si in toate zilele care ti-au ramas, mereu pana in ultima clipa.
Articole similare:
Daca ti-a placut acest articol, imi poti scrie un comentariu sau te poti abona la feed pentru a primi cele mai noi articole prin feed-reader.
Si mie imi place H.
Intotdeauna am considerat ca scrie atat de simplist.