Confuzia celebritatii mele
Sambata asta ma intreba cineva daca plec la Chisinau. Am ras. Ce sa caut eu la Chisinau? Mi s-a explicat apoi ca in cel mai recent numar al revistei Esquire, se vorbeste despre un oarecare Vlad Bogos care pleca la Chisinau trimis de institutia la care lucreaza… M-am amuzat de confuzie, chiar nu credeam sa mai existe vreun Vlad Bogos demn de mentionat intr-o revista de calibru. Deh… sunt un om simplu si modest, ce sa pricep eu din confuzia asta?
Azi dimineata, imi aduc aminte de Esquire, revista pe care o citesc de vreo 2-3 luni, si rapesc ultimul exemplar din vitrina unei tarabe, gata de savurat presa de calitate in recursivul meu drum matinal catre uzina. Incep printr-o rasfoire energica, in cautarea pieselor grele. Primul e Ulmanu, cu a sa Romanie. Imi place cum scrie si azi imi povesteste despre Republica Moldova, taramul necunoscut cu oamenii incerti care dainuieste la cativa kilometri de zona mea natala.
Si zice omu’ asa:
“Sincer, nu stiam ca Basarabia are destinatii turistice”, spune Vlad Bogos, un domn care va ajunge pentru prima data la Chisinau la cateva saptamani de la momentul scrierii acestui articol. Nu pleaca din proprie initiativa ci trimis de institutia la care lucreaza. Nu stie nimic despre Moldova inafara ca acolo e comunism si saracie si ca romanitatea e persecutata. Imi face o lista de pareri preconcepute despre basarabeni: betivi, batausi, saraci lipiti, needucati, rusofoni, anti-unire cu patria. Toti barbatii sunt rasi in cap iar femeile sunt gospodine.
Hopa, zic, sa fiu al naibii daca nu eu am zis chestiile astea! Pe 3 februarie, Ulmanu isi provoca cititorii de pe blog la o discutie despre imaginea pe care Republica Moldova si locuitorii sai o au in ochii romanilor. Am raspuns printr-un comentariu cu parerile preconcepute pe care un necunoscator al Moldovei de peste Prut(asta daca exceptam genielele scenete Planeta Moldova) le are despre aceasta tarisoara si pe care le vedeti insirate intre ghilimelele de mai sus si in Esquire-ul din aprilie. A cerut prejudecati, i-am dat ce am avut. Confuzia e ca un alt Vlad spune ca merge la Chisinau intr-un comentariu de mai jos, nu eu. Iata cum Vlad Bogos aparent pleaca la Chisinau, inarmat cu bogatul sau bagaj de cunostinte despre Basarabia.
Deci: Mama, bunica si daca mai e cineva ingrijorat de soarta mea, nu plec la Chisinau! Cel mult o sa beau un vin de Cricova la sfarsitul saptamanii, in celebrarea proaspetei mele celebritati usor confuze din Esquire.
Va recomand sa-l cititi pe Ulmanu in Esquire si pe blog si sa raspundeti cand aveti ceva de spus(pana aici am fost serios, de-acum gata), aveti sansa sa fiti la fel de faimosi ca mine!
Articole similare:
Daca ti-a placut acest articol, imi poti scrie un comentariu sau te poti abona la feed pentru a primi cele mai noi articole prin feed-reader.
Comments
Tare confuzia si vad ca si tu te-ai semnat Vlad Bogos acolo cand ai postat. Nu m-am putut abtine si am postat si eu un roman acolo cam cat Shogun-ul. Doar ca sa imi ecsprim si eu parerile. In general o ard sub pseudonimul Herodot, o sa iti dai tu seama de post daca esti curios ;). Hai sa vizitam Basarabia, pamant romanesc.
Vladutz, da’ sa stii ca dupa ce se termina revolutia, sa stii ca poti merge intr-o scurta excursie la Chisinau. E frumos ca oras. Mult mai frumos decat Bucurestiul! ;)
ups. imi pare rau, Vlad, n-am vrut sa provoc confuzie si ingrijorare printre prietenii tai si membrii familiei. nu sunt prea mandru de eroarea asta, ar fi trebuit sa fiu mai atent. inca o data scuze. si ma bucur ca ma citesti in continuare :).
@mitzi – nu uit, nu uit :)
@sylvestre – intr-o zi o s-o vizitez, macar de curiozitate. Te fac un vin la Chisinau ?
@artistu – s-a terminat? Pot sa ma duc ?
@bradutz ulmanu – nu-s probleme, eu m-am amuzat. Si m-ai facut celebru, ce obiectii sa mai am? De citit, fii pe pace, sunt cu ochii pe cuvinte



Dragut,amuzanta confuzie ! Poti deveni celebru cand iti apare numele intr-o revista de calibru asta .
A, sa nu uiti de vechii prieteni si de rudele de la tara !