Unde NU se termina viata
E fragila viata. Nu e ca un fir de papadie si nici ca barajul Vidraru, e undeva intre. Dar e fragila si doar strania balanta a Universului care se incapataneaza sa zaboveasca in echilibru o face sa nu se spulbere sub atingerea unei fatalitati inevitabile. Greu cuvant e “inevitabil” asta… Dar sa iesim din umbra gandurilor profunde si sa pasim in realitate, zic.
Realitatea fiecaruia incepe din sinapsele bine ascunse intre oricare doua urechi care formeaza o pereche ce impodobeste o teasta altfel pustie. De la cocalar la filosof, toate nasc ganduri si idei, toate au puterea de a rasturna lumea sau macar un scaun la betie. Chestiile astea mici si nervoase picteaza fresca cotidianului si o inrameaza intr-un sistem de valori din care se nasc, pe rand, moralitatea, revolta si, in final, placerea sau calvarul clipei. O mie de indivizi se pot uita la acelasi cotor de mar aruncat pe jos, sa traiasca o mie de emotii diferite si sa gandeasca o mie de ganduri distincte.
Realitatea fiecaruia izvoraste din legatura imposibil de explicat dintre sinapse si cotorul de mar. Irefutabila cugetare, ce candva va fi pictata cu vopsea alba pe panouri albastre in scoli, licee, universitati, teatre, spatii publice, poate chiar si la zoo. E cam inutil sa revin in plan terestru, acum ca m-am auto-zeificat, asa ca…
Spuneam ca viata e fragila si se poate termina oriunde, oricand si oricum. Dar frumos e sa realizezi ca liniile hartilor sunt imaginare si ca praful din ochi nu te orbeste din prima, ci doar treptat, inainte sa-ti cada un pian in cap. Imaginea pianului zburator o datorez desenelor animate din copilarie, in caz ca va intrebati. Televiziunea ucide sinapsele, din frageda pruncie pana la senila batranete, in asa hal incat te arunca in bratele unui demon si mai consumator de resurse – calculatorul. Nici macar nu incep sa-l descriu pe “cel rau”(asa cum va fi numit de azi inainte in ograda mea calculatorul), spun doar ca incercand sa fug de el, ma refugiez in povestile pe care mi le pastreaza paginile putin ingalbenite sau imaculate si mirosind inca a tipografie ale cartilor. Dar sinapsele? Supradoza de manipuare, supradoza de simulare a realitatii, supradoza de fanezie si zilnica supradoza de realitate, atat primesc micii si nervosii mei prieteni. Atentie, sunt pe cale sa emit o a doua cugetare epocala in aceeasi pagina!
Viata nu se termina in televizor, nici in monitor si, oricat de placuta e ratacirea printre randuri, ea nu se termina nici in carti. Viata se termina cand cade pianul, dar pana atunci sinapsele mici si nervoase vor sa respire. Sper ca n-a inteles nimeni ca trebuie sa-si dea o gaura in cap cu vreun burghiu de 16, nu asta era ideea. Acum afara cu voi!
Randurile de mai sus imi sunt dedicate mie in incercarea de a petrece mai putin de 14 ore pe zi in fata unui monitor. Ironic, stiu.
Nu exista articole similare.
Daca ti-a placut acest articol, imi poti scrie un comentariu sau te poti abona la feed pentru a primi cele mai noi articole prin feed-reader.
Ce frumos asterni cuvintele, care fie vorba intre noi si mie mi-au trecut prin cap.Asta este o discutie lunga la o cafea sau o bere, intr-o seara linistita si tihnita.