Printre pagini
O carte noua si necitita e un colt de Univers pe care telescopul abia l-a descoperit, dar nu i-a descifrat inca tainele. E ca dimineata zilei de Craciun din copilarie, cand te trezesti nerabdator sa-ti vezi cadourile de sub brad. O carte e o calatorie intr-o lume schitata de cuvintele omului din spatele paginilor si inviata prin ochii mintii cititorului. Asta o face unica pentru fiecare.
Imi place sa calatoresc, sa-mi las mintea sa rataceasca prin locuri in care nu voi calca niciodata. Sa va povestesc pe unde am umblat, poate va fac pofta de o plimbare. Din toate tarile in care am fost, niciuna nu se compara cu Rusia, asa ca incep de acolo.
La Petersburg inima mi-a accelerat cand auzeam pasii apropiindu-se de usa batranei camatarese si il vedeam pe Raskolnikov strangand din nou toporul in maini. Am hoinarit apoi prin vechiul oras, pe urmele eroului innebunit de remuscari si haituit de halucinatii, pana la intalnirea cu Razumihin dintr-un hol intunecat, cand ceva straniu trece intre cei doi prieteni, “o idee, o parere, ceva infiorator si groaznic, umbra adevarului se strecoara intre ei”. A fost poate cea mai intensa calatorie a mea, dar nu si ultima pe taram rusesc.
Intr-un mic targ de provincie i-am cunoscut pe Karamazovi. Am suferit alaturi de vulcanicul Dimitri si l-am compatimit, l-am admirat pe Alexei pentru forta spiriului sau atat de viu, l-am banuit pe Smerdeakov, dar niciunul nu m-a fascinat ca Ivan. Am asistat la exceptionala discutie dintre el si musafirul sau misterios, in care universul, divinitatea si moartea se topesc in itele unei filosofii pe care nu pot pretinde ca am inteles-o in totalitate. Nici nu aveam cum, pentru ca musafirul lui Ivan, acel domn rafinat cu mustati rasucite, nu este nimeni altul decat Diavolul. Cum as putea sa uit asa ceva? Nu m-am oprit aici si am luat drumul Italiei.
L-am urmat pe Guglielmo prin tenebrele manastirii in care Inchizitia isi joaca sfantul rol si am privit din departare incendiul care mistuie biblioteca si pierde in flacari cartea care nu trebuie sa fie citita. Nu m-am saturat de necunoscut si m-am aruncat in urmarirea lui Jacopo Belbo prin Europa bantuita de o fantoma veche de veacuri, de pendulul unui fizician si de un Plan, de cavaleri teutoni, de masoni si de nebuni. A fost un joc al mintii teribil! Apoi am descoperit un alt titan al cuvintelor si el m-a calauzit intai spre un alt continent.
Am vaslit alaturi de batranul Santiago, urmarind pestele urias in imensitatea oceanului, iar celalalt batran, cel din spatele din spatele paginilor, mi-a povestit vise cu tarmurile Africii strajuite de lei. Nu puteti intelege frumusetea acelui vis decat gustand din minunata poveste a batranului si a marii. Am strabatut padurile Spaniei alaturi de Robert Jordan, intrebandu-ma pentru cine vor bate clopotele la final, cand raspunsul il citisem inca din prima pagina. N-am regretat deloc efortul.
Nici n-am apucat sa va istorisesc despre cum l-am cunoscut pe Leonardo Da Vinci, sau despre luptele cu tauri de la Pamplona sau cum am evadat din inchisoarea dintr-un turn al Parmei, dar n-as vrea sa va plictisesc daca n-am reusit sa fac asta deja. Mai sunt atatea de povestit, dar nu vreau sa va fur placerea descoperirii altor poteci prin lume, ascunse printre pagini. Poate alta data, dragii mosului.
Imi plac povestile si ma tratez cu povesti. E cea mai frumoasa slabiciune pe care o am.
Nu exista articole similare.
Daca ti-a placut acest articol, imi poti scrie un comentariu sau te poti abona la feed pentru a primi cele mai noi articole prin feed-reader.
Comments
Cea mai buna pledoarie pentru rolul literaturii, pe care am auzit-o vreodata, spunea ca literatura iti ofera un pasaport ce te poarta prin toate locurile si timpurile (parca Liiceanu, dar nu sunt sigur). Frumos, prin unele locuri am fost si eu, ma mir ca nu ne-am intalnit :)
Ce post frumos. :)
Am recunoscut toate cartile in afara de una.
Dar nu ai amintit un lucru. Sunt sigura ca intr-una din calatoriile tale, macar o femeie ti-a facut sagalnic cu ochiul? Care? :)
@printesa – Crima si pedeapsa e o carte extraordinara prin prisma analizei delirului lui Raskolnikov. Te face sa simti trairile personajului ca pe ale tale. Refuz religia, dar am o spiritualitate a mea.
@boogye – nu citisem chestia asta, dar e intr-adevar similara cu viziunea mea. Cat despre intalnirea din carti, ai zis o vorba maxim de metafizica :)
@Tomata cu scufita – Multumesc :)
M-ai prins cu omisiunea neintentionata. Cei drept nu prea m-a atras nicio femeie din carti, le gasesc pe cele reale mult mai… sa zicem vii, inafara de una – Sekure, iubita lui Negru din Ma numesc Rosu, a lui Orhan Pamuk. E un personaj in care se imbina fiica, mama si iubita, adica cele 3 fete ale unei femei adevarate.
Am rosit, e bine?
O lectura ce parca mi-a oglindit gandurile…:) Intr-adevar, citind, transcendem realitatea, rutina cotidiana si pasim intr-un univers de-a dreptul fascinant. Desi inca n-am depasit hotarele tarii, am nevoie doar de-o carte buna pentru a calatori. Cat despre personajele feminine din carti, eu mereu m-am regasit in Olguta Deleanu. Lasand la o parte subiectivitatea (daca ma gandesc bine, ‘La Medeleni’ cred ca ramane inca favorita mea, chiar si dupa multe carti citite), consider ca e un personaj extrem de bine conturat, cel mai reusit din literatura noastra. Firea ei efervescenta si personalitatea ei puternica m-au captivat imediat. La polul opus in ceea ce priveste personajele interesante si memorabile din carti ,se afla Emma Bovary, din punctul meu de vedere. ‘Doamna Bovary’ e una din cartile de referinta care m-a dezamagit. Si cred ca ar trebui sa ma opresc aici :)
Daca mergem pe principiul asta, crede-ma ca blogul ar fi mai mult al meu decat al tau :)). Am mai primit atentionari in acest sens :). Oricum, imi place cum scrii, asa ca ti-ai mai castigat un cititor fidel.
ti-a placut Crima si pedeapsa? Sa inteleg ca esti credincios sau doar ti-a placut analiza psihologica? Ai vazut ca Dostoievski era credincios, in romanele lui pleca de la premisa existentei Lui….