Apoteoza vagului
Va marturisesc in seara asta cel mai intunecat cosmar pe care subconstientul mi-l serveste uneori. In visul acela, se face ca sunt fata in fata cu cineva foarte drag mie si ascult ce-mi spune, dar, cand vreau sa-i raspund si sa-i descifrez toate tainele gandirii si simtirii mele, in acel moment de gratie… sunetele nu ies chiar daca eu vorbesc. Sunt mut si ma chinui sa silabisesc macar cele mai importante doua cuvinte din viata mea si nu pot. Cosmarul meu e sa nu pot sa vorbesc.
Asta se intampla in vis, realitatea imi ofera voce si cuvinte, dar ziua de azi mi-a adus o frustrare enorma, ce imi aduce aminte de mutenia ireala.
In seara asta am inceput sa scriu un articol despre un alt cosmar de-al meu, unul pe care l-am trait deja. Articolul se numeste Falimentul unui mod de gandire si spune o poveste foarte adevarata si neverosimila despre Romania si despre “cat de greu e viata” aici. Ecranul s-a umplut in cateva minute de randuri pline de patima, dar totusi goale de mesaj, doar abstracte. Goale pentru ca lipsesc cele 2-3 nume care ar da o alta greutate textului. Nu pot sa le scriu acum, nu pot sa spun toate cate m-au macinat in perioada ce ar fi trebuit sa fie “cei mai frumosi ani”. Ar insemna sa arunc pe apa blogului 5 ani de detentie truda. Si pariez ca n-o sa puteti dormi la noapte de grija unui faliment al unui mod de gandire!
Uite-asa, demonul meu real, fie el si rapus, reuseste sa faca mutenia reala. Ma bucur doar ca toata mizeria asta mi-a dat ocazia sa folosesc sintagma din titlu, citita din Cioran si, evident neinteleasa, candva, cand eram mult mai mic si mai naiv. Si are si sens!
Nu exista articole similare.
Daca ti-a placut acest articol, imi poti scrie un comentariu sau te poti abona la feed pentru a primi cele mai noi articole prin feed-reader.
.to infinity and beyond!