Ratacire
Au trecut 3 ani de cand scriam Furnica. Cred ca sunt vreo 6 de cand am scris primul paragraf al acestei povestioare care pana astazi a ramas cel mai aproape de mine din tot ce am mazgalit de atunci.
Ratacesc din cand in cand prin categoria atat de optimist numita Tentative literare si recitesc cele cateva pagini cu sete, de parca as astepta sa descopar o mare taina despre mine in propriile cuvinte. Ploaia, Trandafirul si Fulg imi reinvie momente de mare tulburare spirituala, in care cuvintele au curs in cascada, iar spiritul critic amortise in asteptarea fiecarui deznodamant. Am realizat ceva in seara asta. Pasiunea penru scris si pentru inventat povestioare m-a facut sa bat cararile Internetului la inceput, dar daca ultima tentativa literara dateaza deja de 2 ani, ce am mai facut de atunci?
Intre timp am scris, am filosofat mult, am trait multe dezamagiri si marunte multumiri de sine, am stat pana tarziu in noapte cand zana rabdarii m-a vizitat si am facut ceea ce am descoperit ca ma defineste. Dar sufletul nu mi l-am mai deschis larg in fata inspiratiei demult pentru ca sunt mereu grabit… Cred ca m-am nascut in graba si alerg spre un final pe care parca l-am stiut dintotdeauna, cand mai am o gramada de timp sa ajung acolo.
In scris ma grabesc, sunt entuziast si uneori naiv, ma incurc alteori in propriile idei prea intortocheate si incetosate si sunt frustrat cand n-am reusit sa ating nicio coarda a vreunui cititor. Ma grabesc sa judec, ma grabesc sa scriu, ma grabesc sa citesc, ma grabesc sa public, ma grabesc mereu. Foarte greu ma deconectez de la fluxul gandirii mele ultra-critice si realizez ca sunt o masinarie de prejudecati si deductii proprii care nu se opreste niciodata. Sunt un robot care trudeste la corporatie, citeste pe diagonala kilometri de site-uri, asculta masinal muzica la casti in tramvai ca sa nu auda oamenii, inghite cu lacomie paginile clasicilor si adoarme bustean fara sa stie ca s-a mai dus o zi.
Am uitat sa simt, am uitat sa scriu povesti. E timpul sa incetinesc si sa ascult si alt glas decat cel al ratiunii mele reci si necrutatoare cu tot ce e diferit de himera perfectiunii. E prea mult daca spun ca e timpul sa ma reinventez?
Am insiruit marturisirile de mai sus, care altfel nu-si aveau locul aici, nu doar pentru mine. Acum extrapolez. Cel mai bun timp pentru a inventa sau reinventa un “eu” este acum pentru oricine. Luati o pauza! Gasiti puterea de a spune nu ratiunii reci si de a imbratisa o dimineata cu soare in locul unui birou ornat cu deseuri aparent utile! Hraniti-va sufletele, dragii mei! Lasati mintea sa zboare catre vise aparent irealizabile si urmariti-o tiptil pe cararea catre ele!
Respir adanc acum. Public aici farame de cuget si uneori cotloane de suflet. Am facut asta de 499 de ori pana azi. Tocmai ati citit insemnarea cu numarul 500. Are fix 500 de cuvinte. M-am jucat putin, recunosc.
Articole similare:
Daca ti-a placut acest articol, imi poti scrie un comentariu sau te poti abona la feed pentru a primi cele mai noi articole prin feed-reader.
Comments
Lasa-ma nene, ca in liceu luam vrafuri de premii pe la regionale cu proza mea scurta iar in trei ani de facultate am scris trei capitole dintr-un roman :P
Nu cred ca te-ai nascut in graba ,astea sunt timpurile in care traim, toata lumea se grabeste , numai ca tu esti prea exigent cu tine si vrei perfectiune.
E bine ca ai constietizat faptul ca trebuie sa iei piciorul de pe acceleratie si sa te bucuri de lucruri banale chiar si de rasaritul soarelui pe care in viteza cu care traim nici nu-l mai observam. E timpul sa fii mai relaxat si sa te bucuri de o plimbare in parc, de o carte, de intalnirile cu prietenii, de ce nu chiar si de o omleta buna.
Scrie in continuare pentru ca ai talent, faci asta din pasiune ,stiu.