A gresi
…e omeneste si oricine o face macar o data in viata. Greselile sunt de atatea feluri incat nicio minte, oricat de cuprinzatoare si stapana pe sine ar fi nu poate sa le prevada si sa le elimine. Diversitatea erorilor noastre e pur si simplu covarsitoare. Atunci, nici nu e de mirare ca gresim cu totii inevitabil si ca perfectiunea nu poate exista decat intr-o minte absorbita in totalitate de cararea pe care gandurile alearga.
Nimic nu e perfect. Nimeni nu e perfect. Omul greseste pentru ca nu tace cand ar trebui sa asculte, pentru ca poate mai putin decat simte sau pentru ca i se pare ca vede mai mult decat pot ochii sa-i cuprinda. Poti avea impresia ca o greseala ti-a distrus viata ta sau pe a altcuiva si poti chiar sa ai dreptate, dar nu asta conteaza. Ironic, dar greseala in sine e cea mai putin importanta.
Ce conteaza e sa ai puterea sa admiti ca ai gresit. Sa recunosti fata de tine si apoi fata de oricine ai fi atins in drumul tau e primul pas si cel mai greu de facut. Al doilea e sa incerci sa indrepti orice ai fi facut, iar cine nu face asta e cu adevarat tampit. A gresi e una si se poate intampla oricui, dar a lasa lucrurile neindreptate e pura ignoranta. Uneori realizezi foarte tarziu ca ai gresit si crezi ca e prea tarziu pentru a mai schimba ceva, insa niciodata nu e prea tarziu sa faci un bine oricat de mic tie sau altcuiva.
Dar poate e chiar prea tarziu si nu mai poti indrepta tot. Esecul face parte din joc. Cum care joc? Viata.
Propriile greseli te invata mai mult decat orice sfat oricat de bun si bine intentionat ar fi. Pana nu iti lovesti teasta personala de tocul usii n-o sa stii sa treci cu bine de prag chiar si pe intuneric. Cucuiele dor, dar durerea se dizolva in uitare cat timp fruntea se descretese intr-un zambet de multumire. Sec si adevarat.
Nu exista articole similare.
Daca ti-a placut acest articol, imi poti scrie un comentariu sau te poti abona la feed pentru a primi cele mai noi articole prin feed-reader.
Comments
No comments yet.
Leave a comment