Romanu’ si ciolanu’
Romanu’ si ciolanu’ sunt frati pe viata. La epocala intrebare: “Mancam sa traim sau traim sa mancam?” noi romanii avem raspunsul, dar nu-l putem rosti cu nonsalanta pentru ca nu-i frumos sa vorbesti cu gura plina. Suntem niste finuti. Poate nu suntem doar noi mancaii planetei, dar eu ma limitez cu ideile reformatoare la parcela pe care dau cu sapa.
De cativa ani mananc cel putin o masa pe zi inafara peretilor numiti minicinos “acasa”. Scos din comfortul in care am crescut suficient de mare incat sa fiu mereu calm, observ ca gestul de a plati masa inainte de a o manca il face pe om dintr-o data de cel putin doua ori mai infometat. Evident, am remarcat asta intai la mine si apoi la mesele din jur, intr-o dupa-amiaza de sambata, undeva in Romania.
Am platit-o, o mananc pana la ultima farama chiar daca risc sa explodez intr-o mie de bucati! Indoparea disperata e filosofia romanului cand mananca in oras, incepand de la masa subsemnatul si ramificand pana la ultima bomba care serveste mici dubios de aromati si infricosator de ieftini. Simtim nevoia sa mancam tot din farfurie/lipie/cutie de carton indiferent de satietate, doar pentru ca am platit deja si nu suntem fraieri sa iertam ceva. De ce?
Am uitat complet de gust, de placerea unei mese si a unei conversatii? Aparent da. Mancam pentru a trai, e adevarat, dar de ce sa nu savuram pe cat posibil fiecare masa, fie ea compusa din fast-food sau mancare ca la mama acasa? E timpul reinventarii pe toate planurile, iar stomacul e un loc strasnic de inceput. Jos cu lenea de dupa masa! Traiasca papilele gustative!
In incheire, eu, Vlad Bogos I(a se citi Intaiul), mancau de cariera, declar ca voi fi frate cu ciolanu’ toata viata dar il voi iubi platonic si cu moderatie, fara sa-l sufoc cu afectiunea mea vesnica. Mai e cineva cu mine sau sunteti toti prea ghiftuiti sa mai tastati?
Nu exista articole similare.
Daca ti-a placut acest articol, imi poti scrie un comentariu sau te poti abona la feed pentru a primi cele mai noi articole prin feed-reader.
Comments
misto articol!
norocul meu e ca ma cam doare-n pix de trenduri; in plus, locuind intr-un oras mic de provincie, fosta capitala a Tarii Romanesti, am fost si inca sunt scutit de fast-fooduri, mac donalds-uri, si alte balarii de genul asta…
si astfel, eliminand rapid tot ce ne provoaca greata in jurul nostru, ajungem sa constatam cu surprindere ca mai avem timp si de lucruri absolut normale, de multe ori banale, care ne infrumuseteaza viata…
PS partea mai nasoala e cu fiicele mele, care sunt doar un pic acaparate de tendinte..ce sa mai, am mult de lucru cu ele, sa le fac sa priceapa anumite chestii…
o zi frumoasa, spectaculoasa!
Problema nu e doar cu fast-food-urile traditionale. Noi ne plangem aici de faptul că la un banal şi amărât împinge-tava din fundul Bucureştiului trebuie să ne batem ca nişte lei şi să mâncăm prânzul în mijlocul dimineţii ca să nu rămânem înfometaţi :)
Zi de zi viata se deruleaza parca tot mai ametitor,incat nu mai avem timp nici sa mancam o masa pe zi tihnit si linistit si de multe ori mi s-a intamplat sa nu simt gustul mancarii chiar daca la noi in familie se gateste serios romaneste.
Sa nu uitam maestre mâncău de faptul că sute de ani de relaţii prietenoase între noi şi poporul turc ne-au lăsat şi alte cadouri legate de masă. Rezultatul îl vedem zilnic până şi la noi la fabrică – lumea se năpusteşte cu furie pe castroane şi farfurii cu noaptea în cap iar la orele normale pentru un prânz nu se mai găseşte nimic.
Orele 11:55 sunt un fel de start în cursa infernală a mâncatului cât mai rapid înainte celorlalţi muncitori hămesiţi.
Dar la urma urmei trăim ca să mâncăm. Iar faptul că noi doi ne-am găsit să o facem pe-a cei doi moşi de la Muppets nu dovedeşte decât că suntem încă ofuscaţi că nu am ajuns prea târziu şi n-am mai prins felurile de mâncare bune :)