O mostenire regasita

Exista o mostenire pe care o primesti chiar la nastere de la parinti si bunici indiferent de relatia pe care ai avut-o cu ei. Nimic din ce poti cumpara in viata nu poate intrece in valoare mostenirea culturala, pentru ca fundatia aceasta, pe care se formeaza caracterul, te defineste ca om si nimeni nu-ti poate lua aluatul din care esti facut. De asta e minunat sa poti s-o cunosti.

IMG_4271

Duminica m-am intors de pe meleagurile natale ale mamei. Mai fusesem acolo de cateva ori, insa niciodata nu am realizat insemnatatea unei astfel de intalniri cu radacinile familiei din care provin. Oamenii mi-au vorbit inconstient, din suflet si priviri, dincolo de povestile pe care le-am depanat dupa multi ani in care nu ne-am intalnit. Am gasit raspunsuri pe care nu le cautam dar care s-au potrivit perfect in mozaicul vietii mele de acum, pe care incep la 24 de ani s-o inteleg in profunzimea ei haotica. Pentru prima oara, dincolo de ratiunea rece, am inteles nevoia de apartenenta a oamenilor de pretutindeni, nevoia de repere a copilului care paseste pentru prima oara in viata si fiorul descoperirii unor viziuni noi intr-un loc in care timpul pare ca sta in loc. E ca si cum as fi deschis ochii pentru prima oara intr-un loc in care am trait mereu.

O data in plus mi-am intarit ideea ca nu conteaza geografia din care vii, ci din ce esti facut. Sa-ti cunosti radacinile inseamna sa te cunosti pe tine. Macar o data in viata merita sa faci o calatorie de regasire a mostenirii culturale pe care se sprijina intreaga ta fiinta. S-ar putea sa te incante ce vei descoperi.

Articole similare:

  1. Toate la timpul lor

Daca ti-a placut acest articol, imi poti scrie un comentariu sau te poti abona la feed pentru a primi cele mai noi articole prin feed-reader.

Comments

E-adevarat ca oricat ai fi de departe de locul in care ai deschis ochii, atunci cand ajungi acolo te simti copil si parca nu mai ai atatea griji si probleme care ne framanta zi de zi.Este un sentiment ca ai picioarele bine infipte in pamant,pamantul natal.

true, true…

…ai redescoperit mostenirea de la bunicu Mihai, a? :P

@Ankh a lui si nu numai :)

OMG! is there more???

aa…da …mi-am amintit: “2 babe sanatoase”! mi scuzi…retrag commentul de mai sus :D

Leave a comment

(required)

(required)