Robinson
Ce vrei sa te faci cand vei fi mare?
Ecoul intrebarii la care toti am raspuns in copilarie se pierde pe masura ce trec anii, impreuna cu fiecare vis devenit nostalgie. Cu toate astea, uneori sunetul de gong declansat de aspiratiile timpurii revine la fel de viu si de intens cum a rasarit din mintea unui copil care nu a gustat inca din marul numit viata. Poate aducerea aminte sa starneasca mai mult de un zambet? Probabil ca nu, dar un zambet nu e putin lucru.
Cand eram doar un sfert de om stiam ca vreau sa ma fac doctor cand o sa fiu mare. Visam operatii pe creier si vieti salvate. Eram naiv, dar mi-a trecut si apoi am ales o cariera serioasa in arheologie. Vroiam sa descopar chestii ingropate in pamant si sa port fascinana palarie a lui Indiana Jones. Apoi mi-am dat seama ca vocatia mea este cea de arheolog de dinozauri(paleontolog suna a doctor si depasisem momentul). Cativa ani si cateva meserii neortodoxe mai tarziu, intr-o zi insorita de toamna, m-am trezit ca sunt inginer si ca sa visez la cu totul altceva.
Pasesc pe un trotuar din Militari, intr-un Bucuresti insorit de octombrie. Creierele se concentreaza pe supravietuire aici, dinozaurii sunt departe si nici macar palaria n-am apucat s-o incerc. Sunt in drum spre uzina multinationala, traversez strada si incerc sa plutesc deasupra gandurilor, cand, de undeva din casa parinteasca, de demult, de departe, de nicaieri, se aude ecoul uitat al viselor mele timpurii. E Robinson Crusoe, eroul copilariei mele! Aici, in Bucuresti, in toamna lui 2009, in fata mea, romanul lui Daniel Defoe asteaptea pe marginea tarabei sa-l duc in mica mea biblioteca de exil.
Prima oara i-am auzit povestea citita de bunicul, pe cand nu stiam inca sa leg literele intre ele si m-a fascinat de fiecare data(au fost multe ascultari si apoi recitiri). Asa mi-am descoperit primul nemesis de care-mi pot aminti - canibalii de pe insula lui Robinson, tot de acolo a inceput si obsesia de a face totul de unul singur. Poate fi o poveste mai inspirationala decat supravietuirea unui naufragiat pe o insula pustie timp de aproape 30 de ani? Mai presus de orice nazuinta sau inclinatie, copilul isi gaseste modelul intr-un personaj bine definit, care are un nume, o ocupatie si acel ceva care-l face extraordinar. Marturisesc acum ca, in copilarie, mai presus de orice mi-am dorit sa fiu Robinson.
Fascinanta nu e amintirea eroului si evidenta lui divinizare de catre pustiul de 5 ani cu urechi clapauge, ci paralela pe care o fac intre Robinson si personalitatea mea de astazi(cu aceleasi urechi clapauge). Nu construiesc aici imaginea eului meu robinsonic(nu cautati termenul in dictionar, nu exista, tocmai l-am inventat), ci propun ceva mult mai palpitant. Draga cititorule, incearca sa-ti amintesti cine a fost eroul tau real sau fictiv in copilarie si, privindu-te acum, afla-ti orizontul comun cu el. Incearca asta inainte sa citesti mai departe! Aveti ceva in comun cu siguranta, aveti ce vorbi la o bere, altfel n-ar fi eroul tau, nu-i asa?
A meritat zambetul?
Nu exista articole similare.
Daca ti-a placut acest articol, imi poti scrie un comentariu sau te poti abona la feed pentru a primi cele mai noi articole prin feed-reader.
Comments
“sunt atatea meserii frumoase si trebuie`ncercate”
Robinson poate a venit in gandul tau la momentul in care a reusit sa te atinga cel mai mult, cu siguranta gasesti si un alt erou in visele tale inca din copilarie cu care te poti identifica sau poti gasi orizonturi comune.
Dar poate ca restul meseriilor le-ai fi facut cum zice Cheloo:
@Alinutzul – daca te-a invatat si TEHNICA e un adevarat zeu!
@Marius – Citisem articolul tau cu Robinson de anul trecut. Si nu stiam de unde acest deja vu! Tare :)
Eroul meu in copilarie a fost un personaj colorat si bun pe nume GigiTelecom, care imi facea toate poftele si care m-a invatat aproape tot ce stiu astazi.