Razboi si pace sau Cum sa nu scrii recenzia unei capodopere
Razboiul si pacea au o singura piesa comuna, dar aceea e cea mai puternica si in acelasi timp fragila entitate – oamenii.
Aceste randuri vin dupa doua luni in care cele 4 volume ale romanului Razboi si pace, al lui Lev Nikolaevici Tolstoi, mi-au rapit cugetul inchizandu-l intr-un univers in care omul simplu scrie cu propriul sange file din istoria lumii. De cand am inceput sa scriu acest articol au mai trecut alte doua luni, timp in care a fost scis si sters de cel putin 10 ori. Simt ca scriind aceasta cronica profanez un monument inchinat tuturor popoarelor si dedicat intelegerii istoriei universale, dar incercand sa nu arunc vreo umbra asupra buchetului de raze cuprins intre copertile romanului, indraznesc sa continui… prin a nu scrie o recenzie pentru Razboi si pace.
Nu pot pune in cuvinte nimic ce ar putea aduce un plus cartii in ochii unui potential cititor, nu mai e nimic de explicat, nimic de adaugat, niciun rand lasat nesubliniat – e pur si simplu cartea perfecta. Nimic din ce as putea scrie eu sau oricine altcineva nu ar putea cuprinde in vreun fel valoarea imensa a romanului, care picteaza in cele peste 2000 de pagini o fresca istorica, politica, sociala si culturala a Rusiei inceputului de secol XIX. Tolstoi a facut din Razboi si pace nu doar una dintre cele mai stralucite opere literare din istorie, ci a rescris istoria insasi poporului rus, lasand cu acest prilej mostenire intregii omeniri un tratat de psihologie sociala unic.
Lectura romanului poate parea dificila prin prisma celor 4 volume amenintator de stufoase, dar de indata ce incepi sa descoperi ratiunea stralucita si ironia fina din spatele randurilor, intelegi ca esti pe cale sa primesti mai mult decat o poveste. De la inflacararea batranului Kutuzov care, napadit de lacrimi la parasirea si incendierea Moscovei din 1812, exclama: “Rusia nu-i in Moscova, ea e in inimile fiilor ei!” la profunzimea cugetarii lui Pierre “Noi credem ca de indata ce am fost scosi de pe ingustul nostru drum, totul e pierdut; cand, de fapt, abia atunci incepe frumusetea si maretia vietii.”, sufletul rus se dezvaluie cititorului sub pana unui maestru al cuvantului. E pur si simplu minunat!
In clipa cand am terminat de citit Razboi si pace m-am intrebat: Oare tocmai am citit cea mai buna carte scrisa vreodata? Poate ca sunt cuvinte prea mari pentru a fi rostite de un inginer ratacit printre randuri si chiar nu e imporant raspunsul. Valoarea romanului Razboi si pace, la fel ca a oricarei alte carti, se afla in cititori si in ideile care se nasc din discutiile lor. Sper ca v-am facut pofta de lectura sau macar de discutie. Nu musai aici, ci oriunde.
Articole similare:
- Recviem pentru Est
- Suflete moarte – o poveste inca vie, dupa 160 de ani
- Viata si vremurile lui Michael K
- Un erou al timpului nostru
- Evgheni Zamiatin si Noi
Daca ti-a placut acest articol, imi poti scrie un comentariu sau te poti abona la feed pentru a primi cele mai noi articole prin feed-reader.
O puteai rezuma la : Napoleon pierde si imediat sareau fanii :P