Vicii
Fondul sonor al celor ce urmează nu poate altul, aşa că apăsaţi pe play, citiţi şi cugetaţi.
Cheloo feat. Bitza – vicii
Un plasture, un chinez, un dialog
Un prieten îmi spune că vrea să se lase de fumat, că tot vede reclame la plasturi. O zice în glumă, că suntem oameni mari şi avem voie să râdem de orice. Ironia nefiindu-mi străină, discuţia degenerează şi ne imaginăm cum ar fi o lume în care ţigările sunt înlocuite de plasturi.
Eu: nu ţi-ar ieşi să fumezi plasture din ăla. se aprinde greu, fumu’ e nasol. nu ţi-ar ieşi!
CingBao: da… “eu ies în pauză la un plasture”
Eu: auzi frate, n-ai un plasture?
Eu: sau… mi-am uitat plasturele în altă haină
Eu: sau iar scumpesc ăştia plasturii? sunt nesimţiţi?
CingBao: deoarece consumul de plasturi a întrecut consumul de ţigări, statul introduce acciza pe plasturii cu nicotină
Eu: pentru sănătatea dumneavoastră evitaţi consumul excesiv de plasturi
CingBao: da? el? serios? acum un an? plasturi? saracu’ era aşa de tânăr!
Eu: frate am nişte draci, hai la un plasture că nu mai pot!
Gânduri despre o evadare
Vicii – despre asta vorbim. Viciile sunt a doua natură a omului care tinde să devină prima în momentele în care acel pitic ce-şi are sălaşul pe creier se trezeşte şi îşi cere tainul. Viciile sunt oazele noastre din mijlocul deşertului pe care mintea fiecăruia îl cutreieră fără să caute nimic. Inconştient toţi căutăm ceva şi cum căutarea durează cam cât o viaţă e normal să mai obosim şi să evadăm în ceva. Acel ceva se întâmpla ieri, se petrece şi azi şi probabil că se va repeta şi mâine. Gestul aleator devine permanent, distracţia măruntă a minţii se transformă în obişnuinţă, evadarea devine viciu.
Tutunul elegant ambalat şi paharele în plus pândesc la tot pasul, gata să servească oricui caută o oază. Ţigara nu intră singură în gură, nici sticla nu seacă din proprie initiava şi aşa se pierd mulţi. Nu, nu e doar un pas de la prima evadare la obsesie, dar pe drum călăuza cea mai sigură e ignoranţa. Suntem obişnuiţi să închidem ochii la mizerii şi nedreptăţi, un rău mărunt mascat în bine pentru propria persoană trece neobservat în cascada de senzaţii în care alunecăm pe nesimţite. Primul pas în a-ţi face mai puţin rău sau în a da un sens momentelor de dulce amorţire e să descoperi în sine obsesia. Încep eu şi continuă în gând cine îndrăzneşte.
Sunt eu însumi şi am un viciu
Sunt Vlad Bogos şi sunt obsedat de cărţi. Le cumpăr oricând şi de oriunde, mă gândesc la ele în tramvai şi când mănânc, vorbesc despre ele ca despre copiii mei, îmi place să le privesc pe rafturile bibliotecii, pe masa mea sau pe podea, le mângâi şi le miros, le întorc paginile cu patimă, le citesc şi le rumeg mult timp după. Unii spun că aş fi cărturar, frumos ar fi să fie mai mult decât o obsesie. N-am terminat.
Sunt Vlad Bogos şi sunt irezitibil atras de cultura rusească. Fanatismul naţional cuibărit în suflete atât de zbuciumate, de la străzile Moscovei şi ale Sankt Petersburgului pe care colindă personajele lui Dostoievski, la câmpuri de luptă unde Tolstoi slujeşte umanitatea, totul mă face să mă simt ca acasă între ruşi. Uneori exagerez şi ştiu asta. Încă n-am isprăvit.
Sunt Vlad Bogos şi îmi petrec anii tinereţii pe Internet. Bloghez de 4 ani, de vreo 2 scriu în medie un articol la două zile, citesc vreo 40 de bloguri(în tinereţe erau 100) şi câteva ziare online zilnic, de câteva luni mă folosesc de Twitter cu sârguinţă, am mulţi amici şi colegi de care mai aflu câte ceva doar de pe Facebook, de ieri am cont de Tumblr şi îmi verific mailul dimineaţa şi seara. Ştiu că pierd mult timp şi mulţi neuroni aiurea, dar nu pot să nu fiu online într-un fel sau altul. Am început să mă tratez închizând opţiunea de net de pe telefon.
Acum e rândul vostru.
Epilog
Discuţia începută mai sus cu prietenul meu chinez are şi un final:
CingBao: îţi zic eu. dacă te mai enervează rău ceva, du-te dup-aia în pauză 10 min. uite, ia plasturele ăsta şi o cafea decaf, şi o să fie ok
Eu: şi apoi să ne comandăm o shaorma fără carne şi sosuri şi cu cartofi fierţi nu prăjiţi
Eu: am fi nişte trişti
Căutarea despre care vorbeam nu poate să aibă acelaşi ţel pentru noi toţi, dar concediind călăuza numită ignoranţă, fiecare poate face o călătorie de poveste.
Viaţa înseamnă echilibru.
Nu exista articole similare.
Daca ti-a placut acest articol, imi poti scrie un comentariu sau te poti abona la feed pentru a primi cele mai noi articole prin feed-reader.
Hehe…daca nu ar fi viciile, particularitatile, pasiunile, preferintele, obsesiile, piticii astia de pe creier de care vorbesti…am fi atat de stersi si de uniformi…n-ar mai avea viata nici un gust.
Inafara de rusi :P nu vad ce ar putea sa fie rau in “viciile” tale…sunt maidegraba pasiuni :)