Gladiatorii
Un disc de foc se ridică încet din spatele coloşilor de piatră. Mereu acelaşi, mereu stăpân al zilei, mereu aducător de speranţă, niciodată mai frumos ca atunci când alungă întunericul. Canionul prin care şuvoiul de oameni curge fără încetare străluceşte ca aurul când soarele se eliberează din umbra rece a uriaşilor. Nu-l poate privi nimeni, dar el îi vede pe toţi.
Zumzetul defilării de pe strada murdară ajunge în toate urechile şi de acolo pătrunde în toate gândurile. De aceea toţi vor acelaşi lucru: să zboare. Paşii grăbiţi par să capete aceeaşi cadenţă apăsată în preajma arenei, la ora când ochii au înţeles din nou lumina. Lupta dimineţilor reci şi a celor calde are la capăt perechea de aripi la care visează fiecare gladiator, tânăr sau bătrân, slab sau puternic, viclean sau naiv. Cu toţii vor să urce treptele către mirajul care-i ridică din rândurile luptătorilor de rând în tagma celor aleşi… să zboare.
Se strâng rândurile în arenă. Minţile se golesc de gânduri în aşteptarea clipei când iadul se dezlănţuie şi cei puternici vor sfârşi privind de sus gloata de învinşi. Dinţii scrâşnesc în încleştarea fălcilor pregătite să muşte în carne vie, să sfâşie orice mişcă în calea către victorie, către aripi, către zbor! Tâmplele zvâcnesc în aşteptare, ochii se îngustează, marginile gurii se îndreaptă în jos alungând orice abur de zâmbet. Ochii caută un prieten în jur, un punct de sprijin, o privire mai caldă decât piatra îngheţată de pe jos. Unii o găsesc şi îşi descreţesc fruntea pentru doar o clipă, alţii nu reuşesc niciodată. Fiecare muşchi al fiecărui gladiator tremură de incordare…
Vine clipa dezlănţuirii. Nu mai există prieteni, nu mai e cale de întoarcere, nu mai sunt oameni. Zeci de trupuri se aruncă nebuneşte înainte, raţiunea încetează să comande, e vremea instinctelor salbatce. Nicio fărâmă de energie nu rămâne cruţată, căci nimic nu e mai rău decât să priveşti învingătorii de jos. Lupta încetează doar la un semn ştiut de Hades, zeul ce priveşte scena sângeroasă plictisit de atâta încrâncenare veche de ani. Învingătorii privesc de sus, învinşii strâng din dinţi jurând să se răzbune şi privind în zare. Cei puternici îşi primesc răsplata: carul victoriei, tras de Cerber cu iuţeala vântului.
Tramvaiul porneşte în zbor către o altă arenă.
Nu exista articole similare.
Daca ti-a placut acest articol, imi poti scrie un comentariu sau te poti abona la feed pentru a primi cele mai noi articole prin feed-reader.
Comments
N-am mai citit asa ceva de la Ray Bradbury, sincer! Super, super, de trei ori super!
oh, brings back memories…erau tot felul de care, electrice sau pe motorina, iar eu eram, vorba poetului, un bot de lut, care schimba vreo 3 pana la Destinatie!…dar botul a crescut, s-a ajuns, a descoperit taxiul :))intre timp insa, taxiul a fost si el inlocuit…de lucratul de la domiciliu…mult mai profitabil, dar si lipsit de aventura sangeroasa.
Parca-i vad pe ” invisi strangand din dinti jurand sa se razbune si privind in zare”…
EPIC! :)