Cui ne predăm?
Suntem patrioţi, nu-i aşa? Suntem aşa de daţi dracu’ de atâta patriotism încât Ştefan cel Mare e etalonul la care ne raportăm în materie de vitejie şi iubire de neam. Ne luptăm cu americanii, cu ruşii, cu ungurii, cu bulgarii şi cu oricine ar îndrăzni vreodată să ne calce hotarul fie şi pentru a ne aduce cu un dolar mai aproape de hârtia igienică pe care o căutăm pe întuneric. Noi suntem patrioţi, ne iubim ţara şi debordăm de valori umane încă din cele mai vechi timpuri, străinii n-au cum să înţeleagă chintesenţa naţiei noastre, ei ştiu doar să fie civilizaţi şi să facă bani. Nişte ţărani…
Exerciţiu de imaginaţie:
Mâine dimineaţă începe Al Treilea Război Mondial şi se termină până seara. La un ceai cu prăjiturele învingătorii rescriu ordinea modială, împărţindu-şi frăţeşte merele culese de prin livezile lumii. Noi, românii, suntem prinşi de catastrofă cu pantalonii în vine, ca şi cum ar veni pe neaşteptate iarna în Decembrie. Nu suntem pregătiţi şi nici conştienţi că se întâmplă ceva. Suntem mere în coşul celor puternici. Vom avea deci stăpâni noi şi va trebui fie rezistăm ocupaţiei fie să ne predăm. Spiritul străbunilor ne va dicta să ne jertfim pe altarul libertăţii, dar jertfa doare şi suntem cam fătălăi pentru asta. Vrem nu vrem, trebuie să închinăm ţara şi să acceptăm o ocupaţie străină.
Dar dacă am avea de ales cui ne predăm? Ce popor am alege să ne conducă şi de ce? Nu-mi spuneţi că n-aţi visat să ne conducă un neamţ sau o ceată de suedezi? Poate chiar nişte vecini unguri sau un britanic? Pe cine aţi accepta voi ca stăpân fără împotrivire, din simpla dorinţă de progres a societăţii in care trăim. Evident, fără argumente nu stăm de vorbă.
E doar un exerciţiu de fantezie, nu deschidem tarabă cu valorile şi identitatea noastră, fiţi calmi! Aveţi cuvântul.
Nu exista articole similare.
Daca ti-a placut acest articol, imi poti scrie un comentariu sau te poti abona la feed pentru a primi cele mai noi articole prin feed-reader.
Comments
Fiecare popor are avantajele si dezavantajele sale. Germanii, de exemplu, sunt ok. Fac masini bune beau bere, am putea traii cu asta. Dar daca se naste vreun Hitler Reloaded, atunci? Nu mai bem bere si nu construim VW in Romania…
Apoi englezii. Si astia sunt ok… beau ceai la ora 5 si conduc pe dreapta. Ne-am putea adapta si la asta. Dar sigur le vine vre ideie proasta si o sa sfarsim ca servitori de ceai ai unei rude de al 14-lea rang a reginei.
Alte popoare… aceasi treaba. Fiecare are avantaje si dezavantaje. Deci, mai bine fara razboi pentru prosperitate. Prefer gropi si gunoaie.
ne predam pe rand, tuturor, dupa bunul obicei stramosesc. Eu m-as separa de gloata si m-as preda ungurilor.



Cred ca mai degraba intrebarea e cui nu ne predam. Uitandu-ne la vest si la sud de noi, peste tot se vede oarece progress in mai multe sau mai putine domenii. La noi mai incetisor asa, ca nu e graba.