Doar aplauze
Mă strecor în tramvaiul plin cu sardine prin ploaia măruntă şi deasă de seară. Suntem cam 200 în conserva de metal cu geamuri aburite şi în jur se aud comentarii în romană şi în engleză cu accent britanic. Toate şoaptele vorbesc despre Liverpool.
Liverpool! Ce vis frumos trăim cu toţii! Parcă plutesc până în faţa filtrelor de jandarmi, trec de poarta electronică şi urc aproape în fugă treptele până când verdele gazonului mă loveşte în faţă. Mă simt proaspăt şi odihnit, ca trezit din somn într-o răcoare plăcută şi revigorantă. O echipă în alb se încălzeşte la o poartă. E Unirea Urziceni, Cenuşăreasa Europei, campioana fără suporteri, născută în praful câmpiei, care vine în faţa a 20.000 de oameni cărora le e indiferentă după un meci de vis pe Anfield. Românii se agită pe teren dar privirile din jur îmi spun că toată lumea aşteaptă pe altcineva.
Din tunel apare deodată legenda – FC Liverpool! În frunte sprintează în aplauzele publicului căpitanul Steven Gerrard, cel pe care îl aşteptam cu toţii. Ochii lacomi îl caută pe “El Nino” Torres, apoi pe Kuyt, pe Mascherano şi pe Carragher. Nimeni nu pare să-l fi observat pe campionul european Pepe Reina încălzindu-se de zor în noroiul gros de sub tabela. Toate blitz-urile din tribună se declanşează către cei care zguduie plasa şi parcă nici nu ştim cum trec minutele până la fluierul de start.
Începe! Albii păşesc încrezători într-un joc în care nu au ce pierde, roşii dau impresia că au venit la rudele sărace de la ţară să le salute şi să plece înapoi cu orgoliul nestropit cu noroi. Gerrard e stăpân pe gazon, pe la el trec toate mingile, el e acolo unde se joacă fiecare fază, fără să forţeze, fără să poată fi atins, arată tuturor cam cât fotbal ştie. Îl ştie cam pe tot. Sprinterul Babel e păzit de harnicul pălmaş Maftei şi n-ai cum să nu remarci diferenţa enormă dintre culturile fotbalisice ale celor doi. La fel, nu poţi să ratezi duelurile dintre căpitanul Argentinei, Mascherano şi fosta rezervă de la Farul, Iulian Apostol sau dintre Lucas Leiva, brazilianul care se pregăteşte de mondial, şi micuţul entuziast Răzvan Pădureţu, care se pregăteşte de noroaiele Ligii I. Diferenţa e enormă.
În ciuda prăpastiei de valoare individuală, fundaşul de culoare din Guineea-Bissau, Bruno Fernandes îl execută pe Reina şi Unirea Urziceni conduce pe Liverpool cu 1-0! După imensul val de bucurie de pe întregul stadion, vacarmul amuţeşte subit. Toţi fac poze tabelei. Au fost 10 minute de speranţă într-o minune imposibilă. Mulţi ştiau asta, dar visele se trăiesc rar, aşa că momentul nu era al raţiunii. După bomba lui Mascherano golurile lui Babel şi Gerrard au venit natural: toate 3 pe greşeli de apărare ale unei echipe care a alergat şi aseară până la epuizare. Unirea Urziceni şi-a câştigat respectul tuturor anul trecut când a câştigat un campionat murdar şi prost, dar marea lor performanţă nu e că au jucat în Champions League, ci că au ieşit de acolo cu fruntea sus. Au câştigat şi au păstrat respectul nostru.
Spre final, când toată lumea se bucura de fotbal fără grija rezultatului, a început şi imnul pe care toţi îl aşteptam încă de la tragerea la sorţi din Decembrie – You’ll never walk alone! Englezii cântă, românii aplaudă. Afacerea numită fotbal nu poate pătrunde în cântecul care răsună pe Ghencea. Momente mai frumoase în sport nu prea există.
Înviorat de corul englezesc, nu pot să nu zâmbesc când îmi ajunge la ureche replica unui bătrân microbist: “Sa vă văd eu cum vă mai vine să cântaţi când luaţi şi voi 8 milioane pe lună, englezoii dreacu!”. Nu-şi poate stăpâni năduful pe viaţa grea, dar aplaudă şi râde cu toată gura. Ceva îmi spune că el aştepta You’ll never walk alone de mai multă vreme.
S-a terminat, cobor treptele umede ale tribunei şi mă amestec în mulţimea care înfruntă bulevardul desfundat. Ciudat, nu-mi pasă de mizerie, în suflet am doar aplauze.
Nu exista articole similare.
Daca ti-a placut acest articol, imi poti scrie un comentariu sau te poti abona la feed pentru a primi cele mai noi articole prin feed-reader.
Comments
Si totusi, de ce nu-i articolul asta in vreun ziar dar altele de tip ”Infrangerea Unirii” sunt ?
@Corwin – multumesc maestre. Cand o sa cresc mare o sa ma fac englez, am zis!
@krossfire – pentru ca nu m-a dus capul decat pana la poarta Politehnicii :)
Am fost si eu pe stadion a fost un moment de vis atunci cand am dat golul si tot stadionul era in picioare si vuia…sentiment unic.
Superb scris, aproape ca te face sa vrei sa fii englez, nu? :)
Lasa ca apucam noi sa-l auzim cumva pe You’ll never walk alone pe viu, in Templul sau…