Portrete

Mereu am văzut relaţiile de orice fel cu femeile ca pe un război cu două tabere: noi şi ele. De fapt eu şi ele ar fi mai corect. Firea mea dificilă şi uneori chiar sălbatică mă face să mă lupt în loc să semnez o pace formală, nu altceva. Sunt conştient că nu sunt uşor de abordat, dar de unul singur nu a făcut nimeni război vreodată. E legea firii cumva…

N-am înţeles decât după ani buni de buletin că nu am cum să câştig în faţa lor. A fost un şoc atunci, credeam că pot să fac orice, dar am crescut mare şi am priceput că femeile care merită afecţiune vor doar să le ascult şi să ştie că se pot baza pe mine. M-au făcut să zâmbesc, m-au pus pe gânduri bune, mi-au dezvăluit frumuseţea lucrurilor simple şi astfel am pictat pentru fiecare doamnă din viaţa mea un portret viu în galeria cu oameni dragi. Chiar despre portrete vreau să vorbim puţin.

Mintea unui bărbat e gazda multor tâmpenii, de la frânturi de ştiinţă la biografiile jucătorilor de fotbal şi ale scriitorilor, de la secrete de tot felul la dorinţa absurdă de a înţelege tot ce mişcă. E un loc aglomerat unde detaliile mărunte nu-şi au locul, iar amintirile sunt scurt-metraje mute. Fiecare femeie care colorează o astfel de peliculă cu un zâmbet rămâne în mintea bărbatului într-o anumită ipostază unică la care gândul lui va fugi când îşi va aminti de ea. Fie că spală vase sau îmbrăţişează un copac, fie că citeşte în pat sau bea un ceai înfrigurată, imaginea ei se întipăreşte pentru totdeauna în această formă specială. E acel moment când el a iubit-o pur şi simplu.

Domnilor, faceţi azi o vizită galeriei cu portrete, ştiu precis că toţi aveţi un colţ ferit al minţii pentru ele.

Doamnelor, să ne trăiţi şi să ne zâmbiţi!

Nu exista articole similare.

Daca ti-a placut acest articol, imi poti scrie un comentariu sau te poti abona la feed pentru a primi cele mai noi articole prin feed-reader.

Comments

Pentru ca suntem niste minunate si pentru ca uneori stim ca acele batalii le castigam doar pentru ca voi sunteti niste gentlemani si cedati (dar nu va asteptati sa recunoastem ;))..ne strecuram in coltul doar de voi stiut al galeriei.
Multumim !
Si pentru ca eu intotdeauna am considerat 8 martie ca fiind ziua mamei, un La multi ani! colorat si calduros mamelor care citesc acest blog.

Sa zambesti si sa traiesti asemenea unei zile de primavara!
Pentru ca sunt o cititoare fidela a blogului tau , iti multumesc pentru TOT !

Leave a comment

(required)

(required)