Cartea perfectă?
Perfecţiunea nu există. Orice raţiune sănătoasă conduce inevitabil spre aceeaşi concluzie, răpind voluptatea imaginaţiei de a crede în propria-i utopie. Programaţi cu toţii să vrem ce nu putem avea, căutăm fără încetare perfecţiunea şi ironic e că uneori avem impresia că am găsit-o.
Există oare cartea perfectă? Am găsit-o fără s-o caut. Am citit-o fără să răsuflu. Acum scriu despre ea entuziasmat ca un puşti care l-a descoperit pe Jules Verne – adică un fel de eu acum 15 ani. 1984 e romanul despre care vorbesc.
De la primele pagini, distopia lui George Orwell mi-a amintit puternic de tulburătorul Noi al lui Evgheni Zamiatin. Un individ răzvrătit îndrăzneşte să-şi lase imaginaţia să zboare din tiparele “corecte” ale vieţii în atmosfera sufocantă a unui sistem totalitar absurd care îşi monitorizează în orice secundă supuşii. Capodopera lui Zamiatin curge pe acelaşi tipar, însă oricât de mult mi-ar fi plăcut Noi, 1984 m-a fascinat de-a dreptul, ca un diamant şlefuit al literaturii antitotalitare.
Fratele cel Mare (conducătorul suprem infailibil şi nemuritor), Partidul (monstruoasa organizaţie conducătoare), Poliţia Gândirii (veritabilă poliţie politică), Minutele de Ură sau Dublugânditul (procedeu artificial de acceptare a unei realităţi mincinoase) conturează atmosfera societăţii bolnave a anului 1984 în Oceania socialistă (imperiu imaginar născut după Al Doilea Război Mondial). În acest cadru aproape apocaliptic, Winston Smith, funcţionar care se ocupă de modificarea constantă a trecutului în însemnele oficiale, realizează că întreagă lume trăieşte într-o înfricoşătoare amorţire întreţinută de un incert război care nu încetează niciodată, chiar dacă se schimbă combatanţii o dată la câţiva ani. Începe să-şi ţină un jurnal secret şi devine duşmanul Partidului, conştient fiind că nu se poate ascunde mult timp, dar incapabil să-şi înăbuşe dorinţă de libertate şi încrederea într-un viitor în care oamenii ar redeveni oameni. Apoi o cunoaşte pe frumoasa Julia şi… restul îl puteţi afla citind romanul. Vă garantez câteva sute de pagini de magie în cuvinte.
1984 are tot ce ţi-ai putea dori de la o carte şi oricine o citeşte e marcat instant de profunzimea explorării lui Orwell. Romanul politic se împleteşte cu cel filosofic adăugând greutate lui 1984, lăsând loc şi unei poveşti de dragoste interzisă, însă pasajele care îi dau cu adevărat viaţă sunt cele în care Orwell induce cititorului senzaţii şi emoţii. Doar la Dostoievski am mai întâlnit o asemenea capacitate de subjugare a simţurilor. Winston se teme de şobolani:
Din primul moment în care a zărit cuşca, pe Winston l-a apucat un fel de tremurat, ca o premoniţie, ca o teamă de ceva – nu ştie nici el de ce anume. (…) Pricepe brusc semnificaţia măştii anexate la capătul cuştii. Maţele i se întorc efectiv pe dos. (…)
-Ţi-aduci aminte de momentul acela de panică oarbă din visele tale? Vezi în faţa ta ceva ca un perete de întunecime şi auzi în urechi un zgomot ca un muget? De partea cealaltă a peretelui de întunecime se găseşte ceva cumplit. Îţi dai seama că ştii ce anume, dar nu îndrăzneşti să tragi lucrul acela la lumină. Şobolanii sunt – ei se ascund de partea cealaltă a beznei. (…) În sine, durerea nu este întotdeauna de ajuns. Se întâmplă, uneori, ca un om să reziste durerii până când ajunge să moară din cauza ei. Dar, pentru orice om, fără nicio excepţie, există câte ceva de nesuportat – ceva la care nici nu se poate gândi. Nu este vorba aici de curaj sau de laşitate. Este, pur şi simplu, un instinct care nu poate fi controlat. (…) Pentru tine, şobolanii sunt de nesuportat.
Winston simte cum îi ţiuie sângele în urechi. Are senzaţia că se află într-o crâncenă singurătate. Parcă este în mijlocul unei imense câmpii goale, un deşert plat, scăldat în lumina soarelui, în care toate zgomotele ajung până la el de la distanţe enorme. Şi totuşi cuşca este la nici doi metri de el. (…)
-Ai văzut vreodată un şobolan plutind prin aer? Se vor arunca în obrazul tău şi vor începe să roadă de-a dreptul prin el. Uneori sar întâi la ochi. Alteori străpung falca şi sfâşie limba. (…)
Cuşca este şi mai aproape: în câteva clipe o să-l atingă. Aude un şir de ţipete ascuţite care parcă izbucnesc din aerul de deasupra capului lui. Dar se luptă furios cu disperarea. (…) Deodată, îl izbeşte mirosul gre, muced, al fiarelor. Simte o convulsie violentă de greaţă în burtă. Şi-o fi pierdut cunoştinţa? Totul i se face negru înaintea ochilor. (…)
Şobolanii au înţeles ce urmează. Winston le vede mustăţile şi colţii gălbejiţi. Panica oarbă îl cuprinde din nou. Neputinţă. Nu mai vede, nu mai gândeşte nimic.
Este 1984 cartea perfectă? Probabil ca nu, dar se apropie mult. E o carte de referinţă, care ar trebui citită de oricine. Poate e cel mai bun roman al secolului XX?
Romanul 1984 a apărut în limba romană la Editura Polirom şi se găseşte în librării – link.
Articole similare:
Daca ti-a placut acest articol, imi poti scrie un comentariu sau te poti abona la feed pentru a primi cele mai noi articole prin feed-reader.
Comments
Hello!
Sunt Andra Kaza :D
Iaca noi plecam din tara si, din motive obiective, imi vand cartile.
Deja am vandut mare parte, dar mai am titluri bune.
Iaca link:
http://kaza-mira.blogspot.com/2010/04/ce-mai-ramas-nevandut-din-biblioteca.html
Si-ti recomand si alte distopii, daca ti-a placut 1984:
Noi de Evgheni Zamiatin
Minunata lume noua, Aldous Huxley
Best of the best!
Ca sa-ti dai seama cat de mult mi-a placeat aceasta Carte o voi compara cu o cutie de Skittlesi mov aflata intr-o gradina plina de maci :)