O felie de Olimp
Cum povesteşti o întâmplare cu o mână de australieni trecuţi demult de prima tinereţe care duc la delir 60 de mii de oameni într-o piaţă în care un tiran comunist se delecta cu imense defilări? Cum redai în cuvinte magia unei chitări pentru cineva care n-a fost acolo? Cum descrii măreţia?
Am plutit până în Piaţa Constituţiei aproape absent, entuziasmat de mirosul de rock care venea dinspre scenă. Scena… O fereastră către altă dimensiune, aşa părea imensitatea care sfida colosala Casă a Poporului, parcă mult prea mare chiar şi pentru Anselmo de la Pantera şi a sa trupă Down. Mă smulg din visare cuvintele lui Minculescu, în finalul concertului Iris: “Cine suntem noi şi cine sunt dânşii?”. Cine sunt dânşii? AC/DC! Mai e puţin…
Câteva zeci de secunde de animaţie pe un ecran uriaş, un tren gata să sară de pe şine şi… de undeva a apărut pe scenă o locomotivă şi un chitarist în sacou şi pantaloni scurţi! Poate fi doar unul, dar nu e timp de prezentări – Rock’n’Roll Train deja a aruncat în aer piaţa!
Fondatorul Malcolm Young îşi mângâie calm chitara bass poreclită Bestia, iar druidul Cliff Williams pare un bătrân venit să preadea o lecţie de rock de la pupitrul legendelor vii. Impasibilul Phill Rudd loveşte tobele cu o dragoste de muzică întipărită pe chip şi fumează la fel de atent ca în tinereţe, fără mâini. Solistul Brian Johnson şi-a dedicat jumătate din viaţă acestei trupe şi la cei 63 de ani ai săi cântă aproape 2 ore, aleargă către public încercând să-l cuprindă pe tot cu imensa lui energie şi se agăţă sprinten de clopotul de biserică adus pentru Hells Bells. Exclamă “Bucharest, you’ve got some rock’n’roll in ya!”. El ar fi vedeta serii fără îndoială… dacă n-ar fi Angus.
Angus Young! Priviţi-l într-o fotografie de Cristian Şuţu:
La cei 55 de ani ai săi e “mezinul” trupei şi stăpânul publicului. Timp de 2 ore el e Zeus şi scena e Olimpul său. Chitara trece pe rând de la clasicul Back In Black la obsedantul Dirty Deeds Done Dirt Cheap şi apoi la explozia Thunderstruck. Vine şi freneticul The Jack şi nebunul Angus se leapădă de formalităţi şi trece la rock doar în pantaloni scurţi. Piesele curg în şuvoaie de energie pură de pe o scenă cu media de vârstă aproape de 60 de ani – Hells Bells, War Machine, You Shook Me All Night Long, TNT le ies magistral unor profesionişti desăvârşiţi. Un solo incredibil mai târziu publicul e uluit de ce poate uriaşul Angus Young. Eu sunt de-a dreptul înmărmurit şi orice aş scrie aici nu s-ar putea compara cu isprava scoţianului. N-aş fi crezut dacă nu trăiam muzica lui împreună cu ceilalţi 60.000 de oameni, cu toţii martori la un recital excepţional, al unei trupe incredibile – AC/DC.
Pe onoarea mea de “satanist” că a fost cea mai făină muzică pe care am văzut-o vreodată!
Articole similare:
Daca ti-a placut acest articol, imi poti scrie un comentariu sau te poti abona la feed pentru a primi cele mai noi articole prin feed-reader.
Absolut corect maestre. Nici ca nu pot sa o spun mai bine. Dar rogu-te precizeaza toata legatura cu Olimpul… Adica de la tine de pe deal s-o vazut mai bine decat de la noi din campie :) Din fericire s-a auzit la fel de bine de peste tot :)