Viaţă şi destin
Vremurile zbuciumate, când suma slăbiciunilor umane generalizate se traduce în război, sunt marcate de dezlănţuirea unor forţe latente inimaginabile. Modificările ce intervin pe hărţile din birouri spaţioase sau bunkere subterane sunt mereu scăldate în sângele celor care zgribulesc în tranşee înfometaţi şi asurziţi de exploziile bombelor. Ideile absurde ale unor caractere mărginite conduc popoarele către exterminare sau în mari migraţii pustiitoare şi astfel se “parcurge drumul invers, de la om la o vită murdară şi nefericită, lipsită de nume şi de libertate, asta în ciuda faptului că evoluţia până la om a durat milioane de ani.”
La 100 de ani de la monumentalul Război şi pace a lui Lev Tolstoi filosofia războiului apare neschimbată în paginile unui veritabil alter-ego al titanului literaturii ruseşti – Vasili Grossman. Capodopera sa, romanul Viaţă şi destin, împleteşte momentele cheie ale bătăliei Stalingradului cu destinele mai multor ruşi şi viziunile lor asupra războiului şi totalitarismului.
Viktor Pavlovici Strum e fizician la un institut de cercetare moscovit, Mostovskoi e un bătrân bolşevic prizonier într-un lagăr german, Krimov participă la luptele de stradă din Stalingrad în calitate de comisar, pe când Grekov îşi conduce oamenii în lupta crâncenă pentru supravieţuire dintr-o casă încercuită de nemţi. Novikov comandă o unitate de tancuri care străpunge linia nemţească în ultimele zile ale asediului şi îl are alături pe vicleanul Ghetmanov, devotat partidului mai presus de orice rază de umanitate, iar Abarciuk, comunist convins, este închis într-un lagăr al Gulagului. Vieţile acestor oameni sunt interconectate fie prin legături de rudenie fie prin trainice prietenii şi deasupra lor planează mereu ameninţarea tăcută a puterii statului stalinist.
Dintre dumneavoastră toţi, eu îl respect numai pe Stalin, atât. El este zidarul dumneavoastră, iar dumneavoastră, nişte maniaci ai curăţeniei! Stalin însă ştie: teroare de fier, lagăre, procese medievale cu vânători de vrăjitoare: iată pe ce se întemeiază socialismul într-o singură ţară luată individual.
Personajul central al romanului, Viktor Strum, face progrese mari în fizica nucleară, iar descoperirea sa devine subiectul de discuţie al tuturor marilor fizicieni ruşi ai vremii. Atunci când ideologia bolşevică respinge teoria ştiinţifică solidă a savantului, lumea lui se cutremură.
I se părea că statul, în mânia lui, e capabil să-l priveze nu numai de libertate, de linişte, ci şi de minte, de talent, de încrederea în sine, să-l transforme într-un om de rând, şters, obtuz, posac.
Viktor este evreu şi ofensiva germană îl desparte de mama sa aflată în Kievul ocupat. Aceasta îi scrie fiului o scrisoare… Nu am citit niciodată rânduri care să mă emoţioneze mai mult decât aceste câteva pagini ale unei mame care se desparte de copilul său. Începe aşa..
Vitea, am convingerea că scrisoarea mea va ajunge la tine, cu toate că eu mă aflu în spatele liniei frontului german şi după sârma ghimpată a unui ghetou evreiesc. Răspunsul tău n-am să-l primesc niciodată, căci eu nu voi mai fi. Doresc ca tu să afli despre zilele mele de pe urmă. Cu acest gând, îmi este mai uşor să părăsesc viaţa.
Oamenii, Vita dragă, e greu să-i înţelegi cu adevărat…
Am citit cărţi, am văzut filme şi documentare despre Al Doilea Război Mondial, dar o relatare ca cea a lui Grossman n-am întâlnit nicăieri. El pătrunde peste tot unde ruşii şi-au vărsat sângele în numele libertăţii absurde prezise de partid. Citindu-i cartea, ai impresia că a păşit în camera de gazare, că a tremurat în tranşeele stalingradene sub bombardamente, că s-a plimbat alături de un Hitler vulnerabil ca un copil prin pădurea prusacă, că a trăit drama evreilor din Kievul ocupat, că a dus traiul greu al deţinuţilor politici în închisoarea siberiană sau că a săpat gropi în lagărul german. Citindu-i apoi biografia afli că scriitorul a trăit războiul din prima linie, fiind reporter de front la Moscova şi Stalingrad şi unul dintre primii jurnalişti sovietici care a relatat pe larg eliberarea lagărului de exterminare de la Treblinka.
Marea dramă a ruşilor şi a întregii lumi de la mijlocul secolului trecut curge năvalnic ca o cascadă înspumată şi explodează ca un vulcan în momentele cheie, în care tâmplele cititorului zvâcnesc de încordare. Forţa scriiturii continuă tradiţia marilor maeştri ruşi, rezultatul fiind o lectură, solicitantă, ce tinde să copleşească prin complexitate chiar pe cel mai atent cititor şi care adesea îndeamnă la meditaţie. Grossman şi-a scris capodopera cu sufletul şi îşi merită la fiecare pagină comparaţia cu Tolstoi.
Viaţă şi destin e o carte despre care aş putea scrie încă mult. E una dintre operele fundamentale ale secolului XX, însă nu recomand oricui s-o citească pentru că nu e frumoasă prin muzicalitate, ci printr-o expresivitate crudă ca războiul însuşi. Pasionaţii de istorie a secolului XX nu trebuie s-o rateze, la fel şi oricine vrea să înţeleagă ce a însemnat în istoria planetei Uniunea Sovietică. Eu n-am regretat săptămâna de concediu petrecută cu tomul de 900 de pagini pe genunchi.
Viaţă şi destin, apărută pentru prima oară în limba română la Editura Polirom anul acesta, în luna Aprilie editura Univers sub auspiciile Fundatiei Culturale Romane in 2000(multumesc Dragos pentru atentionare), are o poveste foarte interesantă. Publicarea aceste capodopere se datorează unui grup de dizidenţi ruşi care au reuşit să scoată o copie din URSS după ce carte a fost interzista de cenzura sovietică, manuscrisele scriitorului fiind confiscate.
Articole similare:
Daca ti-a placut acest articol, imi poti scrie un comentariu sau te poti abona la feed pentru a primi cele mai noi articole prin feed-reader.
din pacate pt polirom, cartea a aparut prima data la univers si fundatia culturala, in versiunea aceluiasi traducator. prin 2000!