Avalanşa frustrării
Dragă cititorule, am o vorbă tare importantă cu dumneata.
Ţi s-a întâmplat vreodată să fii scos din minţi de un om oarecare? Mă refer la un om mărunt, care valorează fix cât un fir de păr într-o frizerie, unul care nu merită nici să te încrunti, darmite să-ţi clocoteşti sângele în vene. Dacă nu ai încercat sentimentul… eşti un norocos, cititorule.
Eu unul, înveterat sclav al unui temperament vulcanic, mă întâlnesc mai des decât ar trebui cu perdeaua furiei care mă învăluie cât ai zice “prost”. Îmi recapăt echilibrul destul de repede şi încordarea nervilor dispare, dar în urmă rămâne o ceaţă subţire pe care o simt abia la sfârşitul zilei. La mine frustrarea se manifestă prin oboseală, o uzură intelectuală pe care o cunosc atât de bine încât a devenit o a doua natură.
Pentru marea majoritate a oamenilor însă, frustrarea nu se ascunde pentru a reveni mai târziu, ea explodează pe moment şi şrapnelul loveşte pe o rază multa mai mare decât spaţiul dintre urechi. Mintea sufocată de furie nu mai umblă pe cărările raţiunii mult timp după ciocnirea care a provocat dereglarea ritmului uzual al vieţii. Ochii văd roşu în toate direcţie şi oricine intră într-o astfel de rază vizuală e victimă sigură. Aşa se propagă frustrarea – de la un om nervos la unul nevinovat, care la rândul său începe să vadă roşu.
Aici intervenim noi, citiorule. Tu şi eu, împreună sau separat, putem fi cei care opresc avalanşa. Furia poate atinge pe oricine, dar depinde de noi să controlăm urmările ei, să nu propagăm frustrarea. Un mic efort mental, izvorât din dorinţa de a fi mai bun tu însuţi, cititorule, e destul.Dacă e un gest cu adevărat eroic pe care poate să-l facă omul simplu pentru ca societatea să progreseze este să întrerupa avalanşa frustrării. Şi noi putem.
Nu exista articole similare.
Daca ti-a placut acest articol, imi poti scrie un comentariu sau te poti abona la feed pentru a primi cele mai noi articole prin feed-reader.
Comments
cu scuzele de rigoare:
primul pas e “negarea”
“acceptarea” e ultimul
mda si eu ies din casa, in fiecare dimineata, cu impunerea de-a fi mai bun…ma tine pina la prima intersectie
Ceea ce ma enerveaza cel mai mult este cand cineva pentru un produs/serviciu iti cere o suma mult mai mare decat merita pentru ca nu ai de ales.
O alta chestie care ma enerveaza sunt functionarii publici care nu dau nici doi bani pe tine.
In final sunt persoane cu un grad de inteligenta redusa care te enerveaza. Totusi prefer sa ma intalnez zilnic su zeci de prosti decat cu oameni care constient iti doresc raul sau vor sa te fraiereasca.
Ai dreptate atunci cand zici ca trebuie sa dam dovada ca suntem persoane mai bune.
eu as zice ca primul pas ii negarea, apoi acceptarea si apoi iertarea.
ies din casa sa pun un plic la posta. rezolv. ma scarpin dupa cefa. realizez ca tre sa ma tund. intru intr-o frizerie. sint invitat sa astept. iau loc. la televizor, un concurs de frumusete pentru fetite. mi se face greata aproape. incerc sa ma setez pe altfel de ganduri. trag cu urechea la sporovaiala frizeritelor cu clientii. concediu la mare in italia in iunie, cum erau ei sa se rataceasca cu 2 gipiesuri si 2 harti. sau: ii cerea taxa de protectie. se stiau dinainte. pai da.
aha. am inteles.
intre timp, ma gandesc cum sa formulez cat mai pe inteles cum vreau sa ma tund. deci, scurt, cu 1 la spate si in parti. pierdut, din fata nu mai luati. cu breton. aha. si dau din maini si arat sugestiv ca sa nu fiu nevoit sa mai vorbesc. nu dureaza mult, vreo 8-10 minute. platesc. las bacsis. salut. ies din frizerie. ajung acasa. scriu comentariu. nu mai pot fi moralizator. sau ironic. m-am saturat. un fel de plictiseala. pe undeva ma mir cum unii mai pot sa fie intrigati, de exemplu Gogu. semn de vitalitate si tinerete. nu te lasa!
Ai fost la tuns, nu? :)