Lupul de stepă
Diavolul este spiritul, iar noi suntem nefericitele sale odrasle.
O carte cum e Lupul de stepă poate să aibă un singur efect asupra mea: paralizia corpului şi combustia spontană a minţii rămase de veghe într-o duminică leneşă. Am citit romanul în câteva ore, aproape fără să mă mişc, fără să simt altceva decât că am în faţă propriile gânduri tipărite într-o carte publicată pentru prima oară acum 80 de ani de un Hermann Hesse pe care-l cunoşteam de o viaţă.
Povestea lui Harry Haller pare simplă. Un nebun blând se zbate să rămână nedomesticit de convenţionalismul lumii noastre, chiar în pragul bătrâneţii timpurii. Nu se regăseşte în mijlocul unei lumi superficiale, înclinată spre distracţie şi distrugere, o lume în care un intelectual nu se poate îndrepta decât spre pahar pentru a trece de serile de însingurare, bântuite de un singur gând… fatal.
Celui care în loc de lălăiala unei flaşnete cere muzică, în loc de distracţie, bucurie, în loc de bani, suflet, în loc de o ocupaţie, muncă adevărată, în locul unui simplu joc, pasiune veritabilă, această lume drăgălaşă de aici nu-i poate oferi niciun loc în care să se simtă că la el acasă…
Harry îşi pierde nopţile pe străzi şi prin cârciumi până în ziua când întâlneşte o tânără femeie care îl adoptă ca pe un orfan încă prea crud pentru viaţa adevărată. Astfel începe călătoria iniţiatică a lupului de stepă printr-o lume pe care a cunoscut-o mereu, dar pe care o atinge şi o gustă pentru prima oară când începe să încărunţească. Vă sfătuiesc să mergeţi alături de el până la capăt, dacă aţi visat vreodată să vă eliberaţi de proprii demoni şi să respiraţi aerul primei dimineţi de libertate după noaptea lungă a închisorilor închipuite de societate.
Veţi descoperi un Hesse care aminteşte puternic de Bulgakov în Maestrul şi Margareta şi de Dostoievski din Crimă şi pedeapsă şi Idiotul, o voce de o claritate şi profunzime înfiorătoare, care aproape că-şi şopteşte cartea în urechea cititorului care nu poate decât să asculte. Cred că am simţit pentru prima oară ce înseamnă un “bun simţ literar”, o operă căreia nu-i pot reproşa nimic, o carte bine scrisă cu sufletul de un neamţ pacifist. E mare lucru.
Lupul de stepă e o carte pe care n-o recomand oricui. Nu e grea, dar nici nu e pentru cititorul care îşi caută liniştea în literatură, tocmai pentru că atinge corzi ale sufletului pe care mulţi nu le cunosc şi e mai bine pentru ei înşişi să nu le ştie vreodată. Cine va citi această carte până la final nu poate fi altceva decât un lup de stepă.
După ce sunt o vreme ocolit de plăceri sau de dureri, după ce respir aerul de suportabilă, fadă indiferenţă a aşa-ziselor zile bune, în sufletul meu de copil se iscă vântul suferinţei şi al nenorocirii, astfel încât azvârl zeului zgomotos al împăcării, în faţa-i copleşită de împăcare, ruginita liră a recunoştinţei mele, preferând să simt arzând în mine mai degrabă o durere diabolică, decât această convenabilă temperatură a camerei. Atunci mă apucă dorul sălbatic de sentimente puternice, de senzaţii, furia faţă de o asemenea viaţă incoloră, plată, normată şi sterilizată, şi un chef nebun de a distruge ceva, eventual un magazin universal sau o catedrală, sau pe mine însumi, de a săvârşi nişte tâmpenii temerare, de a smulge perucile câtorva dintre idolii venerabili, de a procurara unor elevi cuprinşi de dorul de ducă râvnitele bilete de tren până la Hamburg, de a seduce o fată sau de a le suci gâtul câtorva reprezentanţi ai ordinii burgheze pe mapamond. Căci ceea ce uram, dispreţuiam şi blestemam eu mai mult şi mai presus de toate erau: împăcarea, sănătatea şi tihna, optimismul cocoloşit al cetăţeanului oarecare, ordinea obtuză, prosperă a mediocrităţii, a tot ceea ce era normal, a căii de mijloc.
PS: Cineva mi-a vorbit despre cartea asta cu mulţi ani în urmă. Îi mulţumesc astăzi, când înţeleg de ce.
Articole similare:
Daca ti-a placut acest articol, imi poti scrie un comentariu sau te poti abona la feed pentru a primi cele mai noi articole prin feed-reader.
Comments
Am citit cartea recomandata de tine si,astazi,am cautat-o s-o recitesc.
Incearca si Giovanni Papini,Un om sfarsit precum si Jose Saramango,Eseu despre orbire.
Daca le-ai citit,fa ca mine!
Succes si felicitari pentru pasiunea care nu te paraseste!
E.Diaconescu
Si daca te mai tine, continua cu “Greata” de Sartre. Pe mine m-a marcat definitiv.