Street Photography @ Street Delivery

În ultimele săptămâni am avut ocazia să ies aproape zilnic din zona mea de confort. Am călătorit în câteva orașe, am văzut câteva locuri noi și am întâlnit oameni care în viața de zi cu zi sunt doar cifre și litere pe un monitor pentru mine. Pot spune că am redescoperit ce înseamnă rutina, tocmai ieșind din cercul ei, și am înțeles că omul renaște cu fiecare pas nou făcut pe o stradă nouă și necunoscută.

În București există o stradă pe care oamenii o răpesc traficului și o dăruiesc artei urbane în fiecare an. Street Delivery pe Arthur Verona e o victorie a culorilor în față betoanelor, un triumf al curiozității în fața ignoranței și un prilej de a regăsi plăcerea plimbării pe o stradă care nu seamănă cu nicio alta. Vara trecută, pe strada asta, un fotograf nu a putut rămâne simplu privitor la spectacolul vieții. Din pasiunea lui și din zbenguială Street Delivery a ieșit o expoziție de fotografie care are vernisajul chiar azi.


Daniel e colegul meu de uzină, un prototip al artistului amator modern care investește mult în pasiunea lui și merită o șansă. Poate Street Photography @ Street Delivery e momentul lui. Zic să ne vedem la Cărturești, pe Arthur Verona 13-15, în seara asta pe la 7 jumate și să-l judecăm cu ochii noștri.

Nu exista articole similare.

Daca ti-a placut acest articol, imi poti scrie un comentariu sau te poti abona la feed pentru a primi cele mai noi articole prin feed-reader.

Comments

Mai scrii maestre? Daca da, da un semn :)

Leave a comment

(required)

(required)