Privilegii
Tulburătoare veste că încă exist undeva pe fața acestui pământ nu trebuie să vă sperie. Înserarea e bântuită de oameni ca mine, pseudo-strigoi abrutizați de principii deșarte, fantome blânde și amabile cu oamenii buni. N-aveți frică, nu sunt aici să rămân.
Am lipsit mult și o să mai lipsesc. Mi-am lipsit mult și acum știu că furtuna nu e nici pe aproape să se fi încheiat. Descopăr energii nebănuite în mine și în vremurile astea urâte înțeleg ce înseamnă privilegiul unui tânăr vlăstar de a crește zi după zi spre soare. Abstractă analogie…
A avea răgazul să-ți asculți propriile bătăi ale inimii, să-ți simți propriile gânduri care adie, acestea sunt privilegii pe care puțini le au. În lipsa propriei naturi, simt că într-un fel am fost norocos cândva. Acum rezist crizei de oxigen în brațele unui alt fel de noroc, poate cel mai mare sortit omului mic.
Dacă o să revin vreodată să fim cu toții o gașcă aerisită la mansardă nu știu. Dar sigur nu dispar de tot, e privilegiul strigoilor blânzi.
Nu exista articole similare.
Daca ti-a placut acest articol, imi poti scrie un comentariu sau te poti abona la feed pentru a primi cele mai noi articole prin feed-reader.
Foarte bun articolul ! tine-o tot asa …